Pompierul care a salvat o tânără din râul Strei a fost avansat în grad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudiu Pălimariu, a fost recompensat pentru salvarea unei tinere ce risca să se înece în râul Strei. El a fost avansat în gradul de plutonier major.

Claudiu Pălimariu a fost răsplătit pentru ajutorul acordat unei hunedorence de 18 ani, în urmă cu o lună, când aceasta a fost în primejdie.
Aflat în timpul liber, împreună cu familia pe malul râului Strei, pompierul în vârstă de 31 de ani a sărit în ajutorul unei tinere aflată în stare de inconştienţă în râul Strei. Prietenii hunedorencei au strigat după ajutor, iar pompierul a intervenit prompt.

A răspuns strigătelor de ajutor

„Deplasându-se la locul în care tânăra zăcea inconştientă în apă, plt. Claudiu Ionel Pălimariu i-a evaluat starea de sănătate, constatând că aceasta era inconştientă în urma unei lovituri la cap şi avea o hemoragie puternică la nivelul unei urechi, necesitând o intervenţie promptă. Cu ajutorul unor prieteni, pompierul a transportat victima pe mal, unde i-a acordat primul ajutor medical, până la sosirea ambulanţei SMURD solicitate la caz, care a preluat-o şi transportat-o la spital”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

FOTO ACCIDENT MORTAL: Poliţistul Ciprian Blidaru şi un tânăr de 18 ani, Adrian Kereji, au murit în accidentul rutier, în apropiere de Hunedoara

FOTO Tainele casei de pe munte a părintelui Arsenie Boca

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite