VIDEO Mănăstirea ridicată într-un loc de poveste. Cum s-a schimbat schitul Sfântul Nectarie în şase ani de existenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De şase ani o mănăstire care păstrează moaşte ale Sfântului Nectarie se construieşte în apropiere de Hunedoara, pe Valea Roatei. Priveliştea locului din mijlocul sălbăticiei s-a transformat spectaculos.

GALERIE FOTO

Construcţia schitului Sfântul Nectarie de pe Valea Roatei a început în 2013. În ultimii ani, aşezământul monahal s-a dezvoltat vizibil, pe malul pârâului Petac, într-un loc înconjurat de pădure şi de versanţi abrupţi.

Oaza de linişte de la marginea satului Nandru, aflată la doar 15 kilometri de Hunedoara, a fost în trecut un loc de întâlnire al motocicliştilor şi unul de relaxare pentru hunedorenii pasionaţi de ieşiri cu cortul. În locul schitului se afla o construcţie care nu a mai apucat să funcţioneze ca motel, spun localnicii.

În apropierea sa, vechea clădire a ocolului silvic şi o barieră marcau intrarea în sălbăticia pădurii pe un drum aproape inaccesibil autoturismelor. Un local sătesc numit „La birtuţul din pădure” dădea culoare priveliştii pitoreşti.


Locul noului schit a fost ales de călugărul Nifon, atunci un tânăr diacon din Hunedoara care cutreierase întreg ţinutul. Primăria Peştişu Mic a donat Episcopiei Devei şi Hunedoarei terenul, iar la scurt timp a început construcţia schitului.

image
image

După şase ani, noua mănăstire se află în plin proces de extindere. O biserică se află în şantier în curtea ei, alături de clădirea destinată călugărilor. Mai multe anexe au fost ridicate şi împodobite cu picturi bisericeşti, iar o clopotniţă aflată pe malul râului îi atrage pe vizitatori prin arhitectura ei.

În ultimii ani şi drumul comunal 120 A de pe Valea Roatei a fost pentru prima dată modernizat, fiind asfaltat din Nandru până în vecinătatea lăcaşului.

image
image

Vă recomandăm să citiţi şi:

Nicolae Iorga la Mănăstirea Prislop: „O cărare pe care nu pot sui trăsurile duce la colţul de munte al domniţei Zamfira”

Feerie la mănăstirea Prislop, locul de veci al călugărului Arsenie Boca. Problemele întâmpinate de pelerini pe drum

Declinul „fenomenului Arsenie Boca“. Ce a rămas după invaziile pelerinilor care au căutat minuni la mormântul călugărului

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite