Accident cu şase răniţi pe o stradă din municipiu: două dintre victimele impactului sunt copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier s-a petrecut duminică după-amiaza în municipiul Petroşani. Patru adulţi şi doi minori au ajuns în spital, răniţi în imactul dintre două autoturisme.

Patru adulţi şi doi copii au fost răniţi în urma unui accident rutier produs în zona cartierului Aeroprt din Petroşani, unde două autoturisme s-au ciocnit. Două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Hunedoara şi un echipaj SMURD au intervenit pentru preluarea şi transportarea acestora la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Victimele au scăpat cu răni uşoare.

Potrivit medicului Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, ambii copii prezintă traumatism cranian minor, fără pierderea stării de conştienţă. Cei trei bărbaţi răniţi în accident, cu vârste de 32, 33, respectiv 38 de ani, prezintă diverse contuzii la nivelul coloanei cervicale şi al membrelor inferioare, iar o femeie de 60 de ani acuza dureri de coloană. Toate cele şase persoane au fost transportate al UPU Petroşani pentru investigaţii medicale. De asemenea, la spital a ajuns şi o a altăpersoană, adusă de poliţişti pentru recoltarea de probe biologice.

Accidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării distanţei regulamentare în mers, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Accident mortal în Simeria: un bărbat a fost lovit de maşină în timp ce traversa strada

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost accidentat mortal de un autoturism,  în timp ce traversa o stradă din localitatea Simeria.

Accident rutier grav produs de o tânără: a intrat cu maşina în gardul de cărămidă al unei case

Un accident rutier a avut loc marţi dimineaţă, pe raza localităţii Bălata. O femeie de 30 de ani, care îşi ducea copilul la şcoală, a fost rănită.

FOTO Accident grav pe DN 7: un autocar, un camion şi un autoturism s-au ciocnit. Doi oameni au fost răniţi, iar traficul este blocat

Un autocar, un autoturism şi un camion au fost implicate, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 7 Deva - Arad.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite