Reţeta de salată boeuf după care te lingi pe degete. Ce ingrediente recomandă celebrul Costăchel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salata boeuf este una dintre mâncărurile preferate ale românilor de la ocaziile festive. Ingredientele acestui tip de mâncare variază de la gospodină la gospodină. Vă prezentăm o reţetă recomandată de celebrul bucătar Costăchel.

Potrivit blogului bucătarului Costăchel, pentru o salată boeuf delicioasă aveţi nevoie de următoarele ingrediente.

500 g carne fiartă de vită,
300 g cartofi, fierţi în coajă şi tăiaţi cubuleţe,
300 g morcovi 
300 g mazăre boabe fiartă
castraveţi muraţi (mai bine în saramură decât în oţet) după gust, curăţaţi de coaja şi seminţe, tocaţi cubuleţe şi scurşi cat se poate de bine,
maioneză din 2 gălbenuşuri (adică vreo 500 g),
pentru decor: gogoşari în oţet, măsline, oua fierte tari etc.

Referitor la modul de preparare, pe blogul său, Costăchel oferă următoarele sfaturi:

„Amestecaţi bine legumele cu carnea, murăturile şi cam 2/3 din maioneza, puneţi compoziţia pe un platou (sau într-un castron, sau în boluri individuale, sau…) întindeţi frumos şi uniform deasupra restul de maioneză şi decoraţi cum credeţi dumneavoastră de cuviinţă. La final, reţineţi că e bine ca salata noastră Boeuf să stea câteva ore în frigider înainte de servire, să ajungă toate aromele să convieţuiască paşnic.

Variante? O grămadă. Mai întâi carnea, care poate fi cam de orice fel (inclusiv peşte!), cu condiţia să fie slabă (deja e mai prezent în zilele noastre pieptul de pui decât vita în salata Boeuf!). Apoi legumele pot fi mai multe (puteţi adăuga, să zicem, ţelină, fasole verde bine scursă, păstârnac etc.) sau mai puţine (marele maestru al bufetului rece care a fost Colea Olexiuc nu recomanda decât cartofi lângă carne şi castraveciori). Puteţi adăuga oua fierte tari sau gogoşari tocaţi cubuleţe în compoziţie, iar înşiruirea asta ar putea continua mult şi bine, dar ma opresc aici, imaginaţia dumneavoastră e liberă să ducă totul cât de departe pofteşte dumneaei. Ceva secrete? Aici e mai complicat, fiindcă totul depinde de gustul fiecăruia. Reţineţi însă pe cel mai important: legumele trebuie să fie fierte separat, să-şi ţină fiecare gustul, iar timpul de fierbere al fiecăreia trebuie stabilit în aşa fel încât să rămână toate cât se poate de ferme (ba morcovii poate uşor crocanţi). Carnea, la rândul ei, e bine să fie fiartă cu zarzavaturile de cuviinţă (care n-au ce căuta în salata după aceea), iar dacă veţi folosi limbă de vită va fi un deliciu.“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite