VIDEO Cea mai periclitată biserică de lemn, salvată de specialişti şi voluntari. Cum a rezistat aşezarea de patru secole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica veche din Vălari, unul dintre cele mai periclitate monumente istorice din România, a intrat în reparaţii cu ajutorul specialiştilor şi voluntarilor. Va avea un nou acoperiş, din şindilă şi şiţă, materiale tradiţionale pentru astfel de construcţii.

GALERIE FOTO

Biserica de lemn din Ghelari are o vechime considerabilă şi se află pe lista monumentelor de patrimoniu. Ar fi fost construită, potrivit unori istorici, încă din vremea principelui transilvan Gabriel Bethlen, la începutul secolului al XVII-lea şi adusă localnicilor din Vălari, un sat aflat la izvoarele lacului Cinciş.

Bisericuţa a rezistat timpului şi datorită „mobilităţii” sale. Este atât de mică (opt metri lungime şi 3,5 metri lăţime), încât la vremuri de restrişte oamenii o puteau demonta şi transporta cu căruţele la adăpost.

În ultimul secol, bisericuţa de lemn a rămas pe creasta unui deal, din mijlocul aşezării, însă slujbele nu s-au mai ţinut aici din anii 1930. Abandonat, lăcaşul de cult s-a degradat treptat, ajungând printre să fie inclus în rândul bisericilor din România aflate în pericol de dispariţie. În urmă cu un deceniu, peste acoperişul din şiţă a fost aşezată o folie de celofan, pentru a nu mai plua în biserică şi în aşteptarea unor reparaţii.

Biserica veche de aproape patru secole / ADEVĂRUL

Învelitoare realizată de meşteri
Abia zilele trecute, reparaţiile de urgenţă au început. Aproape 20 de voluntari, profesori şi studenţi de la facultăţi de istorie şi arhitectură au început înlocuirea vechiului acoperiş. Primăria Topliţa a cumpărat şiţa, cu circa 10.000 de lei, iar specialiştii se vor ocupa de tâmplărie.

image

„Frumoasa biserică din Vălari, care este poate cea mai mică de acest fel din ţară, are şi ea nevoie de ajutorul nostru. Ne strângem, aşadar, pentru trei zile, la faţa locului, ca să înlocuim învelitoarea degradată din şindrilă şi ca să învăţăm lucruri noi despre intervenţiile pe monumente istorice, scopul fiind, astfel, şi practic, şi educativ. Lăcaşul de cult face parte din lista Europa Nostra, conţinând cele mai periclitate şapte monumente din Europa (Proiectul 60 de biserici de lemn). În 2014, partenerul nostru, Fundaţia Pro Patrimonio, a realizat o documentaţie amplă, finanţată de către Europa Nostra, pentru restaurarea întregii biserici. Proiectul a stat la baza documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei în regim de urgenţă. Arhitectul Vladimir Obradovici, care s-a implicat în realizarea proiectului de arhitectură, ni se va alătura şi el la intervenţia propriu-zisă. Primaria din Topliţa, care este proprietarul obiectivului, va finanţa şiţa pentru învelitoare şi ne va pune la dispoziţie masa şi cazarea în căminul cultural. Vă punem la dispoziţie echipamentul de protecţie (salopete, căşti, mănuşi) pentru montarea şiţei, dar vă rugăm să vă aduceţi sac de dormit, lanternă şi bocanci. Vom avea cu noi un meşter şiţar experimentat, care ne va introduce în tainele acestui meşteşug”, informau iniţiatorii campaniei Ambulanţa pentru Monumente.

Deocamdată, lucrările la noul acoperiş tradiţional al bisericii sunt doar la început.

image

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Un cămin cultural ridicat în cimitir „strică” biserica veche de trei secole. Ultimii localnici rămaşi în sat se crucesc la vederea construcţiei

VIDEO Misterul bisericii medievale Colţ, refugiul legendar al cnezilor. Restaurarea controversată a ruinelor de şapte secole

Biserica veche de trei secole restaurată din temelii pe fonduri UE. Lucrările de 250.000 de euro au fost scoase la licitaţie


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite