INTERVIU Actriţa Ada Lupu: „La toate personajele mele caut un fir al speranţei“

Cariera de actriţă a fost naturală pentru Ada Lupu (26 de ani): în şcoala primară nu se pricepea la nimic altceva decât să recite poezii şi să scrie compuneri. Aştepta cu nerăbdare toate serbările şcolare. Premiile pentru interpretările ei pe scenă vin la fel de natural, pentru că Ada Lupu îşi trăieşte cu intensitate toate personajele.

Actriţa Ada Lupu, tânăra de 26 de ani care a câştigat recent premiul UNITER pentru „Cel mai bun actor în rol secundar“ cu rolul Fiica din spectacolul „Măcelăria lui Iov“, regia Radu Afrim, a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre cum a ajuns la teatru, despre fascinaţia ei pentru Iisus ca personaj salvator şi despre piesa scrisă de ea: „Povestea păsării fără cuib“. Ada este actriţă la Teatrul Naţional din Iaşi, a jucat în câteva filme, iar acum lucrează la un nou serial pentru HBO.

„Weekend Adevărul“: Cum ai ajuns să faci teatru?
Ada Lupu: Am început să merg la trupa de teatru a liceului din Botoşani, iar înainte de asta, simţisem dintotdeauna chemarea, dar nu luam prea în serios semnalele care veneau către mine. Aveam un fel de frică de a recunoaşte că-mi doresc asta.

Cum «sunau» semnalele astea?
De mică, în şcoala primară, singurele lucruri la care mă pricepeam erau să recit poezii şi să scriu compuneri, în rest nu aveam niciun fel de talent. Aşteptam tot timpul serbările şcolare. În acelaşi timp eram destul de singuratică. Pe stradă îmi dădeam seama că sunt conştientă de tot ce se întâmplă şi de ce simt eu în fiecare moment, lucruri pe care nu le observam la alţi copii.

Vorbeşti şi de frică, dar şi de dorinţa de a performa la serbări, cum se împăcau cele două trăiri?
Îmi plăceau serbările, dar întotdeauna am avut o teamă de eşec în viaţă şi îmi era frică să recunosc ce-mi doresc cu adevărat, pentru că nu aş fi putut accepta atitudini descurajante. Avem nevoie să fiu foarte sigură că pot să fac ceea ce-mi doresc şi, după ce am început să simt că pot să fac asta, da, am şi recunoscut ce îmi doresc cu adevărat. Mi-am dat seama de asta după ce am început să joc în trupa liceului, după ce am participat la câteva festivaluri. Luasem şi câteva premii, individual sau cu trupa. Având confirmări din partea oamenilor din domeniu, am început să capăt încredere.

Ai absolvit cursurile Facultăţii de Teatru, specializarea Arta Actorului şi Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete, de la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. De ce ai ales Iaşiul pentru studiile universitare?
S-a întâmplat să fiu aici. Eu de fapt nu prea îmi planific lucrurile din viaţa mea. Am dat la teatru, am intrat la păpuşi, la început am fost un pic supărată, dar apoi mi-am dat seama că era foarte bine.

Ai ales teatrul ca o evadare din timiditate sau ca o modalitate de a trăi mai multe vieţi într-una?
Paradoxal, eu nu am ales teatrul ca să evadez, ci ca să mă conecteze cu realitatea în care exist. Am vrut o punte şi cu ceilalţi oameni, dar o legătură mai puternică decât ce vedeam eu în jurul meu. Practic, eu nu am fugit de lume prin teatru, ci am învăţat să mă arunc în lume. Eu sunt întotdeauna conştientă de prezentul spectacolului. Îmi interpretez personajul, sunt într-o poveste paralelă, dar totodată păstrez conexiunea cu realitatea imediată. Sunt conştientă de prezenţa spectatorilor, eu exist împreună cu personajul meu. Practic, întâlnirea este tot între mine, ca artist, şi public, dar prin intermediul personajului, care nu aş şti să spun exact cine şi unde este, dar el există.

„Rolul Fiica a fost o revelaţie“

Ai lucrat cu regizorul Radu Afrim în spectacolele de la Iaşi. Pentru personajul Fiica din „Măcelăria lui Iov“ ai primit şi premiul UNITER în acest an. Cum ai descrie personajul pentru cineva care nu a ajuns la piesă?
Pentru mine e un fel de strigăt al umanităţii din noi, e iubire, e inocenţă, e foarte mult din ceea ce nu putem noi fi. Poate şi de asta, pentru mine, a fost o revelaţie, şi m-am îndrăgostit de ea.

Te intersectezi undeva cu personajul acesta?
Sigur, mă intersectez, cumva, cu toate personajele pe care le fac, dar în cazul acesta a fost puţin special, pentru că am căutat-o retrospectiv în mine. De obicei, atunci când interpretez ceva, caut să completez peste mine atribute ale personajului. De data asta, cu Fiica a fost ca şi cum ar fi trebuit să elimin mult din ceea ce am acumulat eu de-a lungul vieţii şi să mă duc într-un punct mai pur al meu. Am gândit personajul din perspectiva sufletului meu din trecut.

Ai jucat altfel după ce ai primit premiul? Ai simţit altfel sala?
Spectacolul a fost exact la fel ca toate celelalte şi m-am bucurat foarte mult, pentru că nu am avut nicio clipă senzaţia că oamenii vin acolo să li se confirme premiul meu. Nici la mine nu a fost niciun fel de presiune, pentru că din momentul în care îmi găsesc personajul, nu mai am niciun fel de frică.

Îţi doreşti vreun rol anume după acest premiu?
Nu am găsit un personaj pe care mi-aş dori neapărat să-l joc. Sunt în punctul în care cred că din orice fiinţă poţi face ceva interesant dacă te întâlneşti cu echipa potrivită. Nu mai cred în personaje-minune. Recunosc că am o slăbiciune pentru personajele astea care sunt puţin atinse de ceva nevăzut. Aici mă refer la o conexiune a personajelor cu o altă dimensiune, un alt fel de spiritualitate, poate e o hipersensibilitate a lor, o capacitate de a accepta mai mult din punct de vedere emoţional. Cred că hipersensibilitatea e un dar, nu un dezavantaj.

Crezi că oamenii poţi fi salvaţi prin poveşti?
La toate personajele pe care le fac caut un fir al speranţei, asta am făcut şi cu personajul Fiica. Cred că însuşi propriul nostru imaginar poate fi personajul nostru salvator. Dacă nu găsesc ceva de care să mă agăţ în realitatea concretă, atunci îmi inventez tot felul de modalităţi de sprijin. Nu cred că suntem obligaţi să ne conformăm vieţii aşa cum este.

Vorbeai într-un interviu că ai fost fascinată de Iisus. Crezi că din această fascinaţie  vine „obsesia“ de bine?
Iubesc ideea de bine, nu caut să fac, neapărat, binele, dar caut să evit răul. Eu în continuare îl păstrez pe Iisus ca personaj în mintea mea, pentru că îmi place foarte mult ideea de erou. Cred că fiecare om, în adâncul sufletului său caută eroi în viaţa de zi cu zi.

CV
Premiul I pentru piesa proprie
Numele: Ada Lupu
Data şi locul naşterii: 25 septembrie 1991, Botoşani
Starea civilă: necăsătorită
Studiile şi cariera:
În 2013 a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu“, din Iaşi, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului şi Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete.
În 2015 a terminat şi un master de Arta Actorului, la Universitatea de Arte „George Enescu“, Iaşi.
Printre rolurile de teatru cele mai importante se numără: Ofelia / Electra în „Hamletmachine“, regia Giorgos Zamboulakis, 2013, O apariţie, în „Negustorul de timp“, regia Ovidiu Lazăr, 2013, Hilde, în „Femeia mării“, regia Radu Afrim, 2014, Vivianne, în „Colivia“, regia Cristian Hadji-Culea, 2015, Mary, în „Cântăreaţa cheală“ de Eugène Ionesco, regia Radu-Alexandru Nica, 2015, Fiica, în „Măcelăria lui Iov“ de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim, 2017, Femeia 5/Ludmila Cliofas, în „Seceta roşie“ după „Cartea foametei“ de Larisa Turea, regia-Petru Hadârcă, 2017 şi Cristina, în „Moartea unui artist“ de Horia Lovinescu, regia Irina Popescu Boieru, 2017.
A jucat şi în filme: Ada, în „Ecce Homo“, regia Dimitar Kutmanov, 2014 şi Fata 1, Prezentatoarea TV, în „Afacerea Est“, regia Igor Cobileanski, 2015.
Are în palmares mai multe premii: pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, la festivalul Ideo Ideis, Alexandria (2008), Premiul special al juriului, la festivalul Amfiteatru, Botoşani (2009), Marele Premiu ,,Ştefan Iordache“, Premiul publicului pentru cea mai bună actriţă şi Premiul Vox Maris la Gala Tânărului Actor Hop (2014),
Premiul I pentru Dramaturgie – Monodrama pentru piesa de teatru „Povestea păsării fără cuib“, la Festivalul Internaţional al Recitalurilor dramatice „Valentin Silvestru“ de la Bacău (2016) şi Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar (2018).
Locuieşte în: Iaşi

„O încercare de maturizare incompletă“
Care e povestea din spatele piesei scrise de tine – „Povestea păsării fără cuib“ – şi pe care o joci într-un spectacol regizat de Iris Spiridon?
Am fost cu acest spectacol în Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ şi Timişoara. Textul l-am scris pentru concursul de dramaturgie de la Bacău, de acum doi ani, şi după ce am câştigat, m-am gândit că s-ar putea să iasă şi un spectacol interesant. L-am făcut cu Iris Spiridon şi am pornit cu el prin festivaluri. „Povestea păsării fără cuib“ este de fapt povestea trecerii unui spirit feminin prin toate vârstele reale şi emoţionale. O încercare de maturizare incompletă, marcată de căutarea obsesivă a tatălui ca pretext pentru regăsirea profundă a mamei. Viaţa unei femei, percepută din perspectiva  propriului suflet, rămas la vârsta copilăriei.

Care crezi că este, în final, menirea actorului?
Să lase un mesaj în lume, să nu treacă degeaba pe lângă oamenii care vin să-l vadă. Cred că asta e tot ce ai de făcut ca actor, să primeşti personajele care ţi se oferă şi să le dai dreptul să existe.

Ai primit după spectacole aprecieri care te-au surprins?
Am primit foarte multe reacţii din partea oamenilor după „Măcelăria lui Iov“ şi după  „Povestea păsării fără cuib“. Foarte mulţi mi-au scris, alţii aşteptau după spectacol cu lacrimi în ochi şi se declarau extrem de tulburaţi. Dar toate reacţiile astea sunt către spectacol. Chiar dacă ei vin şi-ţi spun ţie ca actor că le-ai plăcut, ceea ce rămâne din contribuţia fiecărui artist în parte e spectacolul în sine, iar ceea ce iubesc oamenii este, de fapt, spectacolul.

Ce planuri de viitor ai?
Deocamdată filmez la un serial, care va fi transmis din toamnă pe HBO. La Teatrul Naţional din Iaşi joc în „Ce sunt“. Aştept să văd ce o să se întâmple din toamnă. Nu prea vorbesc eu despre ceva înainte de a se întâmpla.

Ştiţi povestea păsării fără cuib?
Nu mi-a spus-o nimeni niciodată, dar eu o ştiu. Am scris-o când eram mai mare. Dar apoi s-a pierdut. Şi n-o să mai afle nimeni de ea.
Voi staţi toată ziua pe scaun? Mie-mi place să caut. Cum stau prea mult într-un loc, cum nu e bine. Dar dacă n-ai un cuib al tău, nu va şti nimeni unde să te găsească.
Dacă m-aşez, m-apucă gândurile.
Fragment din textul piesei „Povestea păsării fără cuib“

* Surse Foto tni.ro şi Facebook Ada Lupu