10 lucruri puţin ştiute despre Crăciunul arhaic: zeul strămoşilor noştri venerat la intrarea în noul an, moşul nemilos care a alungat-o pe Sfânta Maria
0
Crăciun a fost un zeu solar, în mitologia indo-europeană, iar tradiţiile arhaice ale poporului român l-au înfăţişat în nuanţe negative. Moş Crăciun, spune legenda, a fost bătrânul bogat şi nemilostiv care a refuzat să o găzduiască pe Sfânta Maria, la naşterea Domnului. Poveştile actuale i-au cosmetizat imaginea şi l-au transformat într-unul dinte cele mai iubite personaje pentru copii.
Crăciunul nu a fost dintotdeauna perceput ca personajul misterios care în noaptea de 25 decembrie aduce daruri copiilor cuminţi. În mitologie, a fost un zeu solar, venerat de popoarele străvechi din Europa, al cărui cult s-a păstrat, chiar dacă, susţin istoricii, sărbătoarea Naşterii Domnului s-a suprapus cu cea a Crăciunului.
Iată zece lucuri mai puţin ştiute despre Crăciunul arhaic.
1 Crăciunul a fost un zeu solar. Potrivit autorilor dicţionarului de mitologie, Crăciunul este un zeu solar de origine indo-europeană, specific teritoriilor locuite de strămoşii autohtoni ai românilor, geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra.
2 De Crăciun se sărbătorea Anul Nou. Timp de mai mult de un mileniu creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă. „Determinativul de moş indică vârsta zeului adorat care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic la Anul Nou”, scrie Ion Ghinoiu, în volumul „Dicţionar de mitologie română” (Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
3 Când s-a născut Iisus Hristos. Data naşterii lui Iisus Hristos a ridicat de-alungul istoriei numeroase controverse. Prima menţionare a datei de 25 decembrie apare în Calendarul lui Filocalus (anul 354), unde se afirmă că naşterea Domnului a avut loc pe 25 decembrie, anul 1. Oficial, data de 25 decembrie a fost stabilită ca sărbătoare a naşterii Domnului abia în anul 440, prin hotărâre a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, pentru încheierea tuturor disputelor asupra datei naşterii Domnului.
4 Crăciunul era o divinitate solară dar şi a timpului. În mitologie, se naşte împreună cu timpul la 25 decembrie, trăieşte 365 de zile, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte la începutul anului următor.
5 Calităţile şi defectele Crăciunului. Potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în cultura românilor Crăciunul este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor.
6 Cum arăta Crăciun? Moş Crăciun este înfăţişat, în mitologie, ca un om bătrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin în satul în care trăia cu Moş Ajun, fratele său mai mic. „Sub influenţa creştinismului, Crăciunul apare şi ca figură apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinţilor, este mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”, se arată în volumul „Dicţionar de mitologie română” (Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
7 A fost Crăciun un om bun? Una dintre legendele naşterii Domnului îl înfăţişează pe Crăciun ca un personaj negativ. „Legendele naşterii Domnului ne introduc în peisajul etnografic al unui sat pastoral unde Moş Crăciun avea case mari, grajduri, coşare şi târle pentru vite. Pe neaşteptate, în acest sat liniştit soseşte o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi îi cere găzduire. Motivând că este om sărac, o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun. Acesta, fără să ştie că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte sau o trimite să nască în grajdul vitelor”, se arată în volumul „Dicţionar de mitologie română” (Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
8 Cum s-a transformat Cărciunul? Tradiţiile contemporane despre sfântul Crăciun, despre Moşul darnic şi bun, încărcat cu daruri multe, sunt influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la Vest la Est şi de la oraş la sat, se arată în volumul „Dicţionar de mitologie română” (Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
9 Cât durau sărbătorile Crăciunului. Sărbătorile Crăciunului durează trei zile (25 - 27 decembrie), în sens larg 19 zile (20 decembrie - 7 ianuarie). Obiceiurile, actele rituale şi practicile magice prin care se recreează timpul îmbătrânit după 365 sau 366 de zile se împarte în două perioade simetrice: 1. perioada nefastă dintre Ignatul sau tăiatul porcilor şi miezul nopţii de Crăciun sau miezul nopţii de Anul Nou, când se deschid mormintele şi circulă printre cei vii spiritele mortilor, abundă practicile de pomenire a moşilor şi strămoşilor, se sacrifică Porcul, substitut al unei divinităţi preistorice, apar elemente dionisiace şi sunt tolerate unele abateride la normele sociale; 2. Perioada fastă dintre miezul nopţii de Anul Nou sau miezul nopţii de Crăciun şi Iordănitul Femeilor, când abundă practicile de curăţire a spaţiului de forţele malefice, se alungă spiritele morţilor, se execută numeroase acte de divinaţie, propitiere şi profilaxie, se arată în volumul „Dicţionar de mitologie română” (Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).
10 Butucul de Crăciun – obiceiul străvechi. Popoarele antice ale Europei sărbătoreau Crăciunul printr-un ritual în care foloseau focul. Un rol aparte îl avea butucul de Crăciun. Acesta simobolizează trupul zeului vegetaţiei care moare violent prin tăiere şi renaşte printr-un rit funerar de incinerare la Crăciun. „În Ajunul şi ziua de Crăciun se ardea pe vatră în zona Mehedinţi un lemn de cer, iar tăciunele rămas nears se păstra ca leac pentru vindecarea bolilor”, se arată în volumul „Dicţionar de mitologie română”. Incinerarea butucului la Crăciun, punerea ramurii verzi la stâlpii porţilor şi caselor, grajdurilor şi stânelor pentru a le apăra de forţele malefice precum şi fertilizarea lanurilor de grâu sunt reminiscenţe ale unei străvechi civilizaţii ale lemnului, cu adânci rădăcini în neoliticul agrar şi ceramic.
Vă recomandăm şi:
O mulţime de obiceiuri ciudate legate de viaţa intimă au fost menţionate de-a lungul secolelor la români. Printre ele se numără tradiţia de nuntă a verificării virginităţii miresei, a implicării naşilor în viaţa intimă a tinerilor căsătoriţi, descântecele şi vrăjile de dragoste şi jocurile erotice.
Sfântul Andrei este celebrat în 30 noiembrie, iar sărbătorii sale i-au fost asociate nenumărate obiceiuri şi credinţe arhaice, unele cu totul neobişnuite. Se spune că în noaptea Sfântului Andrei strigoii bântuie prin lume şi au puterea de a face rău, iar alte tradiţii leagă această sărbătoare de intrarea în Anul nou dacic.
Dacii îşi apărau zeul suprem trăgând cu săgeţi înspre cer, pentru a alunga demonii furtunilor, iar lui Zamolxis şi lui Marte îi ofereau jertfe umane, potrivit autorilor antici. Divinităţile aveau un rol important în viaţa strămoşilor noştri, susţin istoricii, iar o serie de mărturii despre ritualurile dedicate acestora s-au păstrat.
Se încarcă comentariile...
