ADMITERE LICEU 2014 IAŞI Un elev din Liteni a reuşit "performanţa" de a se clasa pe ultimul loc la Evaluarea Naţională, cu media 1 "curat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevi şi părinţi consultă mediile la Evaluarea Naţională FOTO Adevărul
Elevi şi părinţi consultă mediile la Evaluarea Naţională FOTO Adevărul

La Evaluare Naţională 2014 Iaşi au existat 6.609 de elevi clasaţi cu rezultate după desfăşurarea examenelor. 59 de candidaţi au reuşit "performanţa" de a obţine note între 1.00 şi 1.99, dar vor fi repartizaţi computerizat la sesiunea de admitere la liceu 2014.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, un elev de la Şcoala Gimnazială din comuna Liteni a obţinut nota 1 atât la proba de Limba Română, cât şi la cea de Matematică.

Practic, după ce s-a iscălit, a predat foile de examen. Media 1 "curat" l-a plasat pe elevul din Liteni pe locul 6.609, ultimul din clasamentul întocmit la Iaşi. De altfel, şcoala din Liteni a avut unul dintre cele mai slabe rezulatate la Evaluarea Naţională 2014, cu un procent de promovabilitate de 43,59%. Dintre cei 39 de elevi care s-au înscris la examen, 22 au fost declaraţi "respins", iar 17 "promovat".

Ultimul clasa la Evaluarea Naţională 2014 Iaşi va intra totuşi la repartizarea pentru clasa a IX-a cu media 2,31, în condiţiile în care a avut în anii de studiu media 6,26.

În 21 de centre de examinare, dintre cele 187 din judeţul Iaşi, promovabilitatea a fost de 100%. Aproape un sfert din cele 21 de unităţi de învăţământ din Iaşi cu promovabilitate 100% la Evaluarea Naţională 2014 sunt din mediul rural. Oficialii spun că elevii au reuşit performanţa fără meditaţii în particular, ci numai datorită muncii depuse de ei şi de profesorii care au făcut ore suplimentare neremunerate.

ISJ IASI_Ierarhie elevi pentru admiterea in liceu - 2014

Absolvenţii de clasa a VIII-a din judeţul Iaşi care se înscriu zilele acestea, până pe 8 iulie, la liceele dorite, pot să consulte şi topul liceelor din judeţ, în funcţie de ultima medie de admitere, de la fiecare specializare, cu ajutorul unei aplicaţii marca admitereliceu.ro, care se va folosi de statisticile de la admiterea de anul trecut, ultimele medii de admitere de la fiecare liceu şi de notele pe care le-au obţinut la Evaluarea Naţională de anul acesta.

Ierarhia elevilor din judeţul Iaşi a fost publicată joi seara de Ministerul Educaţiei pe site-ul admitere.edu.ro

Iniţial se anunţase că pe 4 iulie mediile finale la Evaluarea Naţională 2014 şi practic cele de la admitere liceu vor fi publicate oficial, inclusiv online, pe edu.ro, pe site-ul admiterii la liceu 2014.

Elevii pot deja să vadă unde se situează în clasamentul pe judeţ în ceea ce priveşte media dintre rezultatele de la Evaluarea Naţională 2014  (75%) şi notele din gimnaziu (25%), mai exact media de intrare la liceu, care le va decide soarta în următorii patru ani.

ACCESATI AICI APLICAŢIA PRIN CARE PUTEŢI VEDEA TOPUL LICEELOR DIN JUDEŢUL IAŞI 

Anul trecut, adevarul.ro a prezentat topul celor mai bune colegii din judeţul Iaşi, top 3 licee, în funcţie de o serie de criterii, precum ultima medie de admitere din 2013, rezultatele la olimpiade, profesori de top etc. 

Conform acestui top realizat anul trecut de adevarul.ro, cele mai bune şcoli cu clasele IX-XII din Iaşi erau, în această ordine, Colegiul Naţional, Colegiul „Costache Negruzzi“ şi Colegiul "Emil Racoviţă". 

EXCLUSIV Topul celor mai bune licee din România. Cele mai bune variante de înscriere la liceu, în fiecare judeţ

REPARTIZARE LICEU 2013 Topul specializărilor cu cea mai mare medie de admitere din ţară. Harta locurilor libere

ADMITERE LICEU 2013 Topul celor mai bune licee din Bucureşti

ADMITERE LICEU 2013 Topul liceelor care au dat olimpicii pe ţară

La nivel naţional, anul acesta 82 de elevi au medii de admitere de 10, cei mai mulţi fiind din judeţul Olt. În schimb doar patru elevi din Bucureşti au media de admitere 10 anul acesta, de şapte ori mai puţini decât anul trecut, când au fost 29 de elevi care au intrat la liceu cu 10 curat.

Calendarul admiterii la liceu 2014, pe scurt:

  • 4 iulie: afişarea mediilor de admitere ale elevilor şi a ierarhiei pe judeţ
  • 4-8 iulie: completarea de către elevi şi părinţi a opţiunilor (liceelor dorite) în fişele de admitere
  • 15 iulie: repartizarea computerizată de către Ministerul Educaţiei - etapa I
  • 16 iulie: afişarea rezultatelor repartizării computerizate la şcoli, licee şi online (admitere.edu.ro)
  • 17-25 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee
  • 16-31 iulie: a doua etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară)
  • 1 august-8 septembrie: a treia etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după cele două etape)

Pe aceeaşi temă:

VIDEO ADMITERE LICEU 2014 Cum să alegi liceul potrivit, la Adevărul Live

ADMITERE LICEU 2014 Inspectoratul Şcolar Bucureşti a publicat broşura admiterii la liceu de anul acesta

Ce opţiuni au elevii care dau admiterea la liceu anul acesta, la Adevărul Live: „Există un interes crescut pentru Ştiinţele Naturii şi dotările din licee”

ADMITERE LICEU 2014 Părinţii şi elevii, atraşi tot de liceele teoretice

Admiterea la liceu ilustrează impasul în care se găseşte învăţământul românesc

Admitere la liceu cu suspans în 2014

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite