Adrian Dume, fostul director al Centrului de Cultură Bihor a fost trimis în judecată. A obţinut zeci de mii de lei prin metode frauduloase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Dume, fostul sef al Centrului Judetean de Cultura Bihor, a fost trimis in judecata
Adrian Dume, fostul sef al Centrului Judetean de Cultura Bihor, a fost trimis in judecata

Acuzat de abuz în serviciu, tentativă la abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Adrian Dume, fostul director al  Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, a fost trimis  în judecată sub control judiciar, de către procurorii DNA Oradea.

Totodatălte două personae au mi fost trimise în judecată, în stare de libertate. Este vorba despre  Banda, fosta directoare a Casei de Cultură a municipilui Beiuş, în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv Horia Fărăianu, consilier personal al primarului comunei Holod, jud. Bihor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Oradea, în perioada iunie – septembrie 2013, Adrian Dume, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, ar fi conceput şi pus în aplicare o modalitate frauduloasă de obţinere a unor sume de bani, prin aprobarea unor proiecte finanţate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.

Concret, activitatea infracţională se prezintă în felul următor. Documentaţia pentru cele 6 proiecte nu a fost supusă dezbaterii Comisiei de Selecţionare a Proiectelor din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, întrucât această comisie, deşi era constituită din punct de vedere scriptic, în realitate nu a funcţionat niciodată. Sumele de bani, cuprinse între 6.000 lei şi 30.000 lei au fost alocate de Dume fără a avea în vedere vreun criteriu sau mod de calcul.

“Totodată, o parte dintre documentele justificative, respectiv tabelele nominale ce conţineau datele unor persoane care ar fi fost premiate cu ocazia desfăşurării evenimentelor culturale în baza cărora Centrul Judeţean pentru Conservarea şi  Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor a efectuat plăţile, au fost întocmite în fals, iar o parte a documentelor justificative, respectiv facturile privind efectuarea unor servicii şi chitanţele aferente, reprezintă documente ce nu au legătură cu evenimentele culturale finanţate, fiind folosite pentru obţinerea în mod fraudulos a finanţării de la instituţia pe care o conducea”,susţin procurorii DNA Oradea.

Aceste documente, împreună cu mai multe acte financiar –  contabile au fost prezentate inculpatului Dume, care, deşi cunoştea caracterul fals ori fraudulos al acestora, a dispus prin aplicarea stampilei „bun de plată” şi a semnăturii decontarea sumelor prevăzute în contracte.

În cazul unui alt proiect, activitatea infracţională a lui Dume a fost întreruptă de procurorii anticorupţie, care, la data de  07.11.2013,  cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, au ridicat contractul în original, încheiat cu preşedintele unei fundaţii.

Prejudiciul total cauzat Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor în legătură proiectele finanţate, ce fac obiectul cauzei, se ridică la suma de 116.000 lei.

“În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de: 40.000 lei şi 30.000 lei, puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de inculpaţii Banda Anca Silvia şi Fărăianu George-Horia, în vederea reparării pag ubei”, susţin procurorii DNA Oradea

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite