Nemulţumiţi de bisericile de cartier. Oamenii din Micro 7 se tem că ridicarea unui lăcaş de cult le va distruge un parc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul de joacă al copiilor este în pericol, spun oamenii din cartierul Micro 7, tocmai din cauza bisericii.
Locul de joacă al copiilor este în pericol, spun oamenii din cartierul Micro 7, tocmai din cauza bisericii.

Un teren din cartierul Micro 7 al Hunedoarei, pe care urmează să fie ridicată o biserică ortodoxă, a stârnit supărarea locatarilor blocurilor din zonă. Oamenii se plâng că ridicarea lăcaşului de cult va duce la dispariţia parcului amenajat de doi ani în cartier, folosit ca loc de joacă pentru copii.

Unul dintre cartierele sărace ale Hunedoarei este Micro 7. Este şi cel mai mare microraion al municipiului, judecând după mulţimea de blocuri turn şi cu patru etaje, înghesuite pe unul dintre dealurile Hunedoarei. Constructorii şi proiectanţii clădirilor au acordat mai puţină importanţă zonelor verzi dintre blocuri şi mai ales locurilor de joacă petru copii. Părculeţele sunt insuficiente, se plâng localnicii, iar unele sunt în pericol. Este cazul parcului cu locuri de joacă pentru copii, dintre blocurile de pe Strada Pinilor.

Şase terenuri pentru biserici noi

Parcul a fost amenajat de primărie, în urmă cu doi ani, şi a fost dat în grija oamenilor din cartier, care se mândresc că mobilierul acestuia a fost păstrat în stare bună. La marginea părculeţului, un teren întins pe 1.200 de metri pătraţi a fost donat de administraţia locală din Hunedoara Episcopiei Devei şi Hunedoarei, pentru ca aici să fie ridicată o biserică ortodoxă.

Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a făcut donaţia a fost adoptată în luna mai a anului 2012, iar potrivit documentului, Unul dintre ele se află chiar în curtea Şcolii Generale Numărul 8, iar lucrările la construcţia bisericii sunt într-un stadiu avansat, deşi proiectul a stârnit unele nemulţumiri. În schimb, în ce priveşte ridicarea bisericii din zona Micro VII, până în prezent, spun oamenii, nimeni nu a început deocamdată organizarea şantierului.

Nu vor biserică peste parc

„Au venit zilele trecute câţiva topografi pentru a face măsurători. I-am întrebat ce vor face şi de ce măsoară locul intrând peste parcul pentru copii din faţa blocului. Ei mi-au spus că aici va fi ridicată o biserică. Noi ne vom opune stricării parcului de care avem grijă, dacă aceasta însemnă construcţia bisericii”, spune Vili Rupa, cel care a sesizat construcţia lăcaşului religios în zona locurilor de joacă. Şi alţi localnici se tem ca locul lor de relaxare să intre în perimetrul lăcaşului de cult. „Nu am nimic cu ridicarea bisericii, însă aş fi preferat ca ea să fie plasată mai departe de blocurile unde locuim, din motive ce ţin de confortul nostru”, spune Nicolae Roman, un alt locatar.

image

„În cartier nu sunt suficiente locuri de joacă pentru copii şi nu mi-ar conveni ca şi cele care mai există să fie puse la pământ”, spune Constantin, un pensionar din blocul vecin terenului. Reprezentanţii Episcopiei Devei şi Hunedoarei nu au putut fi contactaţi miercuri pentru a răspunde sesizărilor. Primarul Hunedoarei, Viorel Arion, a declarat că deocamdată nu a fost cerută autorizaţia de construire pentru viitoarea biserică, astfel că lucrările la ea nu pot începe. El a adăugat că administraţia locală nu va permite ca parcul amenajat în zona respectivă să fie afectat de construcţie.

locul unde va fi ridicata biserica

HCL 108-2012


Vă recomandăm şi:

FOTO Rotonda din Geoagiu, cea mai veche biserică medievală

Biserica Rotonda din Geoagiu a fost construită în secolele XI-XII. În lăcaşul de cult nu se mai ţin slujbe şi poate fi vizitată doar ca muzeu.

FOTO Biserica Densuş, monumentul fascinant al Ţării Haţegului, din vecinătatea Mănăstirii Prislop

Mai puţin cunoscută decât Mănăstirea Prislop, dar aflată la doar 20 de kilometri de ea, Biserica Densuş se dezvăluie turiştilor ca un loc fascinant, într-un decor de poveste. Biserica din piatră este una dintre cele mai vechi din ţară. A fost construită pe ruinele unui templu păgân, din vremea dacilor, iar sfinţii pictaţi pe pereţii ei au ochii scoşi.

FOTO Cum au ajuns dracii goi într-o biserică veche din Hunedoara. Cele mai ciudate picturi bisericeşti

Unele dintre cele mai stranii picturi bisericeşti pot fi admirate într-o biserică veche de lemn, de pe Valea Mureşului. Pe pereţii bisericii din Almaş Sălişte sunt înfăţişate, într-un mod original, scene ale „Judecăţii de Apoi”. Şi alte lăcaşuri de cult, vechi, din satele hunedorene oferă celor care le trec pragul imagini ieşite din comun.

Monumente în pericol: cine salvează cele mai vechi biserici din lemn hunedorene

Mai multe biserici de lemn, vechi, din judeţul Hunedoara au ajuns printre cele mai periclitate situri din statele europene, conform Europa Nostra, o organizaţie internaţională pentru patrimoniu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite