FOTO Căminul de bătrâni din Mărăşeşti, renovat cu ajutorul voluntarilor. Cine este tânăra care i-a mobilizat pe oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicuţa Enache, îngerul păzitor al bătrânilor de la Mărăşeşti
Nicuţa Enache, îngerul păzitor al bătrânilor de la Mărăşeşti

O tânără originară din Focşani, care are o afacere în Bucureşti, se luptă să îmbunătăţească viaţa bătrânilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Mărăşeşti.

Este vorba despre Nicuţa Enache, care a lucrat o vreme şi în Italia şi care a fost sensibilizată de bătrânii de la centrul din Mărăşeşti .

Aceasta, împreună cu un localnic, au demarat o campanie de ajutorare a bătrânilor şi, după ce le-au adus lucruri necesare în viaţa de zi cu zi, s-au implicat şi în sprijinirea lucrărilor de renovare a spaţiilor de cazare, a bucătăriei şi băilor din această instituţie de asistenţă socială.

Tânăra a deschis un cont bancar, a adunat fonduri, a cumpărat sau a primit din sponsorizări materiale şi a reuşit, cu ajutorul unor voluntari, să îmbunătăţească traiul de zi cu zi al bătrânilor de la Mărăşeşti.

”Am găsit acolo 44 de bătrâni, bolnavi şi foarte necăjiţi, unii dintre ei paralizaţi la pat, care trăiesc în condiţii greu de imaginat. Nevoile lor sunt multe şi urgente şi avem nevoie de sprijin. Am început renovarea camerelor, 16 în total, plus băi şi bucătărie. Trebuiesc foarte multe, nu pot să le enumăr. Nu ne dorim laude, dar ne dorim să arătăm modele de umanitate, ne bucurăm să vedem apreciere în ochii celor pe care dorim să-i alinăm. Ce e oare mai de preţ decât să ştii că ai atins inima cuiva, că eşti în rugăciunile şi gândurile bune ale unui om căruia i-ai întins mâna, pe care l-ai mângâiat”, spune Nicuţa Enache.

Tânăra a deschis şi un cont bancar, iar cu banii din donaţii şi cu munca depusă de echipe de voluntari şi angajaţi din cadrul DGASPC Vrancea vechiul spaţiu şi-a schimbat complet înfăţişarea, graţie îmbunătăţirilor aduse prin lucrările de renovare, igienizare şi amenajare efectuate aici.  

Astfel, s-au zugrăvit şi renovat băile, holurile şi dormitoarele din clădirea centrului, procedându-se totodată la înlocuirea tuturor elementelor vechi de interior, precum şi a instalaţiilor termice şi sanitare. 

Pe lângă materialele de construcţie necesare renovării, s-au donat mai multe alimente de bază, haine şi alte obiecte de vestimentaţie. 

Clădirea în care sunt cazaţi bătrânii mai are nevoie de reparaţii capitale la unul din pavilioane, în momentul de faţă fiind demarate şi alte lucrări. Căminul de bătrâni de la Mărăşeşti funcţionează în spaţiul fostului spital orăşenesc şi se află în administrarea Consiliului Judeţean Vrancea.
 

Focşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite