Ce surse de finanţare europeană vor fi lansate în primele trei luni din acest an. Care sunt liniile cu cele mai mari sume nerambursabile pe dezvoltare regională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectele municipalităţilor mai au de aşteptat FOTO economica net
Proiectele municipalităţilor mai au de aşteptat FOTO economica net

Zece linii de finanţare sunt anunţate în calendarul actualizat al lansărilor de apeluri pe Programul Operaţional Regional 2014-2020 în perioada ianuarie -martie 2018.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a publicat un calendar cu apeluri care se estimează a fi lansate în perioada ianuarie – martie 2018. promovarea transferului tehnologic, investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale (ambulatorii), în eficientizarea infrastructurii publice din oraşe (iluminat public), sprijinirea regenerării economice şi sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, precum şi investiţii care vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii a populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România.

Pe această ultimă axă, 13 din POR, care vizează oraşele mici şi mijlocii vor fi disponibile sume nerambursabile de 200 de milioane de euro, iar calendarul arată că linia de finanţare este necompetitivă. Sume importante sunt şi pe axa 8, cea privind „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale“, cu peste 128 de milioane de euro, fonduri nerambursabile.

Una dintre cele mai aşteptate linii de finanţare este axa 4 din POR, cea privind „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile“, unde sunt cele mai mari sume pentru municipiile reşedinţă de judeţ. În cadrul axei 4 sunt cinci linii de fi­nanţare: mobilitate urbană (4.1), revita­lizare urbană (4.2), regenerare comunităţi defavorizate (4.3) şi două privind investiţii în educaţie (4.4 şi 4.5). Pe această axă, Iaşiul, spre exemplu, are repartizate sume de 58 de milioane de euro. Unele dintre liniile de finanţare au fost lansate la finalul anului trecut, însă municipalităţile mai au de finalizat documente privind mobilitatea urbană şi abia apoi vor putea depune proiectele.

Oficialii Primăriei au anunţat că cea mai mare parte din bani va fi direcţionată spre proiecte de infrastructură rutieră şi mobilitate urbană, respectiv refacerea mai multor căi de rulare pentru tramvaie, dar şi pentru achiziţia a 12 noi tramvaie. La nivelul Regiunii de Nord-Est, municipiul Iaşi ia cele mai multe fonduri pe această axă.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Tramvai decorat de tineri pe tema Marea Unire. Cum arată pictura făcută la Iaşi în premieră naţională


 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite