Cum a decis primarul PSD Mihai Chirica să închidă două instituţii destinate nevoiaşilor: „Rolul administraţiei locale nu este de a oferi servicii de masaj social“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii Primăriei Iaşi au anunţat că vor renunţa la administrarea Băii Publice şi a Cantinei de Ajutor Social din oraş, unde sunt hrăniţi aproape 200 de beneficiari. Motivul ar fi pierderile de sute de mii de euro.

Primarul Mihai Chirca (PSD) a anunţat în dezbaterea bugetului pe 2018 două măsuri importante pentru comunitatea locală. Astfel, din acest an, vor fi închise atât Cantina de Ajutor Social, cât şi Baia Publică. Proiectele de hotărâre în acest sens se află pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de marţi, 30 ianuarie. Potrivit oficialului ieşean, Baia Publică aduce pierderi anuale de 800.000 de lei.  

„Rolul administraţiei locale nu este acela de a oferi servicii de duş şi masaj social, ci a de a folosi cu maximă responsabilitate banii publici. Vom căuta soluţii privind viitoarea destinaţie a clădirii Băii Publice: fie va fi preluată de Spitalul de Recuperare, fie va fi concesionată, astfel încât un investitor privat să investească şi să ofere servicii profesioniste”, a declarat primarul Mihai Chirica.  

Baia Publică din Iaşi FOTO Primăria Iaşi


Baia Publică din Iaşi FOTO Adevărul

Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul Cantinei de Ajutor Social, care are o pierdere anuală de 817.000 de lei. Clădirea va deveni sală de sport pentru Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” (Enonomic nr. 2). În timpul dezbaterii publice, edilul a menţionat că în acel spaţiu primesc hrană 196 de persoane, iar acestea vor primi în continuare mâncare, dar prin intermediul unei organizaţii nonguvernamentale. 

„Obligaţia administraţiei este de a asigura o masă zilnică  de 12,5 lei, iar la noi costurile sunt de 25 lei pe asistat. Pentru ce? Ca să ţin nu ştiu câţi angajaţi acolo, să întreţin o clădire, să fie păzită?“, a afirmat Mihai Chirica în timpul dezbaterii publice a bugetului.

Citeşte şi:

Parc industrial gigantic construit în mediul rural. Cum a ajuns Miroslava cea mai bogată comună din România

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite