VIDEO Cometa Panstarrs, monitorizată de la Observatorul Astronomic Galaţi
0Astronomii gălăţeni au determinat coordonatele cometei şi le-au transmis la Minor Planet Center, instituţia care se ocupă, la nivel mondial, cu centralizarea şi calcularea orbitelor corpurilor cereşti de mici dimensiuni.
Pe lângă activităţile educative şi observaţiile astronomice destinate publicului vizitator, Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi desfăşoară şi activităţi ştiinţifice de monitorizare şi calculare a orbitelor corpurilor cereşti de mici dimensiuni (asteroizi, comete, etc).
Astfel, în luna aprilie, pe parcursul mai multor nopţi, astronomii gălăţeni au realizat observaţii ale cometei „Panstarrs” cu ajutorul telescopului principal al observatorului.
În timpul acestor observaţii, au fost măsurate mai multe poziţii (coordonate) ale cometei, care au fost raportate la Minor Planet Center, organismul care se ocupă la nivel mondial cu centralizarea şi calcularea orbitelor corpurilor cereşti de mici dimensiuni.
Cometa Panstarrs a fost descoperită în anul 2011, de către astronomii observatorului astronomic din insula Hawaii.
„Anul 2013 pare a fi unul al cometelor. Multe asemenea corpuri cereşti vor putea fi observate cu ajutorul unor instrumente optice cu performanţe modeste şi chiar şi cu ochiul liber. Una dintre aceste comete este cometa C/2011 L4 (Panstarrs), vizibilă pe bolta cerească, pe parcursul lunii martie. În urma observaţiilor cu telescopul, am realizat un scurt film, care prezintă mişcarea cometei pe cer şi în care sunt vizibile cele două cozi ale cometei (coada de praf şi coada ionică)” a declarat Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi.
Cometele sunt resturi rămase în urma formării Sistemului Solar, fiind numite şi bulgări de noroi îngheţat. Nucleul unei comete este alcătuit din rocă, apă, compuşi organici şi gaze îngheţate. În momentul în care o cometă se apropie de Soare, radiaţia solară face ca apa şi gazele să treacă direct din stare solidă, în stare gazoasă, astfel apărând coama şi coada, elemente sale caracteristice.