Epidemie de rujeolă, dar părinţii refuză cu insistenţă să-şi vaccineze copiii. „Avem un procent destul de mare de refuzuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF
FOTO 123RF

Procentul părinţilor care refuză să-şi vaccineze copiii cu ROR este în creştere în judeţul Iaşi. Ultimul raport întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, la finalul lunii august, arată că procentul refuzurilor a ajuns la 12%.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a precizat că, după primele două săptămâni din august, în plină campanie de vaccinare anti-rujeolică, procentul părinţilor care au refuzat vaccinul ROR nu depăşea 8%. La finalul lunii august, după încă două săptămâni de campanie, procentul a ajuns la 12%.

În prima jumătate a lunii august, aproape 38% dintre părinţii copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani au refuzat vaccinul ROR din diverse motive. Încă 20% dintre părinţii copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani au refuzat administrarea produsului farmaceutic.

„Acum avem un procent destul de mare al părinţilor care au refuzat vaccinul, respectiv 12%. Cred că asta ar trebui să ne mobilizeze pe noi să promovăm beneficiile vaccinării în anumite colectivităţi. Vorbim de două tipuri de părinţi care refuză vaccinul: pe de o parte, cei care nu sunt informaţi şi nu ştiu nimic despre vaccinare - cum sunt părinţii din comunităţile izolate sau din comunităţile de romi - şi pe de altă parte părinţii care sunt informaţi eronat“, a arătat dr. Liviu Stafie, directorul DSP. 

Reprezentanţii medicilor de familie din judeţul Iaşi au explicat că rezultatele vaccinării ROR după prima lună de campanie intensă sunt influenţate de două aspecte care au intervenit odată cu începerea acestei mişcări. Medicii de familie spun că unii părinţi au refuzat vaccinarea şi nu au venit la cabinet tocmai pentru că odată cu campania s-a modificat perioada în care micuţii sunt imunizaţi. În plus, administrarea dozei ROR de la vârsta de un an - după prima făcută la nouă luni - se suprapune cu vaccinul hexavalent şi adulţii se tem să le facă simultan.

„O chestiune semnalată de colegii mei face referire la suprapunerea dozei de ROR la vârsta de un an cu vaccinul hexavalent. Noi am fost pregătiţi şi ştim că între administrarea a doua doze de vaccin trebuie să treacă o lună de zile. Acum, cu această campanie, în unele cazuri se suprapun şi ar trebui făcute la nici o săptămână diferenţă. Atunci, şi părinţii, şi medicii de familie sunt reticenţi şi îşi iau măsuri de precauţie“, a precizat dr. Anca Deleanu, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie din Iaşi.

În judeţul Iaşi, din februarie 2016, de la începutul epidemiei de rujeolă, au fost confirmate şi diagnosticate 60 de cazuri. Ultimele trei au fost diagnosticate în ultima săptămână, în intervalul 28 august - 1 septembrie. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în satul Criveşti, comuna Vânători, în satul Crucea, comuna Lungani, şi în municipiul Iaşi.

Citeşte şi:

Cât de periculoasă este rujeola care a produs zeci de decese în România. „Avem săptămânal mămici care ne şochează“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite