Refugiul montan Scărişoara, devastat de furtuni: a fost primul adăpost construit din materiale reciclabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refugiul înainte de a fi distrus. FOTO: Retezat, natura Oameni / FACEBOOK.
Refugiul înainte de a fi distrus. FOTO: Retezat, natura Oameni / FACEBOOK.

Refugiul montan construit din materiale reciclabile, la limita dintre Parcului Naţional Retezat şi Parcul Domogled Valea Cernei, a rezistat mai puţin de o lună intemperiilor naturii.

Furtunile violente din Masivul Godeanu au devastat refugiul montan construit din materiale reciclabile, la peste 2.000 de metri, în apropiere de Lacul Scărişoara. A mai rămas doar priciul din lemn, în timp ce structura a fost luată de vijelie şi împrăştiată pe munte, susţin salvamontiştii.

„Din păcate, în luna noiembrie, o furtună a distrus refugiul de creastă, situat între vârfurile Scărişoara (2210 metri) şi Micuşa (2162 metri)”, a informat administraţia Parcului Naţional Retezat.

Adăpostul a fost amenajat la începutul lunii octombrie, de salvatorii montani din Gorj şi Hunedoara, la limita dintre cele două judee. A fost construit din module şi putea adăposti până la opt turişti, care aveau posibilitatea de a dormi, de a-şi usca hainele, de a lua masa şi chiar de a face foc. Putea fi găsit uşor, fiind situat pe traseul de creastă al Masivului Godeanu, în apropirea lacului Scărişoara. Refugiul a fost amenajat în urma unei donaţii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Savanţii care au transformat Retezatul în primul parc naţional al României: „În aceşti munţi vom sorbi aerul de libertate lăsat moştenire de Craiul Decebal”

Povestea marilor defrişări din Retezat: cum au profitat baronii Kendeffy de bogăţia pădurilor, de peste un secol

Muntele vrăjit în imagini de poveste. Cele mai frumoase peisaje din Masivul Retezat înainte de sosirea iernii

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite