Laboratoare clandestine de droguri înfiinţate în garsoniere. 19 persoane implicate au fost aduse la DIICOT

Laboratoare clandestine de droguri înfiinţate în garsoniere. 19 persoane implicate au fost aduse la DIICOT

FOTO: ARHIVĂ.

Mai multe percheziţii au avut loc în Valea Jiului, la presupuşi membri ai unei grupări de traficanţi de droguri, care fabricau droguri de mare risc în laboratoare clandestine organizate în garsoniere din municipiul Petroşani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii din Hunedoara au efectuat percheziţii la membrii unei grupări infracţionale, bănuiţi că ar fi fabricat droguri de mare risc în laboratoare clandestine, organizate în garsoniere din municipiul Petroşani, pe care le-ar fi comercializat ulterior în localităţi din Valea Jiului. / 19 persoane au fost conduse la audieri.

„La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara au efectuat trei percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive fără a deţine autorizaţie legală şi trafic de droguri de mare risc”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2017, membrii grupării infracţionale ar fi fabricat droguri de mare risc în laboratoare clandestine organizate în garsoniere din municipiul Petroşani, substanţele interzise rezultate fiind comercializate în localităţi din Valea Jiului.

„În urma percheziţiilor, au fost ridicate fragmente vegetale susceptibile a face parte din categoria substanţelor interzise, precum şi elemente ce pot constitui un laborator de condiţionare. 19 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara, pentru audieri”, a informat IPJ Hunedoara.

În aceeaşi cauză, poliţiştii au mai ridicat fragmente vegetale ce fac parte din categoria drogurilor de mare risc, precum şi elementele unui laborator de condiţionare a substanţelor psihoactive, au precizat reprezentanţii instituţiei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Adrian Stoicoi a fost arestat în dosarul tezaurelor dacice. Ce a declarat la percheziţiile în care au fost găsiţi kosonii şi statuetele unor zeităţi

Adrian Stoicoi, fost condamnat cu suspendare într-un dosar privind furturi de obiecte de patrimoniu, a fost din nou reţinut şi arestat preventiv, într-un dosar în care este cercetat pentru complicitate la furt de artefacte. În timpul percheziţiilor efectuate la casa acestuia de la poalele Sarmizegetusei Regia, Stoicoi a declarat pentru adevarul.ro că este hărţuit de câţiva ani de anchetatori.

Tezaurele fabuloase din Sarmizegetusa Regia. Peste 55 de kilograme de aur în monede antice şi 11 spirale din aur masiv sunt căutate prin Interpol

Curtea de Apel Alba Iulia va da sentinţe definitive în trei dosare penale în care membrii mai multor grupări au fost deja condamnaţi de Tribunalul Hunedoara pentru infracţiuni legate de traficul unor tezaure antice valoroase, sustrase din siturile arheologice din Sarmizegetusa Regia. O grupare a traficanţilor de comori a fost deja condamnată, iar alte anchete se află la Parchet. O cantitate impresionantă de aur este căutată, încă, prin Interpol.

Misterul dispariţiei lui Iulian Ceia, şeful traficanţilor de comori dacice. „Pionul“ condamnat în dosarul tezaurelor din Sarmizegetusa Regia, căutat de doi ani

Iulian Ceia, omul care a coordonat grupările traficanţilor de comori dacice, este de doi ani pe lista urmăriţilor internaţional, după ce Înalta Curte l-a condamnat la închisoare în dosarul tezaurelor din aur furate din Munţii Orăştiei. „Pionul“ a reuşit să se sustragă legii încă din 2014, iar odată cu dispariţia lui au rămas nedezlegate şi multe dintre misterele comorilor rămase nerecuperate de autorităţi.

citeste totul despre: