Cum au ajuns praf în vânt marile investiţii în parcurile eoliene de la Galaţi. O poveste despre ţepe, speculaţii şi fraudarea banilor publici
0
Judeţul Galaţi ar fi putut avea aproape 900 de eoliene, dacă toţi investitorii care au solicitat acord de mediu şi-ar fi pus în practică proiectele. În final, însă, au ajuns să fie amplasate doar 75 de turbine. Unele dintre contractele pentru teren au fost încheiate cu o serie de primării, care, bizar, primeau o redevenţă de 84 de euro pe hectar, dar pierdeau o subvenţie de 112 euro pe hectar. Caz clar de DNA.
În urmă cu câţiva ani, se părea că judeţul Galaţi a devenit un fel de „El Dorado” al energiei eoline. Zeci de investitori au dat năvală şi s-au apucat să concesioneze pe întrecute terenuri, nu puţine fiind situaţiile în care între concurenţi au izbucnit scandaluri violente în cursul tentativei lor de a pune mâna pe cele mai bune zone.
Acum, după ce lucrurile s-au mai limpezit, investiţiile se pot număra pe degete. Aproape 90% dintre proiectele anunţate cu surle şi trîmbiţe s-au dovedit doar simple vorbe în vânt.
Conform unui raport realizat la începutului lui 2015 de către Agenţia pentru Protecţia Mediului, judeţul Galaţi ar fi putut avea astăzi aproape 900 de eoliene, dacă toţi investitorii care au solicitat acord de mediu şi-ar fi pus în practică proiectele. În perioada 2009-2012, au existat 84 de solicitări de acord de mediu pentru dezvoltarea unor proiecte, cu un număr total de 898 de turbine eoliene, însă dintre acestea au ajuns să fie amplasate doar 75.
Potrivit primarilor din localităţile gălăţene unde investiţiile nu s-au mai concretizat, eşecul s-a datorat în bună măsură lăcomiei. Mai exact, cei mai mulţi dintre cei care se grăbeau să concesioneze terenurile înalte, expuse la curenţi de aer favorabili, erau intermediari care încercau apoi să revândă concesiunea, cu profit, adevăraţilor investitori.
Situaţia a creat, însă, un val de neîncredere, aşa că potenţialii investitori au preferat să se orienteze spre alte judeţe, unde puteau negocia direct cu proprietarii terenurilor, evitând „rechinii” imobiliari, care s-au pomenit „cu ochii în soare”.
Au fost însă şi situaţii în care firmele care au început proiectul pur şi simplu nu au mai găsit finanţarea la care sperau, aşa că au ajuns să abandoneze totul. Un astfel de exemplu este la Scânteieşti.
„Magnatul” vântului a intrat în insolvenţă
Proiectul eolian de la Scânteieşti (circa 25 de kilometri de Galaţi) a fost de la bun început unul dintre cele mai vânate.
După ce, în 1998, o delegaţia de afacerişti chinezi a fost gata-gata să semneze un contract de exploatare cu Consiliul Judeţului (este vorba de circa 600 de hectare de păşune publică, situată pe un versat unde sunt permanent curenţi de aer), ulterior au existat mai multe tentative eşuate, însă în 2012 se părea că totul s-a pus la punct cu un investitor gălăţean.
Conform primarului de la Scânteieşti, Ghiorghe Bute, peste 270 de hectare au fost concesionate către firma Amfion SRL Galaţi, preţul fiind aparent bun (o să vedeţi în continuare de ce era doar aparent bun): 84 de euro pe hectar până la începerea exploatării, după care primăria urma să încaseze 1 la sută din valoarea producţie de energie.
Se estima (prin calculaţia anexată la contractul nr. 1566 din data de 7.05.2012) că Primăria Scânteieşti urma să încaseze din afacere între 2.000.000 şi 3.000.000 de lei pe an, plus că 95% din păşune rămânea în continuare disponibilă pentru vitele satului.
„Ar fi fost un lucru bun pentru noi, am mers şi cu păşunatul mai departe, şi cu terenurile arabile, dar aveam şi nişte bani în plus. Din păcate, investitorul a zis că nu poate merge mai departe”, spune primarul din Scânteieşti.
Timp de un an, investitorul Amfion SRL Galaţi – care se anunţa un fel de „magnat al vântului” - a plătit concesiunea de 84 de euro pe hectar, însă, din 2014, plăţile au încetat, fără însă să se rezilieze şi contractul de concesiune.
Au urmat mai multe somaţii de plată şi, în cele din urmă, aprobarea de către justiţie (în aprilie 2015) a intrării în insolvenţă a „marelui” investitor care promitea că va investi zeci de milioane de euro, dar n-a fost în stare să achite o redevenţă de 25.000 de euro.
Amfion SRL, ţeapă şi la Frumuşiţa
O situaţie aproape similară consemnăm şi la Frumuşiţa, acolo unde Amfion SRL Galaţi a concesionat teren public pentru a monta instalaţii eoliene, dar nu s-a achitat de obligaţii.
Firma a fost dată în judecată de Primărie, iar judecătorii (Hotarârea nr. 13111/2014 a Tribunalului Galaţi) au obligat societate să achite daune în sumă de 93.000 de lei. Evident, plata nu s-a făcut, iar cei de la Frumuşiţa sunt nevoiţi să se „lipească” la masa credală din dosarul de insolvenţă deschis de vecinii lor de Scânteieşti împotriva amintitei firme.
Interesant este şi un alt aspect: firma amintită a ajuns să nu-şi achite obligaţiile de 84 de euro pe hectar, în condiţiile în care a încasat de la stat (prina APIA), ca subvenţie pe terenul concesionat, 112 euro pe hectar.
Cu alte cuvinte, ieşea oricum în profit, chiar nefăcând nimic, ca efect al unor contracte de concesiune doar aparent avantajoase, asupra cărora, la un moment dat, ar fi nevoie inclusiv de „părerea” procurorilor DNA.
Electrica a renunţat şi ea la proiectul de la Galaţi
Dincolo de ţepe, există şi investitori care au renunţat din motive care ţin de starea infrastructurii locale sau de conjunctura din piaţă piaţa energiei. Un exemplu este Electrica SA, care a anunţat că vrea să-şi vândă proiectul de parc eolian pe care îl începuse în comuna gălăţeană Frumuşiţa.
Electrica SA anunţa încă din anul 2010 că vrea să investească masiv în energie eoliană, construindu-şi mai mpotential ulte parcuri de turbine, în România. Unul dintre acestea, cu capacitatea de 45 de MW, urma să fie amplasat în comuna gălăţeană Frumuşiţa.
Investiţia s-ar fi ridicat, potrivit informaţiilor Electrica SA de la acea vreme, la 68 de milioane de euro, adică peste 300 de milioane de lei. Din nefericire, parcul de turbine nu s-a realizat niciodată. S-au făcut calcule, strategii şi planuri. Prin 2012, se anula licitaţia pentru atribuirea de lucrări la parc, apoi, în 2013, Electrica anunţa că proiectul de la Frumuşiţa reintră în etapa de analiză a rentabilităţii.
Acum, societatea anunţă că vrea să-l externalizeze după ce s-au cheltuit peste patru milioane de lei pentru achiziţia de terenuri şi amenajările de bază.
„S-au cumpărat terenuri, dar altceva nu s-a făcut, în comuna noastră, în vederea realizării acestui parc eolian. Ar fi fost foarte bine pentru Frumuşiţa să avem acest parc eolian. Impozitul pe care Electrica l-ar fi plătit către primărie ne-ar fi ajutat foarte mult”, a spus primarul comunei Frumuşiţa, Ioan Nelu Munteanu.
Spaniolului i-a plăcut vântul, dar a fost fugărit de drumurile proaste
În localitatea Corni a fost cât pe ce să se facă cel mai mare parc de eoliene din judeţ. Însă n-a fost să fie, căci starea proastă a drumurilor l-a pus pe fugă, acum patru ani, pe investitorul spaniol venit la faţa locului.
Măsurătorile de dinamică a curenţilor de aer au ieşit excelente – unele dintre cele mai bune din ţară – şi se părea că afacerea se va face în scurt timp, însă totul s-a năruit la fel de repede pe cât se plănuise.
„A venit spaniolul, până a văzut drumurile, a plecat. Nu vine nimeni să bage bani aici în condiţiile în care nu are drumuri. Infrastructura îi alungă. Vă daţi seama câţi bani intrau dacă s-ar fi realizat acest lucru”, a spus Vasile Prodan, primarul de la Corni.
Totuşi, de ce mor proiectele de parcuri eoliene?
Dincolo de infrastructură, de bani şi de evoluţia preţului energiei, cel mai important motiv pentru care parcurile eoliene au încremenit este acela că statul român a redus masiv subvenţia pentru instalaţiile de producere a energiei verzi.
În 2014, Guvernul a anunţat că nu va majora cota de achiziţie a energiei verzi de la 11,5 la 15%, aşa cum se angajase anterior, producând panică printre investitori.
Motivul oficial al schimbării de plan este simplu: România şi-a atins deja cota de 24 la sută din consumul total brut asigurată din surse regenerabile, ce ar fi trebuit realizată până în 2024, deci nu mai are niciun interes să cheltuie bani pentru a subvenţiona producţia.
În aceste condiţii, nici perspectivele nu sunt tocmai roz, iar şansele ca parcurile eoline începute să fie finalizate devin, cu zi ce trece, tot mai mici.
VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:
Puţină lume ştie că prima femeie inginer din lume a fost o româncă: gălăţeanca Elisa Leonida Zamfirescu. Începuturile carierei ei nu a fost însă uşoare. Deoarece în vremea în care tânăra a decis să urmeze o facultate tehnică (1908) nicio facultate din România nu a vrut să o accepte, pe motiv că femeile nu au ce căuta în inginerie, ea a plecat la studii în Germania. Nici acolo, însă, nu a fost acceptată cu braţele deschise, în sistemul universitar german femeia fiind etichetată pe atunci cu cei trei „K”: „Kirche, Kinder, Kuche” (adică: biserică, copii, bucătărie).
Se încarcă comentariile...
