Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara, „atletul lui Hristos”. Zece lucruri mai puţin ştiute despre voievod. „Lumea nu a mai cunoscut vreodată un asemenea om”

Ioan de Hunedoara.

Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român. A fost numit „atletul lui Hristos”, de Papa Calixt al III-lea, pentru modul în care armatele sale au apărat lumea creştină de invaziile otomanilor, iar adversarul său cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moartea voievodului, că „lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Ioan de Hunedoara, cunoscut şi ca Iancu de Hunedoara, (1407 - 1456), a rămas în istoria Europei drept unul dintre cei mai importanţi voievozi români. Ioan de Huendoara a fost Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441 - 1456 şi guvernator al Ungariei între 1446 - 1452, iar cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în fruntea armatelor creştine implicate în apărarea hotarelor Europei de invaziile otomanilor.

A rămas în istorie ca omul care a salvat Belgradul asediat de armatele sultanului Mehmed al doilea Cuceritorul Constantinopolului, iar Papa Calixt al III-lea l-a numit „atletul cel mai puternic, unic al lui Cristos”.

Există lucruri mai puţin cunoscute publicului larg despre Ioan de Hunedoara, relatate de istoricul Camil Mureşanu, membru titular al Academiei Române, în volumul „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”, publicat de Editura Tineretului, în 1957.

1.    Ioan de Hunedoara a avut un frate cu acelaşi nume
Potrivit istoricilor, Ioan de Hunedoara s-a născut în 1407, fiind fiul cneazului Voicu şi al unei tinere, pe nume Clara, din mica nobilime hunedoreană, cel mai probabil de origine maghiară şi de religie catolică. Ioan de Hunedoara a mai avut un frate care purta acelaşi nume, născut în 1409, un frate pe nume Voicu şi două surori. Ioan, fratele mai mic al viitorului voievod al Transilvaniei, i-a fost alături în campaniile militare şi a murit în luptele de pe lângă Belgrad, în 1441. „În documentele medievale se întâlnesc multe cazuri care doi fraţi poartă acelaşi nume”, scria istoricul Camil Mureşanu, în volumul „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”. 

2.    A copilărit în Hunedoara, înainte de a pleca la oaste
Cel mai probabil, Ioan de Hunedoara şi-a petrecut copilăria în ţinuturile Hunedoarei şi în castelul pe care avea, mai târziu, să îl transforme într-unul dintre cele mai impunătoare monumente medievale din Europa. Tatăl său Voicu a murit când Ioan era copil. Viitorul comandant al armatelor creştine şi-a însuşit educaţia militară de tânăr, la fel ca mai toţi fiii de nobili din vremea sa.

„A servit ca aprod la familiile Csanâdi şi Csâky şi a trecut apoi în serviciile despotului sârb Ştefan Lazarevici, probabil pe una din moşiile pe care le avea acesta în sudul Ungariei. Astfel s-au putut naşte tradiţiile populare sârbeşti despre îndrăzneaţa faptă a lui Ioan, care, la o vânătoare ar fi reuşit să ucidă un lup fioros sau chiar despre descendenţa lui din despotul sârb”, relata istoricul Camil Mureşanu. Ioan de Hunedoara s-a căsătorit în 1430 cu Elisabeta Szilagyi şi a avut doi fii: Ladislau, născut în 1431, şi matei Matei, născut în 24 februarie 1443.

3.    A fost Ioan fiul nelegitim al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg?
O legendă păstrată până în zilele noastre spune că regele Sigismund de Luxemburg, aflat în trecere prin Transilvania, s-ar fi îndrăgostit de o româncă din părţile Hunedoarei, căreia, la despărţire, i-a dăruit un inel, ca semn de recunoaştere pentru copilul cel avea să se nască din dragostea lor şi pe care mama trebuia să-l trimită, când va fi mare, la curtea regală. Acest copil ar fi fost Ioan de Hunedoara.

„Mai târziu fata s-a căsătorit cu un nobil de prin partea locului. Odată, la o vânătoare, un corb ispitit de strălucirea inelului cu care se juca micul Ioan, cum fusese numit copilul, i-l fură şi zbură cu el pe craca unui copac. Tatăl vitreg, atras de ţipetele băiatului, săgeta corbul şi salvă inelul preţios pentru viitorul familiei. Astfel se putu prezenta tinărul Ioan, mai târziu, la curtea regală, unde fu recunoscut mulţumită inelului, luat sub protecţia regelui şi dăruit cu moşii întinse”, relata academicianul Camil Mureşanu. Originea regală a lui Ioan de Hunedoara era o închipuire, potrivit istoricului.

„Dacă Ioan de Hunedoara ar fi fost fiu nelegitim al regelui n-ar fi avut nici un motiv să nu declare el însuşi acest fapt, care pe atunci nu era deloc înjositor, ci dimpotrivă i-ar fi justificat, în unele ocazii, chiar pretenţii asupra tronului, pe care Ioan nu le-a formulat niciodată”, scria autorul volumului „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”.

4.    Portretul lui Ioan de Hunedoara
Ioan de Hunedoara a intrat de tânăr în serviciile directe ale regelui Sigismund, iar ascensiunea sa l-a adus în atenţia cronicarilor vremii. Istoricii îl descriau ca fiind un om de înălţime mijlocie, bine legat, cu gât puternic, cu un păr castaniu sclipitor, ochii mari, faţa rumenă, cu un aer de seriozitate în ţinută. „Meseria armelor însemna pentru el totul în viaţă. Viaţa de ostaş, spun cronicile, însemna pentru el ceea ce e apa pentru peşti sau pentru cerbii cei iuţi hăţişul pădurilor umbroase”, îl descria Camil Mureşanu.

5.    Cât de bogat era Ioan de Hunedoara
Familia lui Ioan de Hunedoara a fost răsplătită în 1409, pentru serviciile aduse regelui Sigismund de Luxemburg, cu un domeniu feudal întins, ce cuprinde castelul şi 40 de sate, dar şi mine de aur, argint, fier şi ocne de sare. Familia de Hunedoara a primit şi un blazon noibiliar, având drept emblemă un corb cu aripile uşor desfăcute şi purtând în plisc un inel. Cu timpul, Ioan de Hunedoara a reuşit să îşi sporească averea, datorită carierei sale militare strălucitoare şi serviciilor aduse regelui Sigiismund.

În jurul anului 1440, moşiile sale aveau o întindere de aproximativ 500.000 de jugăre. Ca răsplată pentru victoriile sale din anii următori, pentru cheltuielile suportate de el în acele ocazii, este dăruit de rege mereu cu alte şi alte moşii. Primeşte marile domenii ale cetăţilor Deva şi Gurghiu, apoi domeniul Şiriei, din regiunea Aradului, moşii în Ungaria.  După campania de la Vama sunt confiscate toate moşiile pe care le deţinea Brancovici în Ungaria. În 1446, când este ales guvernator, suprafaţa totală a domeniilor sale atingea peste cinci milioane de jugăre”, scria Camil Mureşanu.

6.    Avea o armată de mercenari
Ioan de Hunedoara avea propria armată de mercenari, iar mulţi dintre cnezii care l-au urmat în campaniile militare anti-otomane, din care s-a întors victorios, au primit titluri nobiliare şi proprietăţi. Sub steagul lui Ioan de Hunedoara luptau mercenari rcehi, polonezi, nemţi şi unguri.

„Pentru a putea duce această luptă ofensivă împotriva otomanilor, el s-a folosit mai cu seamă de armata de mercenari, care, dacă era plătită, îl urma oriunde, în vreme ce nobilii feudali, trebuind să întreţină armata pe cheltuiala lor, refuzau să lupte mai departe de hotarele regatului. Nucleul armatei consta din aşa-zisele banderii regale, compuse din ostaşi plătiţi din veniturile regale, pe care Ioan, ca guvernator, primise dreptul de a le folosi în asemenea scopuri”, informa autorul cărţii „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”. Pe lângă oastea de mercenari, la care se alăturau soldaţi din popor, Ioan de Hunedoara se baza şi pe numeroasele tunuri cu care pornea la luptă.

„Se spune că armata sa ducea cu sine vreo 2.000 de căruţe, din care multe trăgeau după ele şi tunuri. Printre acestea este chiar arătat un model aparte, numit „zarobotana”, cuvânt deformat din limba italiană („eerbottana”) şi care însemna un tun ce bătea la distanţă mai mare, întrucât avea o ţeava mai lungă deoît se întâlnea pe atunci în mod obişnuit”, afirma Camil Mureşanu.

7.    Cum i-a învins pe turci în 1442 în Transilvania
Devenit în 1441 voievod al Transilvaniei, Ioan de Hunedoara a trebuit să ţină piept invaziilor necontenite ale otomanilor. În martie 1442, oastea turcă s-a apropiat primejdios de cetatea de la Alba Iulia.

„Bătălia începu în ziua de 22 martie. Locul ei n-a putut fi stabilit până acum în mod sigur. Armata lui Ioan, de astă dată mult mai numeroasă şi mai însufleţită, zdruncină puternic rândurile adversarului. In mijlocul trupelor, Simion Kamonyai, îmbrăcat în armura voievodului, părea a conduce atacul. Turcii îl văzură şi, potrivit poruncilor primite, făcură totul spre a pătrunde până în preajma lui. În învălmăşeala care se produse, Simion Kamonyai este ucis, iar turcii se bucurau deja, crezând într-o descurajare şi o fugă grabnică a transilvănenilor. Voievodul însă, în îmbrăcămintea pe care numai ai săi i-o cunoşteau, continua să îndrume cu hotărâre mersul luptei. Departe de a slăbi, atacurile armatei sale se înteţiră. Turcii cedează terenul, rândurile lor se îndoaie, se desfac, izbucneşte panica şi fuga împrăştiată. Mezid beg şi fiul său zac morţi pe câmpul de luptă. Resturile turcilor, împreună cu armata de lângă Sibiu, fug spre Tumu Roşu”, relata istoricul.

Înfrângerea turcilor l-a determinat pe sultan să îl elibereze din captivitate pe Vlad Dracul, domnitor al Ţării Româneşti. În următorii doi ani, Ioan de Huendoara a câştigat mai multe bătălii cu armatele otomane, iar victoriile sale i-au adus faima în întrega Europă.

8. Cea mai importantă bătălie
Ioan de Hunedoara a reputat cea mai importantă victorie împotriva sultanului Mehmet al doilea Cuceritorul Constantinopolului în 1456, când oastea de circa 100.000 de oameni a sultanului Mehmet al doilea a asediat Belgradul. Asediul Belgradului a început la 4 iulie 1456, şi a fost puternic. Însă, potrivit istoricilor, flota cruciată a câştigat bătălia pe apă distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea oraşului. Potrivit cronicarilor vremii, la data de 14 iulie 1456, Ioan de Huendoara a ajuns la Belgrad şi a penetrat blocada navală otomană de pe Dunăre, scufundând trei galere, respectiv reuşind să captureze patru vase mari şi douăzeci mai mici, după care a încercuit complet oraşul cu flotila sa, în timp ce vasele turceşti erau în dezordine. Distrugând flota sultanului, Ioan de Hunedoara a reuşit să-şi transporte trupele şi proviziile necesare în oraş.Lupta decisivă s-a dat între 21 - 23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23 iulie creştinii atacau tabăra turcilor.

„Europa sărbători ca niciodată izbânda. Procesiuni avură loc la curtea imperială germană, la Veneţia şi până în îndepărtata Anglie, la Oxford. Papa Calixt III înălţa în laude „până deasupra stelelor” numele ilustrului voievod Ioan, ca unul din cei mai slăviţi oameni care trăiseră până atunci pe lume”, relatează Camil Mureşanu. În onoarea victoriei de la Belgrad, din vara anului 1456, reprezentanţii Bisericii Catolice au dat dispoziţia ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare amiază, ca o chemare zilnică a credincioşilor la rugă pentru apărarea oraşului.

9.    Cum a murit Ioan de Hunedoara
În 11 august 1456, la doar trei săptămâni după victoria asupra armatei sultanului, Ioan de Hunedoara moare, în tabăra lui de lângă Zemun.

„În lagărul turcesc pătrunse oastea învingătoare. O aştepta o pradă imensă, părăsită de armata otomană în retragere. In mijlocul vălmăşagului cumplit al taberei pustii, printre căruţe răsturnate, corturi, animale rătăcind slobode, răniţi uitaţi în frigurile plecării, se puteau recunoaşte locurile unde stătuseră sultanul şi ceilalţi comandanţi musulmani. Miasme grele pluteau peste câmpul de bătaie, ce văzuse aşternându-i-se, în câteva zile, atâtea mii de cadavre. Începuseră să bântuie molime în rândurile armatei”, scria Camil Mureşanu. Iar voievodul a fost printre cei răpuşi de molima ciumei. Unii cronicari turci susţin că Ioan de Huendoara ar fi murit atins de o săgeată trasă de un turc, în timpul fugii acestuia din calea armatei creştine. Voievodul a fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail, iar pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. După moartea sa, timp de şapte decenii conflictele armate din sud-estul Europei s-au domolit.

10.    Omagiul adus de sultan
Moartea fulgerătoare a lui Ioan de Hunedoara a înduioşat întreaga Europă. Chiar şi sultanul Mehmed al doilea Cuceritorul, adversarul său de temut, l-a omagiat: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”, sunt cuvintele atribuite sultanului.

Camil Bujor Mureşanu, (n. 20 aprilie 1927, Turda), autorul volumului „Ioan de Hunedoara şi vremea sa”, este un istoric român, membru titular al filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române.


Vă recomandăm şi:

Zi istorică pentru Hunedoara: 570 de ani de la naşterea regelui Matia Corvin

Rege al Ungariei pentru mai mult de trei decenii Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, născut în 23 februarie 1443 la Cluj, este un simbol al Transilvaniei şi al Hunedoarei, în castelul şi-a petrecut copilăria.

Elisabeta Szilágyi a fost „doamna de fier” din umbra celor mai mari nume din istoria Hunedoarei

Una dintre cele mai importante femei din istoria Transilvaniei şi-a legat numele de domnia lui Ioan Corvin de Hunedoara, a cărui soţie a fost, şi a fiului său Matei Corvin, domnitor vreme de trei decenii pe tronul Ungariei.

FOTO Hunedoara anilor 1880 în imagini rare. Cum se mândreau austro-ungarii cu Uzinele de fier şi minele din Hunedoara

Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.

„Adevăratul castel al lui Dracula”. Cum a schimbat reportajul celebrei Aline Mosby istoria castelului din Hunedoara

Castelul în care „a trăit şi a păcătuit” Dracula se află în Hunedoara, scria în 1969 o celebră jurnalistă din Statele Unite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului însetat de sânge din romanul lui Bram Stoker şi, cu peste cinci decenii în urmă, a descoperit că locul unde el trăise nu a fost Bran, ci Hunedoara.

citeste totul despre: