Accident grav pe DN 7, în apropiere de Deva: patru oameni au fost răniţi. Un copil a scăpat teafăr din maşina distrusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident rutier. FOTO: ISU Hunedoara.
Accident rutier. FOTO: ISU Hunedoara.

Patru oameni au fost răniţi, iar un copil de opt luni a scăpat teafăr, în urma unui accident rutier în care au fost implicaţi, petrecut în localitatea Mintia, pe Drumul Naţional 7.

Un accident rutier grav s-a petrecut, marţi, pe Drumul Naţional 7, în Mintia. Două autoturisme s-au ciocnit fraontal, iar în urma coliziunii au rezultat patru răniţi. Un copil de opt luni, aflat într-una dintre maşini a scăpat teafăr. La faţa locului au intervenit echipajele SMURD, ale Descarcerării şi de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

„Victimele încarcerate sunt de sex feminin, au în jur de 40 de ani, ambele cu multiple contuzii şi escoriaţii, una dintre ele având fractură de claviculă, iar cealaltă fractură deschisă la membrul inferior. În cealaltă maşină se afla o familie. Un bărbat de 38 de ani a suferit un traumatism toracic, o femeie, în vârstă de 35 de ani a suferit multiple escoriaţii. Un copil de opt luni se afla în maşină, dar nu a fost rănit, fiind bine prins în scaunul special pentru copii”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Cele patru victime au fost transportate la spital.

Poliţiştii au stabilit că unul dintre autoturisme a fost acroşat de un autotren, iar şoferul a pierdut conrolul direcţiei şi a lovit celălalt autoturism, însă cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie prezentate după finalizarea cercetărilor.

„O femeie de 34 de ani, din judeţul Prahova, care conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Arad spre Deva, pe raza localităţii Mintia a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar, din sens opus, de un cetăţean ceh. În urma coliziunii, conducătoarea auto a încercat să redreseze autoturismul, dar a acroşat un alt autoturism, ce era condus regulamentar, tot din sens opus, de o femeie de 34 de ani, din judeţul Hunedoara. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătoarei autoturismului care circula regulamentar, precum şi a unei pasagere din autoturism, o femeie în vârstă de 41 de ani, din judeţul Hunedoara. De asemenea, conducătoarea auto din judeţul Prahova, dar şi un bărbat, pasager în autoturism, au fost răniţi uşor. Din fericire, minorul ce se afla pe bancheta din spate nu a suferit vătămări corporale. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat IPJ Hunedoara.

Vă recomandăm şi:

Drama Iuliei, motociclista zdrobită de un şofer teribilist, intrat pe contrasens. Tânăra a rămas fără un picior şi riscă o nouă operaţie chirurgicală complexă

Tânăra de 26 de ani, din Simeria, victimă a unui accident rutier grav petrecut pe Drumul Naţional 7, a rămas internată în Spitalul judeţean din Deva. Este în stare stabilă, însă în urma impactului i-a fost amputat piciorul stâng şi a rămas imobilizată la pat. Iulia ar putea fi trimisă la o clinică din Târgu Mureş sau Bucureşti, pentru o nouă intervenţie chirurgicală.

Accident groaznic pe DN 7: o tânără motociclistă a fost spulberată de maşină. Victimei i-a fost amputat un picior

Un accident grav s-a petrecut pe Drumul Naţional 7, la intrarea în Simeria. O tânără de 26 de ani, din Simeria, aflată pe motocicletă, a fost lovită de maşină. În urma impactului violent, victima de pe motocicletă a rămas fără un picior. A fost transportată la spital, iar medicii fac eforturi pentru a o recupera.

Drama Laviniei, tânăra ucisă în noaptea „nunţii ca-n poveşti“, după ce s-a urcat în maşina de lux alături de un şofer băut

Lavinia Vărzaru a fost înmormântată miercuri în Hunedoara. Tânăra de 26 de ani, ucisă în accidentul provocat de un şofer băut, a murit la întoarcerea de la „o nuntă ca-n poveşti”, potrivit ultimului ei mesaj, postat pe Facebook cu câteva ore înaintea morţii. Tragedia s-a petrecut în apropiere de locul în care tatăl fetei a murit într-u accident rutier.

Tânără din Hunedoara ucisă într-un accident provocat de un şofer băut. Cei doi se întorceau de la o nuntă în Brad

O tânără de 26 de ani, din Hunedoara a murit într-un accident rutier petrecut în municipiul Brad, pe Strada Avram Iancu. Era pasageră într-un autoturism condus de un şofer băut, iar maşina a intrat în coliziune cu un excavator.

Accidentul cumplit de pe DN 7 a fost cauzat de oboseala şoferului. Tânărul a murit, iar zece oameni au fost răniţi

Un tânăr de 20 de ani a provocat un accident cumplit în apropiere de municipiul Deva, pe Drumul Naţional 7, după ce a adormit la volan. Camioneta pe care o conducea a lovit un microbuz, iar în urma impactului şoferul a murit, iar alte zece persoane au fost rănite.

Accident cumplit: un om a murit, iar alţi doi se zbat între viaţă şi moarte, după impactul zdrobitor al maşinii cu un pod

Un şofer imprudent a provocat, duminică după-amiază, un accident mortal pe DN 7 Deva - Arad, în localitatea Zam. Maşina scăpată de sub control a lovit un cap de pod, iar unul dintre pasageri a murit.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite