Copiii dintr-o comună din Iaşi încep anul şcolar într-un fost magazin sătesc şi într-o casă privată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de un deceniu, copiii din satul Tansa, comuna Belceşti, învaţă în clădiri care nu au nicio legătură cu o şcoală normală.

Şi în acest an, cei 130 de micuţi din comunitate vor merge în prima zi de şcoală în clădirea fostei cooperative din localitate şi în casa deschisă de un localnic. 

„Lucrăm la o şcoală nouă în comună, dar nu vom termina până pe 10 septembrie. Cel mai probabil o vom deschide în octombrie. Investiţia e din fonduri proprii şi ajunge la 100.000 de euro. A durat atât pentru că am strâns banii şi apoi sunt multe etape de parcus de la proiectare, contractare şi execuţie“, a explicat primarul Constantin Ciobăniţă. 

Edilul a mai menţionat că în comună sunt şapte şcoli, iar o parte dintre ele sunt în diverse stadii de refacere. „Dacă aş avea o baghetă magică în 24 de ore aş rezolva toate problemele comunei. Dar nu am. Fac şi eu ce pot pentru oameni“, a completat primarul. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite