Spectacole pentru toate vârstele la Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Internaţional de Animaţie “Gulliver”, un festival cu tradiţie, ajuns, în această primăvară, la cea de-a XXIII-a ediţie, va avea loc în perioada 18 - 23 mai 2015, la Galaţi.

Realizat de Teatrul Dramatic “Fani Tardini” - secţia Păpuşi “Gulliver”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi şi Consiliul Local Galaţi, festivalul propune un număr de 21 de spectacole pentru copii şi pentru adulţi, dar şi ateliere de creaţie şi spectacole cu păpuşi, susţinute în spaţii neconvenţionale.

Copiii se vor putea bucura de cele mai îndrăgite poveşti din literatura română şi universală, printre care se numără “Croitoraşul cel viteaz”, “Povestea Şeherezadei”, “Peter Pan”, “Scufiţa Roşie”, “Prâslea cel voinic...la minte” sau “Sarea-n bucate”, montări ce aparţin celor mai bune teatre de animaţie din ţară.  Teatrul Gulliver intră în festival cu spectacolul “Mica Sirenă”, spectacol a cărui premieră a avut loc de curând şi care a primit aprecierile publicului încă de la prima reprezentaţie.

Tot pentru copii vor fi prezentate, în secţiunea internaţională, spectacolul „Monstrul gunoaielor”, premiat la festivaluri din Vietnam, Ungaria şi Indonesia, aparţinând Teatrului de Umbre Cengiz Özek din Turcia şi “Pădurea de argint”, al Teatrului Municipal „Guguţă” din Chişinău.

Pentru tineri şi adulţi, serile se anunţă de neuitat. Surpriza festivalului o constituie întâlnirea dintre Marcel Iureş şi Ion Creangă în spectacolul “Absolut!”, în regia lui Alexandru Dabija. Cei care vor veni să vadă spectacolul îşi vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari şi esenţiale fără fasoane, cu umor şi nepăsare. De asemenea, la cererea publicului, revine Compania Passepartout “Dan Puric”, cu spectacolul “Necuvinte”, ce îl are în distribuţie pe îndrăgitul actor gălăţean, Adrian Nour. Un spectacol nonverbal,cu gesturi simple, priviri, momente de linişte, imagini care reuşesc să transmită mai mult decât o sută de cuvinte goale.

Noutatea din acest an o constituie activităţile din Grădina Publică, gândite pentru a oferi ocazia unui număr cât mai mare de spectatori să se bucure de festival. Astfel, de marţi până vineri, începând cu orele 18.00, iar sâmbătă, de la ora 11.00, copiii sunt aşteptaţi la ateliere de creaţie şi spectacole cu marionete, în zona centrală a Grădinii Publice. 

În plus, cei interesaţi să vadă îndeaproape un număr impresionant de marionete din patrimoniul de aur al Teatrului Ţăndărică din Bucureşti pot vizita expoziţia de scenografie “Tinereţea fără bătrâneţe a marionetei”, din foaierul Teatrului Dramatic, pe toată durata festivalului.

Festivalul are un caracter competitiv, spectacolele din concurs fiind evaluate de un juriu compus din Dana Ionescu - critic de teatru, preşedinte al juriului, Radu Dinulescu - regizor şi Ilie Zanfir - membru al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local Galaţi. 

Aceştia vor acorda şase premii: premiul pentru cel mai bun spectacol, premiul pentru interpretare feminină, premiul pentru interpretare masculină, premiul pentru regie, premiul pentru scenografie şi premiul pentru ilustraţie muzicală.

În afară de acestea, alte premii pot fi acordate în funcţie de valoarea artistică a fiecărei reprezentaţii.

Preţul biletelor va fi de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi, cu excepţia următoarelor spectacole:

– „Adunarea păsărilor” - 15 lei

– „Necuvinte” - 20 lei

– „Absolut!” - 30 lei

Biletele pentru spectacolele de seară se pot cumpăra de la casa de bilete a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, (14, 15 şi 16 mai) între orele 10.00 - 13.00 şi 17.00 – 19.00.

În perioada festivalului, biletele se pot cumpăra de la sediul Teatrului Dramatic, în fiecare zi din festival, pe tot parcursul zilei, precum şi înainte de începerea spectacolelor. 

Rezervări la numerele de telefon: 0236 412745, 0236 412330.

Alte informaţii: 0733 97 99 94.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite