Septuagenară accidentată pe trecerea de pietoni. Conducătorul auto nu a redus viteza la apropierea de marcajul pietonal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

O femeie de 58 de ani este anchetată pentru vătămare corporală din culpă, în contextul în care a lovit o femeie de 75 de ani pe trecerea de pietoni, pe fondul neatenţiei şi al vitezei excesive cu care circula.

Pe 27 martie, o femeie de 58 ani, din Galaţi, a condus autoturismul pe strada Henri Coandă, dinspre strada Grigore Ventura şi ajungând în dreptul unei treceri de pietoni, a surprins şi accidentat o femeie de 75 ani, din localitate, care traversa în mod regulamentar, pe marcajul pietonal.

”Victima a suferit vătămări corporale care nu au necesitat internarea”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite