Dragostea nebună dintre regele Ungariei şi o tânără din Ardeal - cea mai frumoasă legendă a familiei lui Ioan de Hunedoara
0
Contestată de istorici, legenda Corvinilor, ilustrată în trecut pe frescele din veranda Aripei Matei a castelului din Hunedoara, se numără printre cele mai cunoscute povestiri despre originea voievodului Ioan de Hunedoara. Povestea spune că Ioan (Iancu) ar fi fost, de fapt, copilul din flori al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, îndrăgostit de o româncă din zona Hunedoarei.
Ioan de Hunedoara a fost unul dintre cele mai strălucite personaje din istoria poporului român. Voievod al Transilvaniei şi guvernator al Ungariei, omul care a condus armatele creştine ce au ţinut piept invaziilor otomane de la mijlocul secolului XV, Ioan (Iancu) a rămas şi personaj de poveste. Originea sa a dat naştere multor legende, iar cea mai cunoscută dintre ele îi atribuie acestuia legături cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.
Povestea originii regale a lui Ioan de Hunedoara explică şi de ce pe blazonul familiei Corvinilor este inscrpţionat un corb care ţine în cioc un inel de aur.
“Se spune cã Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasă femeie din Ţara Haţegului, pe nume Elisabeta. Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soţ pe unul din vitejii săi, Voicu, dăruindu-i totodată şi un inel, ca şi dar pentru copilul nenăscut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va creşte şi va merge la curtea regală. În timpul unei călătorii făcută de familia lui Voicu, poposind pentru a prânzi, inelul este uitat pe o margine a ştergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de strălucirea inelului îl fură. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc şi sageteazã corbul, recuperând astfel inelul. Atunci când creşte şi ajunge la curtea regală, povesteşte această păţanie, iar regele, impresionat de această istorie, decide că simbolul familiei hunedorenilor să fie corbul cu inel de aur în cioc. De altfel, şi numele familiei provine din latinescul “Corvus”, care înseamnă “Corb”, o pasăre care simboliza cu totul altceva în Evul mediu, şi anume înţelepciunea şi longevitatea”, informează muzeografii de la Castelul Corvinilor.
Legenda nu este confirmată documentar
Originea regală a lui Ioan de Hunedoara este însă o închipuire, susţinea istoricul Camil Mureşanu, autorul volumului Ioan de Hunedoara şi vremea sa, apărut în 1957 la Editura Tineretului.
„Informaţiile documentare nu confirmă prin nimic favoarea deosebită pe care Sigismund de Luxemburg i-ar fi acordat-o. Adevărata lui ascensiune începe abia în vremea urmaşului acestuia, Albert de Austria, după anul 1438, iar împrejurările acestei ascensiuni sunt destul de cunoscute şi de uşor explicabile. De altfel, dacă Ioan de Hunedoara ar fi fost fiu nelegitim al regelui, n-ar fi avut nici un motiv să nu declare el însuşi acest fapt, care pe atunci nu era deloc înjositor, ci dimpotrivă i-ar fi justificat, în unele ocazii, chiar pretenţii asupra tronului, pe care Ioan nu le-a formulat niciodată. Tema aceasta a unui inel sau a unui alt obiect mulţumită căruia s-au putut recunoaşte de către înalţii lor protectori persoane de rang obscur, dar de origine nobilă, e foarte des întîlnită în literatura medievală”, afirma istoricul.
Poveştile plăsmuite de scriitorii ungari
Potrivit cercetătorului Teodor Popa, autorul unei biografii a lui Ioan de Hunedoara, publicată în 1928, legenda corbului a fost plăsmuită de scriitorii străini, care au negat astfel originea sa română.
„Până când nu au fost scoase la lumină diplome şi alte documente contemporane cu eroul Iancu, legenda că acesta ar fi fost fiul natural (din flori) al regelui Sigismund cu o fată româncă din Ardeal, era susţinută cu o deosebită predilecţie de scriitorii maghiari. Această legendă datează încă din timpul lui Bonfinius (n.r. cronicarul lui Matia Corvin), care spune lămurit că este o poveste fără o bază reală, inventată cu rea credinţă de către duşmanii familiei lui Huniade”.
Cel care ar fi contribuit cel mai mult la răspândirea legendei a fost cronicarul şi tipograful Gaspar Heltai, în 1574. Heltai afirma că ar fi auzit povestea de la un fost curtean al familiei Huniazilor şi o prezenta în felul următor:
„Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul – născut la dânsul. Cu sosirea în lume a micului Ioan, mama descoperă totul bărbatului său, care fiind bun la inimă se linişteşte în toate iar cei doi soţi aşteaptă cu nerăbdare acel moment când vor trimite copilul la monarhul tată, în palatul imperial plin de strălucire. O întâmplare curioasă era cât pe aici să pună capăt frumoaselor nădejdi. Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scrie Teodor Popa, citândul pe Gaşpar Heltai, în volumul Iancu Corvin de Hunedoara (1928).
Regele îndrăgostit de o fată de boier
Alţi scriitori care au reprodus legenda amoroasă adăugau că regele Sigismund ar fi zărit-o pe mama lui Ioan de Hunedoara spălând rufe, în valea Cincişului.
„Kovary Laszlo reproduce fără niciun alt comentariu legenda după Heltai însă cu mici abateri. Aşa spune el, că Sigismund după reîntoarcerea din expediţia în Muntenia la 1392 a făcut o călătorie prin Ardeal ajungând în satul Cinciş. Aici a făcut cunoştinţă cu Elisabeta de Margina, fiica unui valah devenit nobil. Urmează apoi cunoscuta poveste cu inelul şi răpirea lui. Regele Sigismund, care recunoaşte inelul, dă o diplomă de donaţiune fiului său asupra cetăţii Hunedoara, cu 60 de comune aparţinătoare, iar ca emblemă pentru familia pe care o va întemeia îi dă corbul cu inelul în plisc. Satul Cinciş este scutit de orice dări ca amintire a aventurii sale”, scria Teodor Popa.
(FOTO: Mama lui Ioan de Hunedoara, pe o frescă din loggia Aripii Matia a Castelului Corvinior)
O altă formă a legendei le aparţine cronicarilor Heltai şi Petho: „În anul 1392, regele Sigismund a plecat împotriva lui Dan, voievodul Munteniei, care înclinase spre turci. Ajuns în Ardeal, poposi la Deva, unde îşi aştepta resturile armatei. Ca să-şi alunge urâtul şi gândurile războiului, a chemat la el pe frumoasa fată a unui boier român, pe Elisabeta de Margina. Fata n-a cedat dorinţei regelui, până când acesta n-a asigurat-o că va avea grijă de ea în orice împrejuări. Reîntorcându-se Sigismund din expediţie, ca învingător, a chemat-o la sine pe Elisabeta de Margine şi după ce a aflat că fata este însărcinată i-a dat un inel cu încredinţarea că dacă ar naşte fecior să îl ducă la el la Buda, unda îi va purta de grijă. Elisabeta a adus pe nume un fecior, care a primit numele de Ioan. După un timp oarecare, ea şi-a rugat fratele, Gaşpar de Margina, să o însoţească până la Buda, deoarece voieşte să ducă fiul la rege. Au plecat toţi trei spre Buda. În drum mama a trebuit să spele nişte rufe, iar copilul i-a dat inelul regal să aibă grijă de el. Dar un corb din apropiere, văzând obiectul lucitor, a zburat acolo şi răpind inelul din mâinile copilului a zburat cu el pe un arbore. În acest timp copilul a început a ţipa. Gaşpar a împuşcat corbul, recâştigând astfel inelul- În sfârşit, au ajuns la Buda şi au pândit ocaziunea când să-l întâlnească pe rege. Au ieşit înaintea lui şi i-au prezentat inelul, reamintindu-i promisiunile făcute cu ocazia întâlnirii lor în Deva”, informa Teodor Popa.
Numele real al mamei lui Ioan nu este cunoscut
Nu se cunoaşte cu exactitate anul naşterii lui Ioan de Hunedoara, iar cel mai timpuriu document care certifică prezenţa familiei de Hunyad pe scena istoriei este actul de danie din 18 octombrie 1409 prin care regele Sigismund de Luxemburg dăruieşte lui Woyk fiul lui Serbe fosta posesiune regală numită Hunyadvar din comitatul Alba, stăpânită în Transilvania, afirma cercrcetătoarea Maria Roşu, într-un articol de pe blogul Istorie povestită. În document sunt amintiţi Woyk, cei doi fraţi ai săi, Magas şi Radol, fiul fratelui tatălui său, tot Radol, şi în sfârşit fiul său, Johann.
Cât despre mama acestuia, „nu s-a păstrat nici un izvor istoric, scris sau de altă natură, care să vorbească despre mama lui Iancu de Hunyad, persoana ei este amintită doar în literatura tip cronică de familie şi de tradiţia populară. Caspar von Heltau scrie că "fata boierului" a fost de la (şi nu de) Morzsina (Marjina/Murşina) fără să indice numele ei de botez. Doar Cortesius spune, vorbind despre mama lui „Corvinus”, că se numea Elisabeta, dar fără nici un fel de îndoială, se referea la mama lui Matthias”, susţine autoarea.
Potrivit cercetătoarei, Iancu s-a născut, cel mai târziu, în jurul anului 1387.
„Cea mai precisă dată cu privire la vârsta sa ne oferă chiar el, într-o scrisoare adresată papei, din 1448. „Iam supra sexaginta numeramus annos „ – (am) deja peste şaizeci de ani - scrie în scrisoare”, informează autoarea blogului Istorie povestită.
Vă recomandăm şi:
Cea mai înfricoşătoare poveste adevărată din istoria Castelului Corvinilor este cea a decapitării domniţei Ana (Barbara) Torok, de către soţul ei, nobilul Ioan Torok, cel care a stăpânit Castelul Corvinilor în secolul XVI. Domniţa a sfârşit torturată şi ucisă cu un piron, pentru că îşi înşelase soţul.
Locul care dă fiori celor mai mulţi dintre vizitatorii Castelului Corvinilor este fântâna din curtea interioară, veche de şase secole, despre care se spune că a fost construită de trei prizonieri turci, în vremea lui Iancu de Hunedoara. Potrivit unor legende, turcii au fost ucişi după 15 ani în care au săpat în stâncă şi au dat de apă, deşi li se promisese că vor fi eliberaţi.
Una dintre cele mai detaliate descrieri ale comunităţilor din Transilvania, de la începutul secolului XIX, a fost realizată de topograful austriac Joseph Adalbert Krickel. Călătorul din Viena a ajuns în zona Hunedoarei în anul 1828 şi-a arătat uimit de frumuseţile şi bogăţia naturală a acesteia, dar sărăcia localnicilor l-a înduioşat.
Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara şi mama regelui Matia Corvin, a jucat un rol importat în istoria poporului român, chiar dacă povestea „reginei din Hunedoara“ este presărată de controverse.
Castelul Corvinilor a fost nominalizat printre destinaţiile turistice de excelenţă din întreaga lume, potrivit site-ului tripadvisor.com, care a evaluat recenziile trimise de străinii care au vizitat monumentul. Turiştii au fost fascinaţi de castel, însă cei mai mulţi nu îi cunosc tainele înfiorătoare.
Se încarcă comentariile...
