Vicepreşedintele Colegiului Medicilor: „Cerem mărirea pedepselor pentru cei care agresează personalul medical”
0Reacţia dr Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din Galaţi, vine după ce, în urmă cu câteva zile, medicul Costache Botezatu a fost agresat în clinica MedLife de un tânăr care însoţea o domnişoară venită pentru un control ginecologic.
Agresiunea căreia i-a căzut victimă medicul gălăţean Costache Botezatu a stârnit un val de reacţii. Dincolo de controversele de pe reţelele de socializare (unde există păreri pro şi contra), cea mai importantă este poziţia Colegiului Medicilor, în calitatea de organism oficial de reprezentare şi de reglementare în zona medicală.
Dr Mihai Polinschi, vicepreşedintele Colegiul Medicilor Galaţi, a declarat miercuri, 6 martie, că incidentul în care a fost implicat medicul ginecolog Costache Botezatu este unul revoltător şi că sunt necesare măsuri urgente.
„Am luat la cunoştinţă despre imaginile de pe camerele de supraveghere cu agresiunea colegului nostru. Aş dori să precizez că noi, Colegiul Medicilor, intenţionăm să reluăm demersurile, mai vechi, în legătură cu promovarea unui act normativ prin care asemenea agresiuni să fie sancţionate la fel ca şi ultrajul împotriva autorităţilor statului, respectiv pedepsele să se dubleze sau chiar să se tripleze”, a declarat Polinschi.
Trebuie spus că în calitate de medic de Ambulanţă (acum este şeful SAJ Galaţi), Mihai Polinschi a fost la rândul său agresat în cursul intervenţiilor medicale de urgenţă, dar a avut şi destul de mulţi colegi care au trecut printr-un astfel de coşmar.
Medicul crede că mărirea pedepselor este singura modalitate prin care asemenea gesturi pot fi descurajate şi că există, altfel, riscul ca lucrurile să degenereze.
„Asemenea acte de agresiune pot avea efecte şi asupra altor pacienţi nevinovaţi. Este posibil ca şi cadrele medicale să ezite să intervină de frica unor agresiuni şi aceste ezitări se pot concretiza în cazuri extreme, chiar şi cu deces, lucru absolut de neacceptat”, a mai spus Polinschi.
Acesta a atras atenţia că agresiuni de acest fel nu au mai avut loc până acum în sistemul medical privat, unde relaţia dintre doctor şi pacient este bazată pe tarife precis stabilite, deci ies din calcul conflictele obişnuite din sistemul public, cu privire la şpăgi, atenţii sau pretenţii exagerate ale pacienţilor.