Continuă pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva, 30.000 de oameni stau încă la rând. Restricţii de circulaţie în oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima zi a Sărbătorilor Iaşiului aduce mai multe modificări în traficul din centrul oraşului. În timp ce se fac pregătiri pentru concertul din seara de 15 octombrie, în jur de 30.000 de creştini aşteaptă să se închine la racla Ocrotitoarei Moldovei.

Concertul organizat duminică, 15 octombrie, de Primărie în cadrul Sărbătorilor Iaşului impun mai multe restricţii de circulaţie. În cursul zilei de sâmbătă au fost demontaţi mai mulţi stâlpi de la intersecţia dintre str. Piaţa Palat şi bd. Anastasie Panu, dar şi de lângă Casa Dosoftei, pentru amenajarea schenei şi a pavilioanelor backstage, potrivit Primăriei Iaşi. Duminică, de la ora 7.00 dimineaţa până la miezul nopţii va fi închisă şi parcarea din faţa Palatului Culturii în vederea amplasării bateriilor de artificii.

„Circulaţia auto va fi închisă şi pe bd. Anastasie Panu şi str. Palat, între str. Achim Stoia (Moldova Center) şi str. Sf. Andrei (Banca Transilvania) duminică, 15 octombrie, între orele 15.00 şi 24.00. În funcţie de necesităţi, circulaţia pe bd. Anastasie Panu va fi închisă de la intersecţia cu str. Sf. Lazăr. Circulaţia tramvaielor în zona Palatului Culturii va fi oprită duminică, 15 octombrie, între orele 17.30 şi 24.00“, au transmis reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Astăzi, probele de sunet pentru concertul organizat de Sărbătorile Iaşiului vor începe în jurul orei 15.00, spectacolul la ora 17.00, iar focul de artificii în jurul orei 22.15.

Concertul care va încheia cea de-a XXVI-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului va fi susţinut de Carla's Dreams, What's Up, Alina Eremia, Keo, Gabriel Cotabiţă, Alexandra Ungureanu şi artişti ieşeni: Eda România, Daria Bahrin, Diana Vartolomei şi Trupa RAO. Concertul se va încheia cu un foc de artificii. Bugetul pentru acest spectacol a fost de aproape 400.000 de lei.

Compania de Transport Public Iaşi a transmis că astăzi vor fi făcute mai multe modificări, de la ora 17.30:
• tramvaiele de pe traseele 1 şi 13 vor circula deviat prin Tudor Vladimirescu, parcursul acestora urmând a fi: Copou – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi – Copou, respectiv Copou – Tătăraşi – Tudor Vladimirescu – Copou;
• traseul de tramvai 8 va fi suspendat;
• pe traseul 9 tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze, parcursul rămânând neschimbat;
• vor fi introduse tramvaie pe ruta Târgu Cucu – Copou.

Tot astăzi se vor încheia şi sărbătorile religioase. În jur de 30.000 de pelerini credincioşi aşeaptă încă să se roage la racla Sfintei Parascheva. Rândul se întinde pe trei kilometri, iar timpul de aşteptare este de 20 de ore. Din cauza oboselii, frigului şi nealimentaţiei, în aceste zile, peste 500 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale. Majoritatea celor care au avut nevoie de prim ajutor medical au fost înregistraţi începând din noaptea de vineri spre sâmbătă. Ionuţ Catană, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, a declarat că până acum au fost aplicate peste 60 de sancţiuni în valoare de aproximativ 5.000 de lei. Potrivit estimărilor, numărul celor care au ajuns în această săptămână la Iaşi a ajuns la 200.000.

Duminică, în programul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este menţionată sfinţirea picturii de la Biserica Sf. Nectarie din cartierul Alexandru cel Bun. Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Hama, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.

image
image

„Cu acest prilej, credincioşii vor putea trece prin Sfântul Altar şi se vor putea închina la racla cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, la racla ce adăposteşte fragmente din moaştele mai multor Sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, precum şi la veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi”, a transmis preotul paroh Petrică Lehaci.

Parohia a fost înfiinţată pe data de 1 septembrie 1995, locul de biserică fiind sfinţit în septembrie 1995. În anul 2000 a fost săpată fundaţia bisericii, iar în 2006 a fost sfinţit altarul de către actualul Patriarh Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei.
 

PROGRAMUL RELIGIOS AL HRAMULUI DIN 2017

Verdictul dur al unui fost preot român: „Pupatul unor cadavre ciopârţite este una dintre cele mai odioase forme de exprimare a unor aspiraţii umane“

Obiceiuri de Sfânta Parascheva. Ce le este interzis femeilor pe 14 octombrie, ziua în care se împart lipii şi must

FOTO VIDEO Mercurialul pelerinajului la Sfânta Parascheva. Câţi bani dau credincioşii pe pomelnice şi pe suveniruri religioase

FOTO Iaşiul, luat cu asalt de comercianţi ambulanţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite