Cele mai importante evenimente care vor face agenda publică la Iaşi în anul 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul din faţa Teatrului Naţional din Iaşi ar urma să fie distrus pentru o parcare subterană FOTO Adevărul
Parcul din faţa Teatrului Naţional din Iaşi ar urma să fie distrus pentru o parcare subterană FOTO Adevărul

Administraţia publică din Iaşi se află într-o relaţie din ce în ce mai tensionată cu societatea civilă din capitala Moldovei. Din acest motiv, este de aşteptat "să sară scântei" şi în cursul anului 2015, în legătură cu cel puţin două probleme.

Anul 2014 a fost unul zbuciumat din punct de vedere politic la nivel naţional, iar acest lucru s-a reflectat în bună măsură şi la Iaşi. Unul dintre cele mai fierbinţi subiecte de pe agenda publică, proiectul autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş, este de aşteptat "să se încingă" şi mai tare în 2015.

Considerată principala cale de a scoate regiunea Moldovei din sărăcie, autostrada spre vest a fost tratată incoerent de administraţia locală, condusă de PSD-istul Gheorghe Nichita. Primarul de Iaşi a acceptat în permanenţă versiunea stabilită de la Centru, care s-a schimbat de mai multe ori în decursul anului 2014. A pornit de la statutul "se face sigur", a trecut prin faza "nu avem bani", prin "o transformăm în şosea rapidă", până la punctul în care nu se mai regăseşte în masterplanul pentru transport.

În continuare, Guvernul Ponta nu are o poziţie clară vizavi de acest proiect, dar societatea civilă din Iaşi este hotărâtă să insiste pentru a-şi vedea proiectul aprobat. Există chiar un "fan club autostrada Iaşi - Târgu Mureş".

O altă problemă serioasă a administraţiei Nichita este proiectul parcării subterane din faţa Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri". La începutul lunii decembrie 2014, a ieşit la iveală faptul că, în ciuda opoziţiei consistente a societăţii civile, şefii Primăriei Iaşi au cerut şi au obţinut din partea responsabililor Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) un aviz care le permite să pună la pământ peste 250 de arbori şi arbuşti din zona centrală a oraşului, printre care şi 15 monumente ale naturii.

Primarul Gheorghe Nichita spune că proiectul va fi realizat oricum şi că „îi vom lua pe cei din societatea civilă ca parteneri, pentru a asista la toate etapele“. Cu toate acestea, societatea civilă ameninţă inclusiv cu proteste pentru a stopa proiectul.

Pe aceeaşi linie, a neglijenţei făţişe a administraţiei Nichita pentru spaţiile verzi ale oraşului, grupul de dialog social "Iaşul iubeşte teii" insistă ca şeful primăriei să dea dispoziţie pentru replantarea teilor tăiaţi pe pietonalul Ştefan cel Mare.

O altă problemă a ieşenilor, legată de incompentenţa administrativă a edililor urbei, este proiectul pasarelei Octav Băncilă. Începută în 2012, legătură rutieră între cartierele Dacia şi Păcurari ar fi trebuit terminată la începutul anului 2014. Cu toate acestea, proiectul stagnează de luni întregi, iar un termen pentru finalizarea construcţiei nu poate fi dat cu claritate.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite