FOTO Depozitele de fier vor fi înlocuite cu terenuri de sport. Oradea, traversată de două coridoare verzi, până în 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste cinci hectare de teren din Oradea vor fi amenajate într-o zonă verde cu pistă de biciclete, terenuri de fotbal, tenis şi baschet. Astfel, până în 2015, Oradea va avea două coridoare verzi.

De-a lungul Peţei, Oradea va avea un coridor verde. Acesta va cuprinde o pistă de biciclete pe o lungime de peste 5 km, parcuri, terenuri de sport şi de joacă pentru copii.

„Oradea are două coridoare verzi, cel al Crişului Repede, care este deja în cea mai mare parte amenajat, şi cel al Peţei, pe care dorim să-l definitivăm până în 2015. Cele două coridoare vor fi legate între ele prin piste de biciclete”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Potrivit acestuia, coridorul Peţei va funcţiona şi ca zonă de acces către zonele limitrofe: zonele comerciale Lotus sau Auchan-Obi, zona Universităţii sau zona şcolară Partenie Cosma – Liceul Sportiv.

În vederea realizării acestui proiect,  în a doua jumătate a lunii aprilie se va organiza licitaţia pentru amenajarea pistei de biciclete din fonduri transfrontaliere. La sfârşitul lunii se va semna contractul de execuţie şi până în septembrie 2014 pista va fi realizată pe toată lungimea Peţei.

De-a lungul coridorului verde al Peţei vor fi amenajate parcuri şi terenuri de sport. De asemenea, se va realiza reţeaua de iluminat de-a lungul Peţei pe porţiunile pe care nu este încă amenajată.

Lucrările se vor desfăşura în şase zone. Este vorba despre zona fostului poligon auto, delimitată de Calea Aradului – Peţa – Cominca – str. Octavian Goga, unde va fi realizată pista de biciclete pe malul Peţei de la colţul gardului Cominca până la Calea Aradului. La limita dinspre str. O. Goga şi pe traseele fostului poligon vor fi amenajate terenuri de sport. De asemenea, în dreptul culoarului de trecere dintre magazinele OBI şi Auchan se va realiza o pasarelă de trecere către zona comercială.

Când vine vorba despre zona Universităţii, în partea dreaptă a Peţei, către colegiul Partenie Cosma, se va realiza porţiunea de drum lipsă între drumul paralel cu Peţa şi capătul străzii de lângă liceul Partenie Cosma. Se va asigura astfel un acces suplimentar în zonă şi o pistă de biciclete paralelă cu acest drum.

Cei care vor merge la şcoală sau la bibliotecă vor putea ajunge uşor cu bicicleta de pe coridorul Peţei. De asemenea, va fi preluat terenul cu arbori seculari din spatele liceului, teren care azi este cea mai mare parte proprietatea firmei Selina, printr-un schimb de terenuri. Până în toamnă va fi amenajat în zona respectivă un parc.

În  zona UM Transmisiuni, în urma unei înţelegeri dintre MApN şi primărie, gardul unităţii va fi refăcut pe cheltuiala oraşului şi relocat la baza coronamentului digului. Pe această porţiune, în dreptul unităţii, pe coronament, va fi realizată pista de biciclete din proiectul european, astfel că se va asigura continuitatea pistei din zona Cantemir până pe Calea Aradului.

Zona str. Făgăraşului – se va finaliza asfaltarea străzii şi amenajarea parcărilor până în luna iulie. După încheierea acestor lucrări, vor fi amenajate şi spaţiile verzi dintre drum şi pista de biciclete.

Partea situată în dreptul magazinului Lotus, pe malul stâng al Peţei, până la strada Meiului va fi amenajată ca parc pe o suprafaţă de 5,5 ha, în două etape. Lucrările la prima etapă, un parc de 3,4 ha, sunt în curs de desfăşurare şi se vor încheia până în luna iunie 2014, prin finanţare asigurată din bugetul local.

A doua etapă se va derula până în toamna anului 2015 şi va consta în amenajarea unui parc pe o suprafaţă de peste 2 ha, în prelungirea celui care se va finaliza anul acesta.

Zona Cartier Prima – Nufărul – de la intersecţia Peţei cu str. Seleuşului, prin dreptul cartierului Prima şi până la şoseaua de centură ar urma să fie amenajată în cursul anului 2015 şi 2016 după modelul zonelor deja amenajate.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite