Surpriza enormă făcută de motociclişti femeii cu o poveste cutremurătoare. Bătrâna a fost uitată de fiul plecat în lume şi abia supravieţuia sărăciei şi singurătăţii

Surpriza enormă făcută de motociclişti femeii cu o poveste cutremurătoare. Bătrâna a fost uitată de fiul plecat în lume şi abia supravieţuia sărăciei şi singurătăţii

FOTOGRAFII: Marius Achim.

Cazul emoţionat al unei femei de peste 80 de ani, care locuieşte singură, uitată de lume, într-un bordei care stă să se prăbuşească peste ea a mobilizat zeci de oameni. Membrii unui club moto şi voluntarii care li s-au alăturat au făcut un gest neobişnuit în ajutorul femeii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rozalia Tamaş are 83 de ani şi locuieşte într-un bordei din chirpici de la marginea satului Săcămaş (judeţul Hunedoara).

Viaţa bătrânei a fost în ultimele ierni un adevărat calvar. A suportat frigul în căsuţa cu ferestre fără geamuri, căptuşite cu folie şi placaj, cu acoperişul pe jumătate distrus, prin care trec ploaia şi ninsorile şi fără a avea măcar o sobă de încălzit în cămăruţă. A trăit în singurătate după ce fiul a părăsit-o de aproape cinci ani, iar femeia nu a mai ştiut nimic de el. A stat cu teama că tavanul vechi acoperişul se vor prăbuşi peste ea şi o vor îngropa sub dărâmături, după ce o parte din podea s-a surpat cu tot cu ea şi a ajuns în beciul de sub casă. Rozalia, căreia localnicii îi spun mătuşa Tamara, locuieşte singură şi se întreţine dintr-o pensie mai mică de 600 de lei. Au mai ajutat-o vecinii şi enoriaşii bisericii din localitate, atât cât să supravieţuiască.

Casă nouă pentru bunica singură
Zilele trecute, pentru prima dată de mulţi ani, bătrâna şi-a găsit puterea să zâmbească. Câţiva motociclişti din judeţul Hunedoara i-au aflat povestea tristă şi s-au hotărât să îi vină în sprijin.

„Un devean ne-a spus despre cazul acestei bunici, ştiind că din 2009 facem acţiuni umanitare pentru a-i ajuta pe oamenii necăjiţi din sate. Ne-am mobilizat întâi pentru a-i repara casa din chirpici, însă aceasta stă să se dărâme, din cauza apei care se scurge de pe deal şi i-a distrus pereţii şi stâlpii de susţinere. Am găsit în curtea ei nişte ziduri din BCA pe care le-a ridicat fiul ei cu mulţi ani în urmă, înainte de a pleca din ţară şi a nu se mai şti nimic despre el. Am curăţat locul, am întîrit zidurile şi ne-am apucat de construit o căsuţă”, sune Marius Achim, iniţiator al campaniei umanitare, care conduce un club dedicat pasionaţilor de motociclism.

Zeci de oameni au răspuns acţiunii motocicliştilor, donând materiale de construcţie, alimente şi o sobă, sau ajutând la construirea casei. Aproape 20 de voluntari au muncit de la începutul lunii decembrie în curtea bătrânei. Unii dintre ei au lucrat de dimineaţă, până spre miezul nopţii la căsuţă, iar Marius Achim speră că înainte de Crăciun, bătrâna se va putea muta în noua locuinţă. Femeia, emoţionată de ajutorul primit, mai are de aşteptat doar câteva zile în vechea sa căsuţă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Românul din munţi care trăieşte ca un vraci dac. Şi-a învăţat cele opt fiice să cunoască secretele plantelor vindecătoare ale strămoşilor

Ruben Stănilă şi-a dedicat viaţa cunoaşterii puterilor vindecătoare ale plantelor, pe care a învăţat să le întrebuinţeze de la bătrânii satelor. Are opt fiice şi vrea să le lase moştenire zestrea tradiţiilor din vremurile arhaice.

Ţăranul care a găsit o cruce misterioasă la poalele Sarmizegetusei: „Un spirit a apărut în vis şi a poruncit s-o dezgrop“

O familie din Grădiştea de Munte, satul „comorilor” din Munţii Orăştiei, aflat chiar la poalele Sarmizegetusei Regia, a scos la iveală o cruce misterioasă cu simboluri ciudate. Capul familiei, Sturdza Savu, susţine că descoperirea a avut loc după ce a visat un personaj divin care i-a poruncit, mai multe nopţi la rând, să dezgroape monumentul.

Românii care vor să cumpere un sat întreg pentru a-l salva de la dispariţie. Ce poveste fascinantă ascunde locul părăsit, cu biserică şi drum de marmură

Povestea satului Alun, clădit la marginea carierei de marmură şi abandonat aproape în totalitate, a dat naştere unei iniţiative neobişnuite: mai mulţi tineri vor să cumpere casele părăsite, unele vechi de mai multe decenii, pentru a readuce la viaţă aşezarea din Ţinutul Pădurenilor.

citeste totul despre: