Competiţie de înot  cu scop caritabil. Concurenţii se vor întrece pentru proiecte sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inotatorii sustin cauze sociale
Inotatorii sustin cauze sociale

Bazinul Olimpic “Ioan Alexandrescu” va fi gazda celei de-a doua ediţii a SWIMATHON-ului la Oradea. Pe data de 28 iunie, între orele 10.00 şi 14.00, bihorenii sunt aşteptaţi cu mic, cu mare, în oricare dintre următoarele calităţi: înotător, voluntar, donator, sponsor, în galeria care susţine dinamica evenimentului, să fim împreună ca o comunitate.

SWIMATHON este un eveniment sportiv de strângere de fonduri prin care companiile, organizaţiile, grupurile de iniţiativă şi persoanele fizice pot desfăşura campanii pentru susţinerea unor iniţiative, cauze ori proiecte diverse de implicare în comunitate.

Dacă pentru prima dată Swimathon-ul a fost organizat în anul 2009 în Cluj-Napoca, în acest an, evenimentul a ajuns să fie organizat de Mişcarea Fundaţiilor Comunitare din România în 7 oraşe: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Oradea, Bacău, Ploieşti.

În 2013, prin Swimathon Oradea, 11 proiecte au fost finanţate cu 26.162,10 lei.

“Pe 28 iunie 2014 estimăm că 150 de înotători se vor prezenta la start pentru 15 cauze, faţă de cei 111 din anul precedent. Fundaţia Comunitară Oradea încurajează generozitatea, solidaritatea şi activismul local, dând oamenilor ocazia să se implice în rezolvarea problemelor din jur. O modalitate de implicare este prin intermediul unor evenimente sportive în care ONG-urile se întâlnesc cu donatorii într-un cadru dinamic”, a afirmat Ioan Şandor, directorul executiv al Fundaţiei Comunitare Oradea.

Maria – şansă la o viaţă normală”, este cauza propusă de Asociaţia Alsterdorf prin care Maria Lakatoş de 35 de ani, provenind din sistemul de stat de protecţie a copilului, să strângă suma necesară unor intervenţii chirurgicale şi recuperărilor post-operatorii (buget necesar aproximativ 4000 euro)

”Reintegrarea socio-profesională a bolnavilor cu psoriazis” – este cauza propusă de Alternative Sociale şi Societatea Română de Dermatologie, în parteneriat cu AbbVie;

”Paralizia cerebrală nu mă poate opri să iubesc, să sper, să visez, să lupt – Andreas” o cauză înaintată de părinţii lui Andreas, care suferă de tetrapareză spastică piramidal şi extrapiramidal şi necesită mai multe intervenţii terapeutice;

”Împrumut pentru viaţă” – o campanie caritabilă demarată de Asociaţia Utopia în 28 decembrie 2014, pentru a salva viaţa Anei-Maria Crăciun – o tânără de 25 de ani cu o tumoare cerebrală pentru care sunt necesare intervenţii în Germania. Pentru Swimathon, campaniei i s-a alăturat şi Penitenciarul Oradea, prin angajaţi proprii şi deţinuţi care vor înota pentru această cauză;

Cadou de majorat pentru viaţă – un proiect iniţiat de Ramada Oradea pentru a oferi Larisei şi Denisei Cucu, două surori gemene de 18 ani care suferă de distrofie musculară-progresivă, posibilitatea de a obţine un diagnostic complet şi de a face un prim pas spre o intervenţie chirurgicală care să le salveze viaţa.

Sunt propuse şi proiecte educaţionale, de dezvoltare a potenţialului uman, de mediu:

YouthBank Oradea – program de educaţie non-formală şi responsabilizare a tinerilor derulat de Fundaţia Comunitară Oradea în ultimii 2 ani, un mecanism de încurajare a filantropiei, iniţiativei civice, responsabilităţii, leardershipului în rândul liceenilor şi, totodată, un program ce oferă oportunitatea dezvoltării de abilităţi legate de management de proiect şi strângere de fonduri;

Educaţie prin sport şi artă FEAT TEAM Suplacu de Barcău – un proiect propus de CERC Suplacu de Barcău pentru ca trupa de copii care a luat locul III pe ţară la Campionatul Naţional de Hip-Hop IDO să poată participa la Campionatul Mondial din Italia în luna iulie, campionat la care s-a calificat deja, dar pentru care majoritatea părinţilor nu-şi pot permite cheltuiala;

Incubator 107 Oradea – un proiect având ca obiectiv organizarea de ateliere menite să dezvolte potenţialul uman prin activităţi non-formale;

EDU – FUN – Educaţie despre mediu prin distracţie – proiect propus de Ecotop pentru educarea non-formală a elevilor şi tinerilor din Oradea referitor la mediul înconjurător;

O grădină specială pentru oameni speciali! Amenajarea grădinii centrului de zi ”Iedera” – proiect propus de Asociaţia Down;

Grădiniţa Waldorf ne inspiră – un proiect propus de Asociaţia Waldorf Oradea în vederea dotării grădiniţei Waldorf din Oradea şi a curţii acesteia cu echipamente specifice vârstei;

Ceata lui Piţigoi – un proiect propus de Uniunea Femeilor Bihor prin care se oferă elevilor pe timpul vacanţei de vară condiţii de petrecere a timpului în mod plăcut şi distractiv dar organizat, având ca obiectiv dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor acestora;

Tabere care schimbă vieţi – un proiect similar propus de Fundaţia Comunia pentru a oferi o experienţă unică pentru 240 de copii şi tineri din Bihor proveniţi din familii disfuncţionale, monoparentale, cu greutăţi severe, care din cauza circumstanţelor în care se află niciodată nu ar avea şansa de a merge într-o tabără educaţională;

Tabără terapeutică – propusă de Fundaţia Hospice Emanuel pentru un număr de 20 de adolescenţi îndoliaţi.

La proiecte cultural a fost propus Festivalul Internaţional de Teatru Oradea – proiect al Fundaţiei Culturale, festival menit să extindă oferta culturală regională prin organizarea timp de trei săptămâni a peste 100 de activităţi diversificate (spectacole româneşti şi străine de teatru scurt, teatru clasic, teatru muzical, teatru dans, teatru circ, teatru neconvenţional, teatru pentru copii, teatru cu şi pentru liceeni, ateliere, parade, lansări de carte, expoziţii, simpozioane, colocvii) dedicate atât publicului larg, cât şi specialiştilor.

Susţinătorii pot opta pentru una dintre următoarele variante de donaţie: o sumă pentru fiecare lungime de bazin înotată de înotătorul sau echipa favorite, încurajându-i astfel sa dea ce e mai bun din ei; o sumă fixă pentru întreaga evoluţie la eveniment a înotătorului sau a echipei favorite; o sumă fixă pentru proiectul/cauza susţinută.

Fundaţia Comunitară Oradea va oferi 2 premii speciale a câte 1.000 de lei fiecare cauzelor pentru care: se înoată cele mai multe lungimi de bazin; se strânge cea mai mare sumă de bani de la susţinători.

Se va organiza şi o tombolă.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite