Sentinţă controversată pentru „echipa morţii”. Cel mai sângeros ucigaş român şi iubita lui maghiară răsuflă uşuraţi după atrocităţile comise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii au pronunţat sentinţa definitivă în procesul în care românul Şandor Varga şi fosta sa parteneră ungară Emeşe Turi au fost acuzaţi de o serie de jafuri armate săvârşite în România anului 2007. Cei doi se află în închisori din Ungaria, unde execută pedepse pentru crime sângeroase, însă Justiţia română a luat o altfel de decizie.

Cuplul româno-maghiar Şandor Varga şi Emese Turi, arestat şi condamnat în Ungaria pentru patru crime şi trei jafuri armate, va scăpa, deocamdată de pedepsele date de Justiţia română, într-un proces în care a fost judecat pentru o serie de jafuri armate, săvârşite în 2007.

Iniţial, în octombrie 2018, după mai mult de un deceniu de la comiterea a patru jafuri armate, Şandor Varga a primit 15 ani de închisoare, iar fosta sa parteneră, de etnie maghiară, a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru seria de tâlhării şi tentativa de omor deosebit de grav. Cei doi, supranumiţi „Bonnie şi Clyde ai Estului”, au fost acuzaţi pentru patru jafuri armate comise în România, în cursul anului 2007, cel mai sângeros dintre ele fiind în Hunedoara.

Vineri, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă în acest proces. Magistraţii au dispus rejudecarea cauzei la tribunal. „Admite apelurile declarate de inculpaţii Varga Şandor şi Turi Emese împotriva sentinţei penale nr. 190/26.10.2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 8458/97/2012. Desfiinţează sentinţa atacată în întregime şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 iuniie 2019”, se arată în hotărârea instanţei.

Deja au trecut 12 ani de la comiterea faptelor, iar din cauza duratei prelungite procesul care va fi reluat, pe fond, la tribunal s-ar putea încheia cu pedepse mult mai mici pentru cei doi.

Ucigaşul necruţător

Potrivit anchetatorilor, în decurs de câteva luni în 2007, cei doi au comis patru jafuri armate la case de schimb valutar şi de amanet din Codlea, Hunedoara, Oradea şi Pecica. Cea mai gravă faptă a avut loc în 17 decembrie 2007, când cuplul criminal a jefuit o casă de amanet din Hunedoara şi a împuşcat-o pe casieră în cap, furând o geantă cu bijuterii din aur. Angajata a supravieţuit miraculos glonţului tras de la mică distanţă, care i-a pătruns prin zona urechii şi a ieşit prin tâmplă. După jaf Şandor Varga şi Emese Turi au dispărut, iar anchetatorii români nu au reuşit să dea de urma lor, până în 2012, când au fost capturaţi de autorităţile ungare.

În ţara vecină, cei doi au fost consideraţi „o echipă a morţii“ de către organele judiciare. Potrivit anchetatorilor maghiari, Varga a fost ucigaş plătit, iar în timpul jafurilor comise nu avea milă pentru a cruţa viaţa victimelor. A fost cazul unei familii de vietnamezi pe care cei doi au ucis-o pentru bani, deghizându-se în poliţişti şi urmărindu-le maşina până la marginea unei păduri. Acolo, i-au oprit sub pretextul unui control de rutină. Victimele au fost duse în pădure şi împuşcate, pentru ca apoi trupurile lor să fie băgate într-o groapă dinainte pregătită. „Banda condusă de Varga Şandor se face vinovată de patru crime şi trei jafuri armate pe teritoriul Ungariei. Autorităţile române i-au identificat pe cei doi drept autori ai altor patru jafuri armate săvârşite pe teritoriul României“, informa, în 2012, Poliţia Budapesta. Un an mai târziu, cei doi au fost condamnaţi în Ungaria.

În timp ce era audiată de către poliţia maghiară din Pest, cu privire la mai multe infracţiuni de omor şi tâlhărie comise în Ungaria, din proprie iniţiativă, fără ca poliţiştii care o audiau să-i ceară acest lucru, sau măcar să cunoască despre comiterea unor infracţiuni pe teritoriul României, Turi Emeşe a declarat că doreşte să informeze autorităţile despre faptul că a participat împreună cu Varga Şandor şi la comiterea altor infracţiuni decât cele cunoscute până în acel moment de poliţişti, se arată în dosar.

„Cu privire la fapta din 17 decembrie 2007, de la Hunedoara, Turi Emeşe a declarat că împreună cu Varga Şandor au plecat din Ungaria în România. S-au cazat la o pensiune din Deva, unde au dormit două nopţi, iar în timpul zilei au căutat în Deva o casă de schimb valutar pentru a o jefui. Pentru că nu au găsit o casă de schimb a cărei situaţie să le convină, s-au deplasat la Hunedoara unde Varga a găsit o casă de amanet,  dar l-a nemulţumit faptul că sistemul de supraveghere are camere care se rotesc şi filmează. Varga Şandor s-a interesat despre o brăţară afirmând că doreşte să o cumpere. În ziua următoare cei doi s-au dus în faţa casei de amanet la ora 9:00 şi au aşteptat să se deschidă, la ora 10.00, timp în care au observat locul, din maşină.
După ce unul dintre angajaţi a părăsit magazinul, cei doi au intrat înăuntru, Şandor fără nimic în mână, iar Turi Emeşe cu o geantă. Varga Şandor a scos arma de sub sacou, a îndreptat-o spre vânzătoare, căreia i-a spus ceva în limba română şi a tras, împuşcând-o în cap cu unul sau două focuri. Femeia a apăsat butonul de panică şi a declanşat alarma, Varga s-a întins şi s-a culcat peste tejghea, de unde a luat o valiză care era mai în interiorul tejghelei, a băgat arma în valiză şi apoi au plecat”, a relatat Emese Turi. Cei doi au luat aproape patru kilogarame de aur, cu care au plecat în Ungaria.

Audiat, Şandor Varga a refuzat să depună mărturie despre tâlhăriile din România, deşi a recunoscut că a participat la cea din Hunedoara.

El a ispăşit primii ani din cele patru condamnări la închisoare pe viaţă primite în Ungaria, pentru patru omoruri şi trei jafuri, iar Emeşe Turi se află în închisoare, fiind condamnată la o pedeapsă de 18 ani de detenţie, pentru participarea la crimele săvârşite de fostul ei iubit.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Detalii bizare despre jaful secolului din Castelul Corvinilor. Unde a ascuns hoţul cei 175.000 de lei, în noaptea de coşmar

Sângeroasele „aventuri” ale femeii fatale din sat: şi-a ucis soacra într-o baie de sânge, iar fratele i-a fost înjunghiat în încercarea de a-i apăra onoarea

Teribilistul care îşi spunea Leul şoselelor şi pilot de F1, dar a ucis doi oameni pe trecere, a făcut din nou prăpăd pe străzi

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite