Ziua Marinei la Galaţi, cu folclor autentic din Israel, Serbia şi Letonia, paradă militară şi ceremonial religios

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Marinei Române, spectacolul mândriei naţionale

Primăria a luat deciyia ca din acest an, de Ziua Marinei să se sărbătorească şi ”Ziua gălăţenilor de pretutindeni”.

Primarul Marius Stan spune că a luat această decizie după ce a primit foarte multe mesaje prin poşta electronică şi pe reţelele de socializare de la gălăţenii care trăiesc şi muncesc peste hotare. 

"Mulţi dintre ei ne-au spus că, de regulă, vin acasă în august şi ne-au sugerat să organizăm ceva şi pentru ei. Aşa că ne-am gândit să profităm de manifestările pe care le organizăm în mod tradiţional de Ziua Marinei şi ”să decretăm”, de anul acesta, 15 august ca ”Ziua gălăţenilor de pretutindeni”. Aşa cum gălăţenii care trăiesc şi muncesc aici, în oraş, au parte de Serbările Galaţiului, cred că ar fi frumos ca şi gălăţenii care trăiesc şi muncesc în străinătate să aibă parte de o zi specială”, a declarat primarul Marius Stan.

Festivităţile dedicate Zilei Marinei se vor desfăşura anul acesta la Palatul Navigaţiei, în zona terminalului pentru pasageri. Din program nu vor lipsi ceremonialul militar, ceremonialul religios, parada navală, tradiţionala cursă de ambarcaţiuni cu rame, pe Dunăre, între Brăila şi Galaţi, alocuţiunile oficialităţilor, lansarea crucii de flori, dar nici spectacolele de teatru sau concertele, care vor avea loc pe scenele de pe Faleza Inferioară a Dunării şi Casa de Cultură a Sindicatelor. De Ziua Marinei vor concerta la Galaţi trupele Pasărea Colibri şi Proconsul.

Iată mai jos programul întreg al Zilei Marinei de la Galaţi:

ora 10.30 - Teatru de păpuşi ”Cei trei purceluşi” - Foişor Faleză
ora 11.15 - Start cursa nautică Brăila – Galaţi - Port Brăila
ora 14.00 - Sosire cursă nautică Brăila-Galaţi - Ponton Bac Galaţi
ora 17.00 - Concert muzică promenadă şi sosirea invitaţilor - Palatul Navigaţiei
ora 17.15 - Ceremonial militar - Palatul Navigaţiei
ora 17.30 - Ceremonial religios
ora 17.50 - Alocuţiuni oficialităţi
ora 18.15 - Defilarea Gărzii de Onoare
ora 18.25 - Lansarea crucii din flori - Terminal pasageri
ora 18.30 - Paradă şi exerciţii navale
ora 19.00 - Festival Folclor Israel, Serbia, Letonia - Casa Cultură Sindicate
ora 21.00 - Concert Pasărea Colibri
ora 22.00 - Concert Proconsul

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite