EXCLUSIV CSS Giurgiu se retrage din Liga Naţională de baschet masculin
0Echipa de baschet masculin CSS Giurgiu se va retrage din Liga Naţională de baschet masculin. Anunţul oficial va fi făcut joi, 25 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc la Sala Sporturilor “Chauncey Hardy”.
Sfârşit trist pentru echipa de baschet masculin CSS Giurgiu. Aflată la cel de-al doilea sezon consecutiv în primul eşalon baschetbalistic al ţării, formaţia giurgiuveană iese din lumina reflectoarelor pe uşa din dos.
Culmea, nu pentru lipsa de valoare ci din cauza banilor. Părăsiţi de sprijinul Consiliului Judeţean care în cea mai recentă şedinţă n-a aprobat un punct pe ordinea de zi care să acorde suma de 30.000 de lei pentru a putea încheia sezonul şi trimite acasă pe antrenor şi cei trei jucători străini, reprezentanţii clubului au clacat.
“Mâine vom organiza o conferinţă de presă în care ne vom anunţa retragerea din campionat. Nu mai avem niciun ban şi nu putem evolua împotriva celor de la Dinamo” a declarat managerul sportiv al CSS-ului, Alin Guţă
Ocupantă a locului 12 la finele sezonului regulat, CSS Giurgiu a avut o evoluţie bună, presărată însă de numeroase ghinioane: jucători accidentaţi grav , salarii neplătite şi chiar o grevă a baschetbaliştilor americani.
Giurgiuvenii au pierdut cu scorul general de 3-2 în faţa Timbei Timişoara în Primul Tur al play-out-ului. “Lupii” trebuiau să joace în următoarea perioadă contra celor de la Dinamo Bucureşti barajul pentru rămânerea în Liga Naţională.
Ultima retragere în plin campionat a avut loc în 2011 atunci când CS Otopeni a renunţat la competiţie tot din cauza problemelor financiare.