Un bărbat din Hunedoara şi-a ucis soţia sub privirile copilului lor, apoi s-a sinucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crima urmată de sinucidere a avut loc în această dimineaţă. FOTO: Arhivă Adevărul
Crima urmată de sinucidere a avut loc în această dimineaţă. FOTO: Arhivă Adevărul

Un copil de doar trei ani, din Hunedoara, a povestit în această dimineaţă unei vecine că mama lui a fost ucisă de tată. Femeia a chemat Poliţia, iar oamenii legii au constat că, într-adevăr, mama copilului se afla decedată în bucătărie, ucisă cu mai multe lovituri de cuţit. Tatăl a fost găsit spânzurat într-o altă încăpere.

Tragedia s-a petrecut în această dimineaţă într-un apartament din zona centrală a Hunedoarei, în aceeaşi zonă în care în urmă cu aproximativ o lună, un alt hunedorean şi-a împuşcat fosta soţia şi apoi s-a sinucis.

Singurul martor al crimei urmate de sinucidere a fost un copil de aproximativ patru ani, fiul femeii ucise. A ieşit din locuinţa unde se aflau cadavrele părinţilor săi şi i-a cerut ajutorul unei vecine plângând. I-a spus, potrivit martorilor "Tati a omorât-o pe mami!". Femeia a sunat imediat la 112.

„O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului şi a găsit o femeie decedată în bucătărie, iar soţul a fost găsit spânzurat de o ţeavă de gaz, într-o altă cameră. Cazul a fost preluat de procurori. Este vorba despre o familie cu probleme sociale, se pare că bărbatul consuma în mod repetat băuturi alcoolice. Ancheta este în curs de desfăşurare“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Cadavrele descoperite în locuinţă erau ale lui Ovidiu Zapoi (35 de ani) şi Mariana Zapoi (32 de ani).

Cei doi se aflau în proces de divorţ, unul pe care tânăra l-a cerut încă din anul 2010, la scurt timp după naşterea fiului lor. Împreună mai aveau un copil de 13 ani, care la momentul crimei era plecat din apartament. Apropiaţii familiei susţin că femeia se întorsese cu doar două zile în urmă, din Austria. S-a certat cu soţul ei, cu care nu se mai înţelegea în ultimii ani şi acest lucru i-a fost fatal. Vecinii criminalului spun că bărbatul consuma deseori băuturi alcoolice şi se plângea că soţia urmează să ăl părăsească.

Lanţul slăbiciunilor

Tragedia petecută în această dimineaţă în Hunedoara este a treia crimă conjugală, urmată de snucidere, din ultimul an în judeţ. Un caz similar s-a petrecut în Deva, în luna mai a anului trecut, iar unul a avut loc în luna februarie a acestui an, în Hunedoara.

Anul trecut, deveanul Iulian Colesniuc (38 de ani) şi-a strangulat soţia în vârstă de 27 de ani, şi apoi s-a aruncat de pe un bloc turn. Bărbatul abia se întorsese în ţară, după câteva luni petrecute la muncă în Suedia, şi a aflat că soţia lui a cerut divorţul şi custodia celor doi copii ai cuplului, unul de trei ani şi altul de patru ani.

Recent Ligia Mara (38 de ani), patroana unei clinici de urologie din Hunedoara, a fost ucisă de fostul ei soţ, Tiberiu Stan. Bărbatul, cu care doctoriţa se afla în process de partaj, în urma divorţului, o urmărise în timp ce ea se pregătea să meargă la biserică, iar în momentul în care femeia se afla în maşina ei, a împuşcat-o mortal, prin geamul portierei. Apoi, criminalul a demarat cu autoturismul său, dar s-a oprit la aproximativ 100 de metri distanţă şi s-a împuşcat în piept.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite