Avea „of“ împotriva unui grof!! Pensionarul care a obţinut în justiţie dărâmarea unei statui amplasate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monumentul închinat lui Acaţiu Barcsay, principe al Transilvaniei în secolul al XVII-lea, va trebui demolat din centrul istoric al municipiului Deva. Curtea de Apel Alba Iulia a dat câştig de cauză deveanului Constantin Aoanei Rahoveanu, cel care a reclamat că monumentul de for public a fost amplasat ilegal şi faptul că Acaţiu Barcsay nu a fost „proprietar al Cetăţii Devei”.

Primăria Deva este obligată printr-o decizie a Curţii de Apel Alba Iulia să demoleze un monument de for public închinat fostului principe transilvănean Acaţiu Barcsay, care a fost amplasat în urmă cu trei ani în centrul istoric al municipiului, chiar în faţa Prefecturii Hunedoara. Decizia magistraţilor, rămasă definitivă, a fost publicată la finalul a aproape trei ani de procese dintre deveanul Constantin Aoanei Rahoveanu (75 de ani), Primăria Deva şi Ministerul Culturii.

Pensionarul din Deva, care reprezintă mai multe asociaţii civice, a reclamat în instanţă că monumentul a fost amplasat ilegal în toamna anului 2011, la iniţiativa fostului prefect al Hunedoarei, Attila Deszi. El s-a plâns şi cu privire la titulatura atribuită, printr-un însemn de pe monument, principelui Acaţiu Barcsay: cea de proprietar al cetăţii Devei în secolul al şaptesprezecelea. În luna octombrie a anului 2011, monumentul a fost inaugurat în faţa Prefecturi Hunedoara, de fostul prefect al judeţului, Attila Deszi, iar la eveniment au participat mai mulţi lideri ai UDMR.  

Sentinţă favorabilă pentru demolare

La trei ani de la data dezvelirii monumentului, magistraţii au dat câştig de cauză lui Constantin Aoanei Rahoveanu. „Admite acţiunea formulată de reclamantul Aoanei Rahoveanu Constantin împotriva pârâţilor Municipiul Deva, reprezentat prin primar, Primarul Municipiului Deva şi Ministerul Culturii. Anulează certificatul de urbanism din 19.10.2011, avizul emis de Ministerul Culturii din 17.10.2011 şi autorizaţia de construire din 14.10.2011, emisă de cître pârâtul Primarul municipiului Deva. Obligă pe pârâtul Primarul municipiului Deva să procedeze la demolarea construcţiei monument de for public închinat lui Acaţiu Barcsay – principe al Transilvaniei, situat în faţa Palatului Administrativ”, a comunicat Curtea de Apel Alba Iulia.

image

S-a judecat din 2011 pentru monument
„Ceea ce m-a determinat cel mai mult să mă ocup de desfiinţarea acestui monument, fost monument funerar, care a fost amplasat ilegal, abuziv şi prin falsuri este faptul că îmi place istoria. Cunosc istoria Devei, iar când am văzut acel monument mi s-au muiat picioarele. Personajul controversat Acaţiu Barcsay, căruia i-a fost închinat acest monument, a adus numai jale, cât a fost principe”, a spus Constantin Aoanei Rahoveanu.
Statuia a creat controverse încă de la data inaugurării ei. Un grup de deveni şi locuitori ai satului Bârcea Mare, arondat municipiului, au cerut demolarea construcţiei, pe care au considerat-o o sfidare la adresa românilor.

Deveanul care a obţinut demolarea monumentului închinat lui Acaţiu Barcsay, din Deva

Cel mai departe a mers preşedintele unei asociaţii civice, Constantin Aoanei Rahoveanu, care a dat în judecată primăria şi pe prefectul de la acea vreme, pe care i-a acuzat că au dispus amplasarea fără niciun fel de autorizaţii a monumentului, chiar în faţa Prefecturii Hunedoara. De asemenea, hunedoreanul a intrat în greva foamei, manifestându-şi nemulţumirea faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor la cererea lui de demolare a monumentului sau de ştergere a inscripţiilor referitoare la faptul că acesta ar fi fost proprietar al cetăţii.

image

Controversele lui Acaţiu Barcsay
Potrivit unor istorici, Acaţiu Barcsay a fost stăpân al Cetăţii Deva în calitatea sa de Principe al Transilvaniei, dar cetatea Devei şi domeniul Hunedoarei aparţineau Fiscului. După anul 1615 Dieta Transilvaniei a interzis darea în proprietate a bunurilor care aparţineau Statului. Acaţiu Barcsay  (n. 1619 - d. 1661) a fost principe al Transilvaniei între 1658-1660, numit condiţionat de Înalta Poartă Otomană. În schimb, istoricii consemnează faptul că Barcsay şi-a plătit datoria către turci cedând sultanului Banatul de Lugoj-Caransebeş, care a fost alipit Paşalâcului Timişoara. Acaţiu Barcsay, care provenea din Ţara Haţegului, a fost şi ban al Lugojului şi Caransebeşului şi diplomat la Istanbul.

image

Vă recomandăm şi:

VIDEO Acaţiu Barcsay e contestat la Deva. Un localnic cere desfiinţarea monumetului din centrul istoric

Monumentul ridicat în 2011 în faţa Prefecturii Hunedoara a devenit loc de protest pentru Constantin Aoanei Rahoveanu, deveanul care a reclamat faptul că soclul fostului principe al Transilvaniei a fost amplasat ilegal.

FOTO Imagini de excepţie din Deva secolelor trecute: hanurile şi cârciumile celebre din istoria oraşului

Deva şi-a căpătat de-alungul secolelor trecute faima de oraş boem şi datorită numeroaselor hanuri şi localuri de petrecere. Stau mărturie pentru atmosfera tumultoasă a târgului ilustratele vechi şi relatările unor oameni importanţi din istoria Devei.

FOTO Secolul industrial al Hunedoarei în ilustrate de colecţie: vederile prin care oraşul s-a făcut cunoscut în lume

Uzinele, combinatul şi Castelul Corvinilor au fost cele mai des întâlnite elemente în ilustratele prin care Hunedoara s-a făcut cunoscută lumii de-alungul secolului XX. În timp ce monumentul istoric continuă să fie emblema Hunedoarei, cele mai multe dintre construcţiile industriale ale oraşului au dispărut.

FOTO Uzinele de fier ale Hunedoarei: o istorie de 130 de ani

Ziua de 12 iunie marchează 130 de ani de la înfiinţarea Uzinelor de fier ale Hunedoarei. Locul în care au funcţionat uzinele, transformate la mijlocul anilor 1950 în combinat siderurgic, este ocupat acum de ruine.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite