FOTO Accident cu maşina Poliţiei Locale. Un poliţist a ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism al Polişiei Locale din Oradea a fost implicat într-un accident, care s-a petrecut în centrul oraşului. Din primele cercetări, de vină pare să fie neacordarea de prioritate.

Accident spectaculos în centrul Oradei. O maşină a Poliţiei Locale a intrat într-un Volkswagen, iar un poliţist a fost rănit.

Şoferul autoturismului Volkswagen susţine că el circula pe drumul cu prioritate, în timp ce autoturismul Poliţiei Locale a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie. Poliţiştii locali se aflau în misiune, ei îndreptându-se spre un caz unde fuseseră direcţionaţi în urma unui apel la numărul de urgenţă 112.

Atât martorii accidentului, cât şi şoferul Volkswagen-ului susţin că maşina Poliţiei Locale nu avea pornite semnalele acustic, ci doar cele luminoase.

Comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bihor susţine altceva.

“În seara de luni, 24 februarie, în jurul orelor 21.50, la intersecţia străzilor Decebal cu Tudor Vladimirescu din municipiul Oradea, un bărbat de 34 ani, conducând un autoturism de serviciu cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului electric, acroşând un alt autoturism, condus de un orădean de 24 ani, care circula pe culoarea verde a semaforului electric” se arată în informarea Poliţie.

În urma impactului, cele două autoturisme au fost serios avariate şi a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto şi a unui pasager de 34 de ani, din primul autoturism.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite