Un cămin de bătrâni din Galaţi a fost premiat de Ministerul Muncii pentru „bune practici în serviciile sociale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căminul Sfântul Spiridon FOTO Arhivă
Căminul Sfântul Spiridon FOTO Arhivă

În cadrul ceremoniei au primit diplome de recunoaştere, în total, 100 de instituţii de servicii sociale din România. Evenimentul a fost închinat Centenarului Marii Uniri.

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a organizat joi, 13 decembrie 2018, evenimentul de decernare a diplomelor „100 de exemple de bune practici în serviciile sociale din România”. Concursul a fost demarat pe 6 noiembrie, anul curent, şi a fost dedicat furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale din România.

Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Sf. Spiridon” din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Servicii Publice, din subordinea Primăriei municipiului Galaţi a primit în cadrul acestui eveniment diploma pentru bune practici.

Cu peste 40 de ani de experienţă în domeniu, Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Sfântul Spiridon” din Galaţi reuşeşte să se menţină drept unul dintre cele mai apreciate cămine din România. În ultimii zece ani au fost realizate investiţii în îmbunătăţirea parametrilor de funcţionare a clădirii căminului, conform standardelor actuale în domeniu. Cea mai recentă învestiţie, în reabilitarea termică, s-a făcut în vara şi toamna lui 2018 şi a fost în valoare de 4 milioane de lei.

Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Sf. Spiridon” asigură servicii precum: găzduire pe perioada nedeterminată, asigurându-se cazare completă; preparare şi distribuire zilnică a hranei; servicii sociale, care constau în consiliere socială, informare şi reprezentare de interese, ajutor pentru menaj, consiliere psihologică, modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă, evaluare, intervenţie si monitorizare a cazurilor; servicii socio medicale, care constau în ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite