Dezamăgirile unui faimos lingvist român: „Etichetele morale ale epocii noastre sunt falsele doctorate şi cărţile scrise în închisoare“
0
Profesorul universitar Stelian Dumistrăcel (79 de ani), cercetător cu o vastă operă ştiinţifică în dialectologie, fonetică, etimologie, romanistică, stilistică şi istoria limbii române, se declară dezamăgit de situaţia actuală a învăţământului românesc ajuns într-o criză majoră din cauza unor schimbări legislative care au permis „o corupţie adevărată“.
Universitarul Stelian Dumistrăcel a explicat pentru „Adevărul de Weekend” că cele mai fierbinţi subiecte din spaţiul public, falsele doctorate şi cărţile scrise de puşcăriaşi, marchează un moment de răscruce în învăţământul românesc.
Potrivit profesorului, care este şi cercetător de gradul I la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ al Filialei Iaşi a Academiei Române, în acest moment toţi intelectualii ar trebui să critice vehement falsitatea încurajată de sistemul de educaţie, astfel încât, prin poziţia lor să salveze imaginea tinerilor care termină o facultate în România.
„Weekend Adevărul“: În ce moment de existenţă al limbii române ne aflăm acum? Putem vorbi despre o criză a limbii?
Stelian Dumiştrăcel: Sigur că da. Putem vorbi despre o criză şi despre un moment absolut normal, obişnuit în existenţa unei limbi. Limba română a mai avut crize din astea foarte importante. Dacă excludem limba vorbită de oamenii simpli, pentru că acolo nu a fost nicio criză, la nivel cultural am avut la un moment dat criza slavonismelor. Mai târziu, acesteia i-a luat locul influenţa neo-greacă. În secolul al XIX-lea nu puteai să înţelegi un text pentru că limba era invadată de grecisme. Cu timpul, limba română s-a scuturat de grecisme şi a intrat sub „influenţă“ franceză. Acum limba este sub presiunea anglicismelor. Limba română a rezistat tuturor acestor influenţe pentru că s-au înlocuit unele cu altele şi s-a păstrat fondul principal de cuvinte. Ea s-a obişnuit cu valuri de influenţe. Influenţa engleză de acum este absolut normală în condiţiile globalizării. O aşa-zisă condamnare a împrumuturilor este o greşeală, dacă nu chiar o prostie, pentru că ele nu schimbă limba comună. Nicio persoană şi nicio personalitate nu poate schimba evoluţia limbii. Ea este un organism viu care evoluează în mod normal.
Spuneţi că nu este o greşeală să utilizăm cuvinte împrumutate. Putem înţelege prin asta şi folosirea lor în exprimarea scrisă?
Dacă, de exemplu, nişte tineri folosesc un cuvânt precum „cool“ în vorbire, este bine, este cool. Dar, dacă îl folosesc adresându-se profesorului la şcoală, el poate să-l respingă, pentru că la şcoală trebuie să adoptăm un limbaj şcolar. Este vorba de inteligenţă, de distribuţia termenilor în funcţie de locul în care comunici. La şcoală nu este un loc potrivit să foloseşti anglicisme sau franţuzisme atunci când vorbeşti cu profesorul. La fel cum cu bunicii nu putem vorbi la modă, ci exact cum înţeleg ei. Principiul adecvării este hotărâtor pentru performanţa comunicării. Eu nu sunt pedagog cu nuiaua în mână, care dă pedepse pentru folosirea unui cuvânt. Nu pot să oblig pe cineva care nu are talent lingvistic, sau de comunicare, să vorbească într-un anumit fel.
Dar greşelile de limbă pe care le întâlniţi în lucrările scrise cum le sancţionaţi?
Eu mă consider un instructor pentru performanţă şi nu pot să trec peste ceea ce este greşit într-o lucrare. Examinez pe cineva până îmi scrie corect. Nu sunt Dumnezeu din cer să te execut când te-am prins greşind. Nu! Sunt un instructor şi, la fel cum înveţi să schiezi după ce cazi de mai multe ori, poţi să treci la mine după ce cazi de cinci ori. În orice caz, dacă ai făcut o greşeală de ortografie, nu treci. Nu treci pentru că nu ştii să scrii corect. Este o resposabilitate pe care o am faţă de societate.
„În fiecare lună 10-20 de limbi dispar de pe blog“
Care sunt pericolele care pot marca evoluţia limbii române?
Eu socot că nu există niciun pericol acum pentru limba română, decât în măsura în care, după o perioadă lungă, ea poate să dispară. În fiecare lună, din câteva mii de limbi de pe glob dispar câte 10-20. Sunt limbi vorbite de populaţii reduse ca număr, de triburi. Limbile dispar prin bilingvism. Dacă noi toţi în România am începe să vorbim englezeşte, după 100-200 de ani limba română ar putea să dispară. O limbă foarte importantă care a dispărut a fost etrusca. Etruscii au fost o populaţie în Italia care a dezvoltat arhitectura, construcţiile. La un moment dat limba etruscă nu a mai fost înţeleasă de alţii şi a fost părăsită, iar ei înşişi, etruscii, şi-au însuşit latina. Acum nu se mai ştie deloc cum a fost etrusca, ori limba a existat până prin secolele II-I î.Hr., când se scria, slavă Domnului! La fel s-a pierdut istro-româna, un dialect din sudul Dunării din care acum mai sunt câteva resturi. Deci sunt limbi care datorită condiţiilor socio-economice devin periferice şi dispar. În momenul de faţă nu sunt pericole pentru ca o limbă să dispară, dar eroziunea sub presiunea puternică a unei limbi superioare poate provoca un astfel de fenomen. Un pericol real apare la oamenii cu o cultură medie care intră în contact cu o altă civilizaţie şi limbă şi care încep să folosească o limbă mixtă.
Este posibil să uiţi cuvintele din limba maternă într-un timp de un an, doi, cinci petrecuţi într-o ţară străină?
Depinde despre ce vorbeşti. Dacă te referi la mână, picior, gură, nas, ochi, nu uiţi. Dar dacă te referi la cuvinte care desemnează lucruri pe care le-ai învăţat în altă ţară, cu care ai intrat prima dată în contact acolo, le spui în limba respectivă pentru că nu ştii termenul din română. Ne referim la realităţi pe care le-ai învăţat acolo şi care te proiectează într-un anumit loc. Nu este nici inferioritate intelectuală, nici moft, că mai sunt şi din ăştia care vor să facă pe grozavii pentru că ştiu italiana.
Coordonatori de doctorate, vinovaţi de plagiate
Cum vede un cercetător lupta împotriva falselor doctorate?
Este cea mai mare ruşine care s-a putut petrece în spaţiul academic. Era previzibilă pentru că au căpătat dreptul de conducere de doctorat persoane cu totul necalificate şi coruptibile. Eu am fost conducător de doctorat şi de la mine au plecat patru candidaţi. Le-am spus că nu pot face teza. Nu i-am lăsat să copie. Rolul conducătorului de doctorat este hotărâtor, pentru că aspiranţi la doctorat pot fi foarte mulţi. Dar când vezi un general care e conducător de doctorat, el care nu poate să vorbească nici cinci minute liber, care vine în conferinţe de presă, în calitate de şef de partid, cu o intervenţie scrisă pe hârtie, îţi cam dai seama unde am ajuns. El nu poate să spună liber nicio frază simplă, de doi bani, şi este conducător de doctorate. Nu se poate aşa ceva.
Care credeţi că este cauza acestei „ruşini“?
A fost o inflaţie la minister prin care s-a dat dreptul să conducă doctorate unora care nu aveau nicio activitate ştiinţifică solidă şi recunoscută. Din punctul meu de vedere, dacă li se dă drept de conducere de doctorat unor oameni care nu au dovedit pregătire şi realizări recunoscute în plan academic, ei nu se ocupă de teză, nici măcar nu le citesc. Conducătorul de doctorat are îndatorirea de a da candidatului să pregătească o temă de cercetare, nu un subiect care să fie copiat de ici-colo.
În spaţiul public au circulat declaraţii potrivit cărora, în urmă cu câţiva ani, în tezele de doctorat nu se citau sursele. Dumneavoastră după ce reguli v-aţi realizat lucrarea?
Cum nu trebuia să citezi? Dintotdeauna trebuia să dai blibiografia pe care ai folosit-o, să citezi de unde ai luat, să pui trimiteri, cu pagină cu tot. Eu mi-am dat teza de doctorat în 1974 şi am publicat-o în 1978. Cum să nu fie regulă? Adică, spuneţi-mi, a fost vreodată o regulă să fii hoţ? Nu a fost. Eu am procedat aşa pentru că la fel văzusem la alţii şi aşa mi s-a cerut şi mie. Să spui că nu a fost regulă, e o minciună, o golănie.
Credeţi că această ruşine va fi spălată dacă Universitatea din Bucureşti îi retrage titlul de doctor fostului premier Victor Ponta?
Nu. Eu cred că jumătate dintre tezele de doctorat din domeniul socio-uman sunt fără importanţă, sau false, sau copiate. Cele care se referă la politică, la ideologie, sociologie, pot fi foarte uşor copiate şi nu ştiu dacă s-ar putea face o reexaminare a tuturor tezelor. Regulamentul vechi era bun şi sever. Dacă, de exemplu, un membru al comisiei îmi respingea o lucrare pe care universitatea de la Iaşi mi-o aprobase, teza mergea la Bucureşti şi acolo trecea printr-o altă comisie. Dacă lucrarea făcută sub conducerea mea era respinsă la Bucureşti, eu eram avertizat în calitate de conducător de doctorat. Dacă se întâmpla şi a doua oară să mi se respingă o lucrare, mi se retrăgea dreptul de coordonator.
Când se întâmpla asta?
În vechiul regim. Uşurinţa cu care au fost făcuţi unii conducători de doctorat a intervenit ulterior. Atunci nu se dădea dreptul de coordonare oricui. În lingvistică, la Iaşi, era un singur conducător, altădată nu era niciunul şi trebuia să te duci la Bucureşti. Folcloriştii nu aveau niciun conducător aici şi mergeau la Cluj. Cred că reformele din învăţământ după 1989 au dus la ruşinea asta. Nu laud vechiul regim, dar era riguros. O altă ruşine prin care trece mediul academic este ultima hoţie făcută public: cărţile scrise în închisoare. După un început corect, demersul a dus la necinste şi hoţie. Eu am cunoscut un profesor american care a condus Centrul Culturala American de la Iaşi şi care a fost condamnat la câţiva ani de închisoare din motive de ademenire de minore. Erau lucruri ordinare, dar nu în legătură cu activitatea lui intelectuală. El, înainte să fie condamnat, a scos nu ştiu câte cărţi de istorie, a făcut lucruri extraordinar de frumoase. A intrat la puşcărie, unde a scris o carte adevărată, pentru că el era un specialist şi i
s-a redus din pedeapsă. Acum au început a profita tot felul de infractori pe seama acestei reglementări. Dacă tu eşti închis pentru infracţiune, pentru probleme de drept penal, furt, delapidări, şi dacă scrii o carte, nu cumva eşti tot pe profilul tău? Şi da. Eşti pe profilul tău. Cum poţi să scrii despre cutumele matrimoniale din Evul Mediu? Eu ştiu câte ceva despre cutumele astea din cronici, din istoria unor oraşe, dar nu aş putea să scriu în viaţa mea aşa ceva. În libertate şi cu o bibliotecă în faţă. De fapt, cu cât eşti mai instruit într-un domeniu, cu atât eşti mai precaut în a produce ceva.
Doctoratele, reţea de influenţă
Cărţile scrise de puşcăriaşi în închisoare sunt şi ele nişte „ruşini“?
Cărţile scrise în închisoare sunt hoţii la drumul mare nestăpânite de nimeni. Asta înseamnă corupţie adevărată. Etichetele morale ale epocii noastre sunt falsele doctorate şi cărţile scrise în închisoare. Ele aproape anulează tot ce este valoros în mediul intelectual, academic. Din punctul meu de vedere, este nevoie de o reacţie din partea tuturor intelectualilor. Toţi profesorii serioşi trebuie să reacţioneze vehement împotriva acestei dezertări morale. Să ştiţi un lucru: acum, prin doctorate, nu se mai câştigă mare lucru, dar se obţine influenţă. Îţi faci oamenii tăi, le împarţi tu beneficii, le dai tu grade degeaba.
În concluzie, credeţi că imaginea învăţământului va avea de suferit de pe urma acestor abateri?
Sigur că da. Se poate spune şi că învăţământul scade, lucru care nu este adevărat pentru că avem oameni buni, dar avem şi profesori care nu-şi fac orele. Ceea ce se întâmplă acum este de notă proastă asupra învăţământului românesc. Cel puţin pentru nemţi care nici nu au adoptat sistemul Bologna, că au spus că strică învăţământul. Şi-l strică, sigur. Pe vremea mea, un student învăţa limba franceza în cinci ani. Acum se învaţă în trei ani două limbi: engleză - franceză, sau engleză - germană.
Despre limbajul politicienilor: Iliescu, Băsescu, Ponta, Iohannis…
Ce tipuri de discurs întâlnim la principalii actori politici?
Ca peste tot, avem tipuri diferite. Discursul lui Traian Băsescu a fost, în general, inadecvat. El, fiind într-o funcţie publică, trebuia să aibă un registru public, formal, de un nivel intelectual ridicat şi să nu recurgă la cuvinte de argou, la insulte. Băsescu nu şi-a adecvat discursul, nu s-a şlefuit, pentru că el a provenit dintr-un mediu în care a fost şef mereu şi interlocutorii trebuiau să-i înghită orice. Nu spun că discursul său nu a fost performant. A putut fi performant pentru că a avut succes la un anumit public căruia i se potriveşte aşa ceva. Ion Iliescu a avut o limbă marcată de clişee, şi nu numai clişee specifice discursului vechiului regim, ci şi de noi clişee. El niciodată nu a inovat şi a folosit mereu formule consacrate. Discursul său a prins la vorbitorii alegători din epoca aceea de tranziţie, care erau foarte obişnuiţi cu discursul comunist. El a avut şi competenţă lingvistică, pentru că vorbea corect, dar şi performanţă pentru un anumit public.
Despre discursul preşedintelui şi premierului ce părere aveţi?
Premierul actual, Dacian Cioloş, este pentru mine un străin pentru că nu a vorbit mult şi nu are încă un discurs de contact cu publicul. Preşedintele Klaus Iohannis, în schimb, are un limbaj de contact cu publicul, pentru că a fost mult timp primar şi a fost în campanii electorale. Acuzaţiile care i se aduc că vorbeşte rar, greoi, sunt false. Când răspund la o întrebare, la toţi bilingvii - şi preşedintele are ca limbă maternă germana - se produce automat traducerea în limba maternă. Deci el trebuie să traducă. Nemţii sunt un picuţ mai greoi în vorbire. Noi, românii, suntem mult mai mobili, vorbăreţi şi agitaţi. Marin Preda a spus despre ţăranii din Câmpia Dunării că vorbesc până îi dor fălcile. Pe Iohannis nu o să-l putem bănui niciodată că l-ar putea durea fălcile de vorbit! El are ritmul nemţilor, cu o vorbirea mai înceată şi cu o frază mult mai complicată decât cea românească. Poate, cu timpul, dacă va vorbi mult în public, să se rodeze şi să devină ceva mai mobil. Deci, preşedintele când vorbeşte, întâi gândeşte nemţeşte şi apoi traduce în română. Şi după părerea mea o face destul de repede, pentru că nu face pauze stânjenitoare.
„Fiecare epocă are limba ei de lemn“
Dar fostul premier Ponta cum îşi creionează discursul?
Victor Ponta este o copie nereuşită a lui Traian Băsescu. El este un Băsescu, dar fără şarmul specific fostului preşedinte. Ponta este reprezentantul unei noi limbi de lemn, cea a politicii actuale în care totul este în cifre, în formule. Limba de lemn nu este creativă, se reduce la clişee şi în felul acesta ideile nu ies la suprafaţă. Un vorbitor performant are nevoie să sublinieze o idee, să o îmbrace cu exprimări proprii şi adecvate. Limba de lemn nu mai este o limbă propriu-zisă, ci pur şi simplu un semnal. Este redusă la un simplu semnal, „lătraţi“!, „urlaţi!“. Pentru anumite idei nu ai nevoie de o limbă rafinată. Fiecare epocă are limba ei de lemn. Limba de lemn nu s-a născut în regimurile totalitare, ci în zone de performanţă socială. Ea a fost folosită întâi de lideri sindicali englezi. Paradoxal, la prima vedere, limba de lemn este o modalitate de comunicare pentru că se adresează unui public şi funcţionează în situaţii de complicitate socială. Limbajul diplomatic funcţionează după anumite reguli şi tipare. Vă dau un exepmlu recent: „noi putem intra în spaţiul Schengen, dar este nevoie de înţelegere, de o asumare din partea celei mai largi pături a populaţiei”. Ce înseamnă asta? Că sunt dificultăţi. Dar varianta oficială nu spune că vor fi dificultăţi, ci că masele mari trebuie să-şi asume intrarea în acest spaţiu. Dacă ar fi de bine, cum să nu-ţi spună? Îmbracă o idee neplăcută într-o formă convenabilă şi se apelează la pornirile elementare, la demnitatea umană. Te determină să spui, „sigur că da, eu sunt demn şi îmi asum“.
CV:
Nume şi prenume: Stelian-Traian Dumistrăcel
Data şi locul naşterii: 19 august 1937; Zvoriştea, judeţul Suceava
Studii: absolvent al Facultăţii de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi (1958);
doctor în filologie al aceleiaşi Universităţi (1974); conducător de doctorat din 1990
Activitate profesională
Specializări şi stagii de documentare în Germania şi Franţa.
Lucrări ştiinţifice: coordonarea proiectul „Noul atlas lingvistic român, regiunea Moldova şi Bucovina“, activitate din care a rezultat redactarea şi publicarea a opt volume din această serie, apărute între 1987 şi 2007. Peste 200 de studii şi articole din domeniul lingvisticii, tipărite în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate: Franţa („Revue de linguistique romane“), Germania („Balkan-Archiv“), Republica Moldova („Revistă de lingvistică şi ştiiinţă literară“, „Limba română“) şi în volume cu lucrările unor manifestări ştiinţifice internaţionale desfăşurate în aceste ţări, ca şi în Italia şi Spania
Locuieşte în: Iaşi
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
