Că nu poate conta în politică şi că fix acesta este motivul pentru care nu contează nici măcar în partidul lui. Gheorghe Nichita nu poate fi altfel decât comic. Şi, din această perspectivă, pentru a face trimitere la o plastică expresie utilizată chiar de dumnealui la Gala Operelor Naţionale, pe care a cam umbrit-o cocoţându-se de vreo două ori pe scenă, primarul Iaşului este „o personalitate incomensurabil de mare”.

„Geniul vizionar al Iaşului, primarul Gheorghe Nichita, neputându-se măsura cu politicienii din tagma cărora pretinde că face parte, se războieşte cu cetăţenii oraşului peste care s-a întâmplat să fie înscăunat, iniţial, pe uşa din spate a Primăriei”.

Aşadar, ce i-a căşunat domnului Nichita? După ce s-a întors de pe la Orăştie, unde s-a întâlnit cu mai-marii partidului, cei care nu-l bagă deloc în seamă, s-a gândit că la Iaşi poate să se bage în seamă singur. Şi, într-o conferinţă de presă, a decretat că există, în oraşul pe care-l consideră propria-i moşie, trei duşmani ai „viziunilor” pe care  tot ţine să le împărtăşească ieşenilor (fără a-i întreba pe aceştia din urmă, în prealabil, dacă au chef să le resimtă efectele în viaţa cotidiană a oraşului): scriitorul Liviu Antonesei, ONG-ul „Iaşul iubeşte teii” şi o televiziune locală, una dintre foarte puţinele instituţii media pe care nu le controlează.

Cu alte cuvinte, geniul vizionar al Iaşului, primarul Gheorghe Nichita, neputându-se măsura cu politicienii din tagma cărora pretinde că face parte, se războieşte cu cetăţenii oraşului peste care s-a întâmplat să fie înscăunat, iniţial, pe uşa din spate a Primăriei, cât să aibă timp (şase luni, cum spuneam) pentru a se crede veşnic. N-o să scriu aici despre cine este Liviu Antonesei. Din fericire, e cu mult mai cunoscut şi face cu mult mai multă imagine Iaşului decât vor putea să facă, vreodată, Gheorghe Nichita şi „poestraşii” săi de curte la un loc.

O să spun doar că, urmare a războiului declanşat de primar cu cetăţenii „nealiniaţi”, un intervenient prin telefon într-o emisiune a postului de televiziune declarat „duşman” l-a ameninţat pe scriitor, sugerându-i lui Liviu Antonesei „să fie mai atent cum merge, când iese mai târziu de unde iese”.

Când un pigmeu dintr-ăsta politic, aşa cum este comicul primar Gheorghe Nichita, vorbeşte despre scriitorul Antonesei utilizând expresii precum „e războinicul luminilor şi ăsta acuma” sau „ştiu că o ia câteodată razna” (asta după ce i-a numit pe cei care protestează împotriva „selenizării” centrului oraşului, prin tăierea teilor, „cretini” şi „isterici”), avem un ditamai efectul comic. Când, însă, se găseşte vreun adept politic care amestecă dragostea faţă de primar cu reflexele securistice, fapt ce îl determină să profereze ameninţări la adresa celor declaraţi public „duşmani” de Gheorghe Nichita, îmi pare că acesta din urmă nu mai este doar un simplu comic, ci un comic de-a dreptul iresponsabil.

Imaginaţi-vă că astfel de lucruri se petrec în România numită europeană, în Iaşul universitar şi cultural. Azi, în 2014. Din punctul meu de vedere, nu putem avea noi, cetăţenii Iaşului, aşteptări de la Gheorghe Nichita, după două mandate şi jumătate ca primar, din moment ce propriul său partid a arătat limpede că domnul în cauză este de nebăgat în seamă. Din câte se pare, îl bagă, însă, în seamă, când nu se bagă singur, adepţii cu reflexe violente. Deocamdată, de limbaj, pentru că acesta-i şi tonul domnului Nichita.

Poate, măcar cu aceasă ocazie, îl bagă în seamă şi unul dintre consilierii dumnealui, dacă domnia sa e iresponsabil în calitatea care l-a consacrat, aceea de comic. Şi poate că acel consilier ar putea, fiindu-i în proximitate, măcar să-l întrebe: „şefu’ (cum îmi închipui că i s-ar putea adresa), ştiu că aveţi „viziuni”, dar nu găsiţi, uitat prin vreun buzunar, şi simţul ridicolului?” Că de cel al responsabilităţii, zic eu, având în vedere cazul expus mai sus, nu poate fi vorba.