Au debutat evenimentele din cadrul Zilelor Sfâtului Ladislau: cursă de biciclete până în Ungaria

Au debutat evenimentele din cadrul Zilelor Sfâtului Ladislau: cursă de biciclete până în Ungaria

Programate în perioada 18-25 iunie, în Cetatea Oradea, cele peste 100 de evenimente programate în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau au demarat printr-o cursă de biciclete de 20 de kilometri din Cetatea Oradea până monumentul Sfântului Ladislau din orăşelul ungar Biharkeresztes, printre cei care au terminat această cursă fiind şi un copil de cinci ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Am fost în jur de 35 de biciclişti, printre care şi un copil de cinci ani care a făcut 20 de km până localitatea ungară. Anul trecut am fost 80, dar poate s-au speriat din cauza vremii ploioase. Ni s-a alăturat în grupul nostru şi doamna viceprimar din Biharkeresztes cu soţul ei, după care am depus coroanele la monument, în prezenţa primarului ungar, apoi am fost primiţi, cu prăjituri şi apă, la căminul cultural”, a declarat Zatyko Gyula, organizatorul principal al evenimentului prin Asociaţia Sfântul Ladislau.

În prima zi a festivalului, duminică, în cetatea orădeană, a avut loc şi vernisajul unei expoziţii de ceramică a artistei ungare Kósa Klára, distinsă cu premiul “Maestra Artei Populare”, membră non-academică a Academiei Ungare de Arte. Artista contribuie, de cinci decenii, la păstrarea moştenirii culturale maghiare şi la revigorarea tradiţiilor culturale.

Debutul oficial al ediţiei a V-a a Zilelor Sfântului Ladislau a avut loc în seara de luni, de la ora 19.00, la Teatrul de stat 'Regina Maria'. După amiază, de la ora 16,30, s-au depus coroane de flori la statuia Sfântului Ladislau, din faţa Bazilicii Romano-Catolică şi de la ora 17,30, a avut loc vernisajul expoziţiei artistului fotograf Móser Zoltán 'Fresce cu Sfântul Ladislau din Bazinul Carpatic'

La Gala de deschidere a festivalului, cu discursuri şi program artistic, au participa şi primarii celor două oraşe înfrăţite, Oradea şi Debrecen, Ilie Bolojan şi Papp László. Cei doi edili s-au  întâlnit, în prealabil, fără presă, pentru un dialog, printre alte subiecte fiind discutarea candidaturii municipiului Debrecen la titlul de Capitală Culturală Europeană şi colaborarea cu Oradea în acest sens.

“De cinci ani, organizăm în ultima săptămână plină a lunii iunie acest festival. Am pornit cu trei zile, dar de doi ani avem toată săptămâna. Ideea de bază este să cinstim memoria întemeietorului oraşului, Sfântul Ladisalu, care începe să fie din ce în ce mai bine cunoscut. A fost un rege care a adunat popoarele care trăiau în Bazinul Carpatin, a fost un om care care ne uneşte. Şi aceasta este şi ideea acestor evenimente, care să ne unească pe noi, orădenii, indiferent de religie, indiferent de naţionalitate, pe orădeni cu toţi vecinii din comunele înconjurătoare şi oraşele înfrăţite ale Oradiei sau chiar alte ţări, în care Sfântul Ladislau s-a păstrat în istorie”, a declarat Zatyko Gyula.
 

citeste totul despre: