Accident rutier grav produs de un tânăr care a lovit cu maşina o ambulanţă

Accident rutier grav produs de un tânăr care a lovit cu maşina o ambulanţă

FOTO: SAJ Hunedoara.

O ambulanţă a fost implicată într-un accident rutier pe DN 66. Un şofer în vârstă de 25 de ani a pierdut controlul volanului şi a tamponat-o. Maşina a lovit apoi un pieton.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul rutier a avut loc sâmbătă dimineaţă, pe Drumul Naţional 66, la intrarea în Petroşani. O ambulanţă a fost lovită în plin de un şofer, în vârstă de 25 de ani, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a derapat. Mai apoi şoferul a lovit şi un pieton, care a ajuns în stare gravă la spital.

„Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Gorj, care conducea un autoturism pe DN 66 din direcţia Petroşani- Târgu Jiu, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a patruns pe contrasens, unde a acroşat o ambulanţă care circula în regim normal, din direcţia Petroşani-Deva, după care a lovit un bărbat de 58 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Victima a fost transportată în stare gravă la spital. Tânărul care a provocat accidentul va fi cercetat penal.


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Accident rutier grav cu microbuzul pe DN 66: cinci pasageri au fost răniţi, după ce maşina a lovit gardul primăriei

Cinci pasageri ai unui microbuz au fost transportaţi la spital, în urma unui accident rutier petrecut, joi dimineaţa, pe Drumul Naţional 66, în apropiere de Petroşani.

Liceanul de 19 ani care a provocat un accident rutier soldat cu moartea a trei oameni a fost înmormântat ca o vedetă

O mulţime impresionantă de oameni a participat, marţi, la înmormântarea lui Darius Stan, tânărul de 19 ani care a provocat accidentul rutier de pe DN 7, în care au murit trei oameni: liceanul şi doi soţi din judeţul Alba.

Elevul mort în accidentul de pe DN7 a fost plâns de sute de oameni. Darius Stan a produs tragedia soldată cu trei victime

Sute de elevi şi foşti apropiaţi l-au comemorat, luni, pe Darius Stan, tânărul de 19 ani din Orăştie, decedat în accidentul rutier de pe DN 7, în care au mai murit doi soţi din judeţul Alba.

 

citeste totul despre: