Uricani, oraşul-muzeu din Valea Jiului încremenit acum jumătate de secol: a rămas fără minerii pentru care a fost construit. Soarta ultimilor ortaci
0Ultimii 300 de mineri de la Uricani vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul acestui an, iar oraşul cu 10.000 de locuitori, dezvoltat în ultimele şapte decenii în jurul exploatărilor de huilă, îşi încheie astfel istoria mineră de şapte decenii.
Timp de şapte decenii, minele de cărbune din Uricani au animat cel mai izolat oraş al judeţului Hunedoara. Uricani are 10.000 de locuitori, iar cei mai mulţi dintre ei au lucrat în minerit. În prezent, la singura exploatare rămasă în activitate pe raza oraşului Uricani lucrează mai puţin de 300 de oameni şi cu toţii vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului.
Statuile stahanoviştilor
Rămasă fără mina simbol, aşezarea din Valea Jiului, înfiinţată la poalele Masivului Retezat, a devenit un oraş – muzeu.
Călătorii descoperă aici cartiere ridicate în anii 1960, cu blocuri „sovietice” de cărămidă, care nu au suferit nicio modificare de-a lungul timpului, în afară de scorojirea faţadelor. Pe marginea străzilor, zeci de vagoneţi de la fostele mine vopsiţi în roşu au fost aşezaţi pe socluri sau în zonele verzi pentru a aminti specificul oraşului. Statuia a doi mineri stahanovişti, ridicată în anii 1960, este cel mai iubit monument al oraşului şi nimeni nu a îndrăznit să vandalizeze.
O altă statuetă, la fel de veche, înfăţişează un cuplu de dansatori în costume tradiţionale, iar alte străzi şi parcuri ale oraşului au fost împodobite cu replici ale Mesei Tăcerii, ale Porţii Sărutului sau cu monumente ce înfăţişează cele mai înalte vârfuri ale Masivului Retezat: Peleaga, Păpuşa şi Retezat.
„Oamenii sunt îngrijoraţi de soarta oraşului. Au trăit atâtea decenii din minerit, iar în timp ce minele s-au închis, aproape nimic nu le-a fost oferit pentru a continua să muncească”, spune Ludovic, un fost din Uricani. Pe lângă exodul foştilor mineri din Uricani în lozurile natele din alet zone ale ţării, peste 2.000 de localnici au plecat în ultimii ani să munceasă în Occident, iar mulţi nu s-au mai întors. „Au rămas blocurile goale şi de aceea nici nu a mai investit nimeni în reabilitarea lor, de aceea arată tot ca în anii 1960 - 1970”, spune Ioana, o altă localnică.
De la 5.500 la 300 de angajaţi
În urmă cu două decenii, la cele trei mine din Uricani unceau aproape 5.500 de oameni. „Ultima mină, Uricani, avea vreo 2.200 de angajaţi, iar acum mai are 300. Dispar şi ăştia. Mina Valea de Brazi avea vreo 2.200 de mineri, iar Mina Câmpul lui Neag vreo 800. Locurile de muncă s-au pierdut. A mai fost o exploatare de cuarţ unde lucrau în jur de 400 de oameni, şi o mare preparaţie care se dăduse în funcţiune cu câteva luni înainte de revoluţie, fiind şi prima care s-a închis”, spune primarul Dănuţ Buhăescu.
În prezent, oraşul înregistrează circa 1.300 de salariaţi, dintre care cei mai mulţi lucrează în prelucrarea lemnului, în confecţii metalice, la sortarea hainelor, a fructelor de pădure, la primărie. Singura şansă de dezvoltare a oraşului, potrivit primarului, sunt investiţiile în infrstructura rutieră, pentru care primăria însă nu are bani. „Noi ne luptăm să fim sprijiniţi de Guvern pentru a dezvolta infrastructura. Vrem să punem în valoare potenţialul foarte bun pe care îl avem, al Parcului Naţional Retezat, cu o zonă speologică dintre cele mai bogate din Europa. Astăzi <<sărbătorim>> 20 de ani de la marea disponibilizare din 1997, când au plecat 28.000 de oameni din minerit. Atunci ni s-a promis construcţia drumului Uricani – Băile Herculane, proiect care sperăm că va fi dus la bun sfârşit”, spune primarul Dănuţ Buhăescu. De la începutul anilor 2000 au fost construiţi circa 20 kilometri din şoseaua DN 66A, între Uricani şi Băile Herculane, prin Parcul Naţional Retezat. Până în 2010, urmau să fie finalizaţi şi restul de 18 de kilometri ai DN66 A, până la Izvoarele Cernei, însă proiectul a fost suspendat din lipsa finanţărilor şi pe fondul protestelor organizaţiilor ecologiste.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Aurel Anghel, minerul ucis în urma exploziei din Mina Uricani, avea 43 de ani şi lucrase în Mina Petrila, închisă în 30 octombrie 2015, cu doi ani înainte de tragedia care i-a curmat viaţa. A făcut parte dintre minerii transferaţi atunci la Uricani, pentru a-şi continua activitatea în mina aflată în programul de închidere.
Un miner a murit, iar alţi trei au fost grav răniţi, în urma exploziei înregistrate luni dimineaţa în Mina Uricani. Tragedia care pecetluieşte soarta exploatării aflate în proces de închidere a fost al doilea accident grav de muncă petrecut în luna octombrie, după cel din Mina Lupeni, soldat cu doi morţi.
Un miner a murit şi alţi trei au fost răniţi într-o explozie care a avut loc luni dimineaţă la Mina Uricani. Cei trei răniţi au fost transportaţi iniţial la Spitalul de Urgenţă Petroşani, dar starea lor este mai gravă decât s-a crezut iniţial şi sunt transferaţi cu elicopter SMURD la Spitalul de Arşi şi la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Doi dintre ei au, pe lângă arsuri grave pe corp, şi arsuri de căi aeriene.
Se împlinesc 46 de ani de la catastrofa de la Certej. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, barajul iazului de steril de la marginea localităţii miniere s-a rupt iar avalanşa de mîl toxic a ucis 89 de oameni şi a rănit alţi aproape 100, majoritatea dintre victime fiind copii.
Se încarcă comentariile...
