Cea mai cumplită grevă a minerilor din Valea Jiului: vânătoarea de oameni din Lupeni, din '29. „Cadavrele erau nişte grămezi de carne înşirate pe nişte paie“
0Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
Cele mai cumplite acţiuni de protest din Valea Jiului au avut loc în 1929, în Lupeni. Greva minerilor nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de salariile mici a fost stinsă în urma unor represalii crunte, în timpul cărora peste 20 de oameni au murit şi un număr impresionant de mineri, peste 200, au fost răniţi. Evenimentele din Lupeni au fost relatate pe larg în presa internaţională, iar jurnaliştii marilor ziare din Statele Unite ofereau descrieri oripilante ale „vânătorii de oameni” care a urmat protestelor.
La sfârşitul anilor 1920, Valea Jiului era unul dintre centrele industriale strategice pentru economia ţării, iar exploatările carbonifere conduse de societăţile din Lupeni şi Petroşani erau profitabile pentru statul român şi pentru conducerea lor. Mai puţin mulţumiţi erau miile de mineri care munceau în subteran. Cei mai mulţi trăiau într-o stare de sărăcie cruntă, potrivit relatărilor acelor vremuri, aveau familii numeroase şi salarii mici, iar condiţiile în care îşi desfăşurau activitatea erau precare.
Sărăcia şi nesiguranţa din Valea Jiului
În ultimii ani, în minele din Valea Jiului avuseseră loc mai multe tragedii colective. Cea mai mare dintre ele s-a petrecut în Mina Aurelia din Lupeni, în 1922, când în urma unei explozii petrecute în subteran 82 de oameni au murit. „La casa de morţi unde se strâng toate cadavrele aceste arse pentru a fi apoi îngrijite şi aşezate în copârşeie erau 57 de cadavre care se puteau deosebi că sunt cadavre de om, însă 25, care se spunea că încă sunt cadavre, nu erau decât neşte grămezi de carne înşirată, pe neşte paie. Mai erau şi cadavre care se puteau recunoaşte cine este după locul unde au fost găsite la lucru, şi după câte o cruciuliţă pe care o aveau la gât. Aşa mai departe, vizitând încă în noaptea aceea tot spitalul şi casele de morţi, m-am îngrozit de cele văzute”, relatau reporterii de la ziarul Munca, despre explozia din 1922.
Şapte ani mai târziu, condiţiile de muncă şi riscurile la care erau supuşi minerii care munceau în subteran nu se schimbaseră. Negocierile dintre reprezentanţii minerilor şi patronat au eşuat, iar în 1929, prevederile contractului colectiv de muncă al minerilor au făcut obiectul unui dosar dezbătul timp de mai multe luni în instanţa Tribunalului Deva, fără însă a se ajunge la o înţelegere între cele două părţi.
Greva inevitabilă
Minerii cereau ca ziua de lucru să fie de opt ore, iar salariile să fie majorate cu 40 la sută, pentru cei care lucrau în puţuri şi în focuri, solicitau, de asemenea, ca angajaţii să fie aprovizionaţi cu bocanci, alimente şi echipamente noi, iar minorii să nu mai fie trimişi să muncească în subteran. „Cei 30.000 de robi din Valea Jiului ce scormonesc adâncurile pământului nu vor să mai rabde mizeriile. Peste puţină vreme ei vor porni la luptă pentru cucerirea revendicărilor lor. Spiritul de solidaritate şi de luptă al robilor din Valea Jiului va face să tremure întreaga burghezie şi social-democraţie. Muncitorimea trebuie să ştie că numai prin lupta lor vor putea impune revendicările lor. Altfel nu”, era prefaţat conflictul de muncă din august 1929, potrivit publicaţiei Viaţa Muncitoare, din martie 1929.
În primele zile din luna august 1929, au avut loc mai multe acţiuni de protest în Valea Jiului, însă greva generală a izbucnit în dimineaţa de 5 august, în Lupeni, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre sindicate şi reprezentanţii patronatelor, cei care nu acceptau revenidcările minerilor.
Starea de asediu
Ortacii de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ştefan şi Carolina au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni. Minerii au ocupat apoi Uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită.
„Autorităţile din Valea Jiului raportează că ieri, 5 august, orele 8, muncitorii de la mina Elena din Lupeni au refuzat să intre la lucru declarând grevă. La orele 8 şi 9, s-au asociat la grevă muncitorii de la minele Carolina şi Ştefan. Se găsesc în grevă la Lupeni 3.800 de muncitori, rămânând la lucru numai cei din ateliere, care se crede că se vor solidariza la această mişcare. Dl. prefect al judeţului a sosit în localitate pentru măsurile dictate de împrejurări. D-sa, tratând cu muncitorii, n-a putut ajunge la nici un rezultat şi a cerut ajutor militar din Deva. Muncitorii au oprit funcţionarea uzinei electrice, ceea ce împiedică ieşirea din mină a o parte din muncitori aflaţi astfel în pericolul de a fi inundaţi şi asfixiaţi de gaze în urma încetării funcţionării a pompelor. Muncitorii din minele Vulcan, Petroşani, Petrila şi Aninoasa au intrat regulat la lucru. La faţa locului au sosit dl. prim-procuror şi judecător de instrucţie de la Tribunalul Deva. Localitatea Lupeni, fiind complet în întuneric, s-a aşteptat până astăzi 6 August, ora 5:30, când dl. prim-procuror, făcând somaţiile legale, muncitorii n-au voit să cedeze localul uzinelor, trăgând focuri asupra soldaţilor şi rănind un soldat grănicer şi un jandarm. Mulţimea nevoind să execute somaţiile primului procuror, s-a tras o salvă în soldaţi, în urma căreia au fost omorâţi muncitori şi alţii răniţi. Dl. prefect al judeţului a cerut întăriri militare de la divizia XX Sibiu, constând din trei companii de soldaţi şi două detaşamente de mitralieră”, informa într-un comunicat publicat în ziarul „Universul”, Ministerul de Interne.
Măcelul din Lupeni
Conflictul dintre mineri şi forţele de ordine a escaladat după primele salve. În starea de asediu instaurată, militarii au avut liber să folosească armele pentru a-i împrăştia pe protestarii din jurul uzinei. Peste 20 de oameni au fost ucişi pe loc, în timpul represaliilor, iar alţi peste 150 au fost răniţi. Minerii au ripostat cu pietre, iar în cele din urmă au fost siliţi să se retragă din faţa ploii de gloanţe îndreptate asupra lor. "La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autorităţile au băut până la ziua şi au dat de băut şi la soldaţi. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii şi au fost măcelăriţi, fără să li se dea putinţă de a fugi, apoi, când au reuşi să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin şi de sânge", relata scriitorul Panait Istrati, într-un articol dedicat conflictului din august 1929. Zeci de oameni au fost daţi dispăruţi, cadavrele unora dintre ei fiind descoperite în zilele următoare în pădurile din vecinătatea oraşului. Au decedat ca urmare a rănilor suferite. Alţi zeci de mineri au fost arestaţi apoi pentru participarea la grevă.
Oraşul militarizat
Evenimentele din Lupeni au fost relatate pe larg în presa internaţională. În ediţia din 10 august a ziarului american „The New York Times”, erau prezentate urmările acţiunilor de protest. „Un cordon de militari înconjoară spitalul în care se află mai mult de 200 de răniţi, în timp ce mai multe mii de muncitori care s-au adunat afară au fost alungaţi cu baionetele”, informa The New York Times. Jurnaliştii relatau despre modul în care au avut loc înmormântările celor peste 20 de oameni seceraţi de gloanţe. „Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele şi sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, şi la patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere.
Ecourile grevei
Starea de asediu din Lupeni a fost menţinută şi în zilele următoare, informa presa internaţională. „După înmormântare, ofiţeri precedaţi de toboşari, au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deşi era o seară sufocantă. Toate hotelurile şi restaurantele, inclusiv cele ale staţiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. Există ştiri despre soldaţi care caută cadavre în păduri, întrucât mulţi din cei grav răniţi au fugit panicaţi după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. Continuă să se mai facă arestări şi trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune”, scriau cei de la The New York Times, în 1929.
Treptat, în Valea Jiului îndoliată de evenimentele din vara anului 1929, autorităţile i-au măsuri drastice astfel încât în anii următori astfel de conflicet să poată fi prevenite. Între timp, minerii au revenit la locurile de muncă, cu speranţa că o parte dintre revendicările lor vor fi luate în seamă.
Vă recomandăm şi:
Cel mai mic oraş din judeţul Hunedoara are o istorie tumultoasă. Aninoasa, un orăşel din Valea Jiului cu mai puţin 5.000 de locuitori, a fost unul dintre locurile din care primele contingente de mineri s-au îmbarcat spre Bucureşti în vara anului 1990, pentru a participa la cea mai sângeroasă mineriadă. De câţiva ani, Aninoasa este pragul falimentului, după ce mina de cărbune s-a închis.
Cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului purtau numele de momârlani. Se spune despre ei că sunt urmaşii dacilor în acest ţinut de munte, în care urbanizarea a dus la alterarea tradiţiilor seculare, păstrate însă cu sfinţenie de comunitatea din ce în ce mai restrânsă din aşezările rurale de munte.
Nicolae Iorga a ajuns în ţinutul Văii Jiului la începutul secolului XX, iar în anul 1906, marele istoric descria Petroşaniul în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, prezentându-l ca „iadul negru”, în care veniseră străini din toate colţurile Europei dornici să se îmbogăţească din exploatarea cărbunelui.
Adrian, un tânăr din Lupeni, se numără printre protagoniştii celui de-al doilea episod al dosumentarului „Vin Românii”, difuzat de o televiziune din Marea Britanie. Hunedoreanul povesteşte realităţile crude din Valea Jiului, care l-au determinat să îşi caute norocul în Anglia. A ajuns să trăiască sub un pod, alături de şobolani.
Se încarcă comentariile...
