Sprijin financiar pentru familia poetului Eugen Evu, mort la vârsta de 73 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia poetului Eugen Evu va primi un sprijin financiar de la administraţia locală pentru înmormântarea acestuia. Eugen Evu, cetăţean de onoare al Hunedoarei, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani şi va fi înmormântat miercuri, la Cimitirul Valea Seacă.

Scriitorul Eugen Evu, unul dintre cei mai apreciaţi oameni de cultură ai Hunedoarei, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, după o suferinţă îndelungată. Familia sa va primi un ajutor financiar pentru înmormântarea sa, în urma hotărârii de luni a Consiliului Local Hunedoara.

„Eugen Evu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1979 şi membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte Oradea (ASLA). A publicat peste 25 de volume de versuri, jurnale, eseuri, meditaţii, consemnări, interviuri, reportaje, versuri şi povestiri pentru copii, marea majoritate primind premii în ţară şi străinătate. A sprijinit activitatea a numeroşi tineri scriitori şi poeţi, din Hunedoara, Deva, Orăştie, Haţeg şi Călan, precum şi a unor scriitori români din diasporă (SUA, Germania, Australia), fiind consilier editorial la peste 48 volume care au văzut lumina tiparului. Având în vedere activitatea deosebită şi contribuţia majoră adusă la dezvoltarea vieţii culturale a oraşului, în 2004, Consiliul local al municipiului Hunedoara i-a conferit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara. Având în vedere cele prezentate mai sus, precum şi situaţia financiară precară a familiei poetului, prin proiectul de hotărâre propunem acordarea unui ajutor financiar în cuantum de 5.000 lei familiei lui Eugen Evu”, a informat Primăria Hunedoara.

Eugen Evu va fi înmormântat miercuri, după-amiază, la Cimitirul Valea Seacă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum se turnau scriitorii la Securitate pentru Nicolae Ceauşescu: „Evu l-a numit voievod şi a spus bancuri pe seama lui”

Scriitorul Eugen Evu şi-a publicat dosarul său din Arhivele fostei Securităţi, iar notele pe care unii dintre foştii săi apropiaţi le-au dat despre el l-au uimit. Un astfel de denunţ împotriva lui Evu a avut loc cu ocazia vizitei din 1972 a lui Nicolae Ceauşescu în Hunedoara. Scriitorul a fost acuzat de „colegi” că l-a numit „voievod” pe Ceauşescu şi că a făcut bancuri pe seama lui.

Dramele celor care şi-au căutat salvarea în scrisori trimise lui Nicolae Ceauşescu. Cum erau urmăriţi, pedepsiţi şi transformaţi în „elemente duşmănoase“

Autorităţile comuniste şi conducerea de partid au privit ca adevărate ameninţări cele mai neînsemnate cereri adresate lui Nicolae Ceauşescu în scrisorile trimise de oamenii nemulţumiţi în anii `70. Potrivit documentelor păstrate la Arhivele Naţionale din Judeţul Hunedoara, în acea perioadă zeci de hunedoreni au avut de suferit de pe urma epistolelor pe care le-au trimis liderului comunist.

Patimile lui Eugen Evu, poetul hăituit de fosta Securitate pentru o anonimă adresată lui Nicolae Ceauşescu

Eugen Evu şi-a făcut publice dosarele CNSAS. Timp de două decenii, scriitorul s-a aflat în atenţia Securităţii, fiind considerat un “element cu manifestări duşmănoase la adresa orânduirii socialiste”. A fost turnat de vecini, prieteni şi colegi, însă cele mai mari probleme le-a avut după ce în 1982 i-a trimis o scrisoare anonimă lui Nicolae Ceauşescu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite