Clădirile de patrimoniu şi alte imobile din centrul istoric, în program multianual de reabilitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Oradea va continua şi în anul 2017 reabilitarea fondului construit din zona centrală a municipiului Oradea, atât la monumente istorice, cât şi alte imobile din centrul istoric.

Potrivit arhitectului-şef Adriana Lipoveanu, primăria Oradea are în vedere, în anul 2017, un număr de 22 de clădiri, monumente istorice clasate sau cu valoare arhitecturală deosebită, amplasate în zona de maximă vizibilitate din centrul oraşului, pentru care vor fi demarate sau continuate lucrările de reabilitare a faţadelor. 

“Din anul 2012, când am început acest program, avem deja o parte din monumentele istorice din strada Republicii cu faţadele frumoase pe care cu toţii ni le dorim. Vom contiua lucrările la trei palate din strada Republicii - Palatul Stern, Palatul Miksa şi Palatul Apollo. De asemenea, ne-am propus proiectare pentru alte clădiri monumente istorice din centru - palatele Fuchs, Adorian I şi II, Ullman şi casa Deutsch din strada Vasile Alecsandri”, a declarat în conferinţă de presă, Adriana Lipoveanu, arhitectul-şef al oraşului. 

Primăria lucrează pe mai multe paliere, începând cu informarea, coordonarea proprietarilor şi întocmirea proiectelor tehnice pentru clădirile ce urmează să fie reabilitate, urmărirea lucrărilor de reabilitare începute în anul anterior şi demararea unor noi lucrări la clădirile pentru care s-au finalizat documentele. 

“Programul multianual privind restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural al oraşului este un proiect complicat, prin care încercăm să-i determinăm pe proprietarii care au imobile în centrul istoric, şi ale căror faţade sunt compromise, să le reabiliteze. Este un proiect complex cu multe implicaţii sociale, juridice, urbanistice şi economice”, a punctat, în aceeaşi conferinţă de presă, viceprimarul Mircea Mălan. 

Primăria Oradea şi-a stabilit o prioritate, pentru anul 2017, din transformarea străzii Vasile Alecsandri în zonă pietonală. Astfel, vor fi reabilitate 12 faţade de pe această stradă, după care, tot în cursul anului, se va trece la partea de infrastructură rutieră. În paralel, se va pregăti documentaţia tehnică pentru intrarea în lucrări de reabilitare a altor 11 imobile din centrul istoric. 

Pentru mai buna gestionare a clădirilor din zona protejată şi clădirile monumente-istorice, primăria a înfiinţat, anul trecut, un birou special de autorizări. 

În anul 2017, un număr de 308 proprietari de terenuri neîngrijite şi de clădiri cu faţade distruse sunt obligaţi să plătească impozite cu 400% mai mari decât până acum, măsura fiind impusă de Primărie pentru a-i determina să-şi îngrijească imobilele. Anul trecut, suprataxarea a fost doar la un nivel dublu, fiind vizaţi 285 de proprietari. 

Proprietarii care îşi renovează faţadele clădirilor, inclusiv acoperişul, primesc scutire de impozit pe cinci ani, iar cei care au terase nu vor plăti taxe de ocupare pentru acestea timp de trei ani. 

Pentru proprietarii care nu dispun de suma necesară reabilitării, Primăria Oradea acordă împrumuturi rambursabile pe cinci ani, fără dobândă şi finanţează 20% din valoarea lucrărilor - proiectul tehnic şi dirigenţia de şantier

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite