Accident mortal pe un drum comunal din Bihor. Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a murit, în timp ce alte două persoane au fost rănite, în urma unui accident tragic ce a avut loc  pe  drumul comunal 162, pe raza satului Şerani.

Şoferul unei maşini neînmatriculate, un bărbat în vârstă de 45 de ani, conducea pe direcţia Borod – Plopiş iar, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum.

Şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a ieşit în afara părţi carosabile, răsturnându-se în partea stângă direcţiei sale de mers. Leziunile suferite de şofer au provocat moartea acestuia, iar un bărbat şi o femeie, ambii din Şerani, tineri pasageri în maşină având vârste de 25, respectiv 20 de ani, au fost răniţi uşor.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Oamenii legii continuă investigaţiile pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite