Închisoare cu executare pentru avocatul Ioan Sava, în dosarul de şantaj la adresa judecătoarei Muntean. Dana Sava a primit cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sotii Sava au fost condamnati la inchisoare
Sotii Sava au fost condamnati la inchisoare

Magistraţii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat în dosarul în care avocaţii Ioan şi Daniela Sava sunt acuzaţi de şantaj, la adresa judecătoarei Crinei Muntean. Ioan Sava a primit trei ani de închisoare cu executare, în timp ce avocata Dana Sava a fost condamnată la de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere. Aceasta mai trebuie să participe la un program de reintegrare socială şi să presteze muncă în folosul comunităţii.

Închisoare pentru soţii Ioan şi Daniela Sava, într-un nou dosar. Trimişi în judecată de către procurorii DNA Oradea, soţii Sava sunt acuzaţi de şantaj după ce, prin intermediul unor comentarii pe internet ar fi ameninţat o judecătoare din cadrul Tribunalului Bihor. Magistraţii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat în dosar, astfel că avocatul Ioan Sava a fost condamnat la 3 ani de închisoare, în timp ce soţia acestuia a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.

"Curtea de Apel Oradea a dispus condamnarea inculpatului Sava Ioan la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi a inculpatei Sava Ana-Daniela la pedeapsa de de 2 ani închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani. A fost obligată inculpata Sava Ana-Daniela ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, instituindu-se în sarcina acesteia şi obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi, totodată, a mai fost obligată la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei mun. Oradea sau Mănăstirii Sfintei Cruci", a precizat judecătoarea Claudia Rus, purtătoarea de cuvânt a Curţii de Apel Oradea

Decizia îi nemulţumeşti pe procurorii DNA Oradea, astfel că o vor contesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

“Vom declara apel în cauză, întrucât considerăm pedepsele prea blânde în cazul ambilor inculpaţi, în special cu privire la inculpata Daiela Sava, în cazul căreia s-a acordat închisoare cu suspendare, sub supraveghere”, a precizat procurorul-şef Ciprian Man, şeful DNA Oradea.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada octombrie - noiembrie 2013, inculpaţii Sava Ioan şi Sava Ana - Daniela, au exercitat acte de constrângere asupra persoanei vătămate, magistrat în cadrul Tribunalului Bihor, proferând ameninţări la adresa acesteia şi a copiilor săi minori.

"Scopul acestor acţiuni a fost acela de a o determina să-şi schimbe comportamentul profesional şi să o intimideze în exercitarea, pe viitor, a atribuţiilor de serviciu, referitoare la emiterea autorizaţiilor de interceptare a comunicaţiilor telefonice şi a înregistrărilor în mediul ambiental, intenţionând în acest fel să obţină, în mod injust, un folos pentru persoanele implicate în acte de corupţie ori care au comis alte infracţiuni grave, marea majoritate fiind prieteni de-ai inculpaţilor", se arată într-un comunicat al Direcţiei.

La începutul anului 2012, DNA i-a trimis în judecată pe soţii Sava pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, spălare a banilor şi fals. După probarea infracţiunilor de corupţie respectiv după ce au fost dezvăluite metodele bazate pe trafic de influenţă şi intervenţii/imixtiuni la anumiţi magistraţi, prin care inculpatul Sava Ioan ar fi reuşit să obţină hotărâri judecătoreşti favorabile clienţilor săi, procurorii susţin că acesta şi soţia sa, ar fi dezvoltat o adevărată adversitate atât la adresa instituţiilor anticorupţie, cât şi la adresa persoanelor din cadrul altor instituţii implicate în combaterea corupţiei.

"Inculpaţii ar fi exercitat acte de constrângere asupra persoanei vătămate, proferând ameninţări la adresa acesteia şi a copiilor săi minori, cu scopul de a o determina să-şi schimbe comportamentul profesional şi să o intimideze în exercitarea, pe viitor, a atribuţiile de serviciu, în special cele cu privire la emiterea autorizaţiilor de interceptare a comunicaţiilor telefonice şi a înregistrărilor în mediul ambiental", se mai arată în comunicatul DNA.

Concret, spun anchetatorii, ar fi apărut, cu sprijinul avocatului Sava Ioan, mai multe articole denigratoare la adresa părţii vătămate, pe site-ul unei publicaţii. Materialele de presă respective ar fi avut rolul de a o discredita pe Crina Muntean, preşedinta Secţiei Penal a Tribunalului Bihor. După postarea articolelor, inculpaţii Sava Ioan şi Sava Ana - Daniela ar fi postat un comentariu ameninţător la adresa magistratului şi a copiilor săi minori, având următorul conţinut : „Bravo(...)! Ţine-o tot aşa că ai şi tu copii şi nu ştii ce te aşteaptă. La ce faci o să-ţi meargă foarte bine la câte vieţi ai distrus. Sfânta sărbătoare de azi să nu te uite!".

"Ameninţarea proferată de inculpaţii Sava Ioan şi Sava Ana - Daniela ar fi avut un caracter serios şi nu ar putea fi evaluată ca o simplă virulenţă provocată pe un anume fond emoţional, având în vedere contextul în care a fost lansată, respectiv o campanie mediatică declanşată împotriva părţii vătămate, campanie în care inculpatul ar fi avut un rol activ (ex. fotografia magistratului postată pe site la unul dintre articole). Mai mult, inculpatul Sava Ioan ar fi încercat, prin intermediul presei, să discrediteze procurorul de caz, în încercarea de a-l înlătura de la soluţionarea dosarului şi să pună astfel, presiune pe organele de urmărire penală, în scopul intimidării acestora", se mai arată în comunicatul DNA.

În luna noiembrie 2015, soţii Sava au fost condamnaţi de către Înalta Curte de Casaţie şţi Justiţie. Astfel, judecătorii au decis să-l trimită pe avocatul orădean după gratii, el având de executat o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu executare, în timp ce soţia sa a fost condamnată la 10 luni de închisoare cu suspendare.

Va mai recomandam:

Avocatul orădean Ioan Sava a fost condamnat la închisoare cu executare. Câţi ani va sta în spatele gratiilor

Cum şi-au vândut sentinţele judecătorii de la Curtea de Apel Oradea pe partide de sex, ceas cu cuc, păstrăvi, whiskey şi zeci de mii de euro

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite