Sâmbătă, de „Ziua Naţională de Curăţenie 2018”, sunteţi invitaţi să arătaţi că vă pasă de oraşul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntarii sunt aşteptaţi pentru înscrieri vineri, 14 septembrie, între orele 17.00 şi 20.00, şi sâmbătă, între orele 8.00 şi 10.00, la punctele de înregistrare (Practiker şi Kaufland - Ultimul Leu). Curăţenia propriu-zisă se va face sâmbătă, între orele 10.00 şi 14.00.

Primăria municipiului Galaţi, prin Serviciul Public Ecosal, în parteneriat cu Asociaţia ”Let`s do it România” va derula sâmbătă, 15 septembrie, acţiunea ”Ziua Naţională de Curăţenie 2018”.

Evenimentul are loc în context global în 150 de ţări sub numele ”World Cleanup Day”. „Misiunea proiectului vizează mobilizarea cetăţenilor, autorităţilor, societăţii civile, companiilor private şi a mass - mediei pentru curăţarea de deşeuri”, spun reprezentanţii municipalităţii.

Pentru buna desfăşurare a acestei acţiuni la nivelul municipiului Galaţi, Serviciul Public Ecosal pune la dispoziţia voluntarilor: mănuşi (600 bucăţi), saci menajeri pentru deşeuri (600 bucăţi), maşini pentru colectarea deşeurilor (două maşini pentru deşeuri colectate selectiv şi două maşini pentru colectarea deşeurilor menajere). 

Angajaţii Serviciului Public Ecosal vor acţiona alături de voluntarii care doresc să participe la această acţiune.

Zonele de curăţenie stabilite pentru această acţiune în Galaţi: Centura mică (în vecinătatea supermarketului Auchan); Faleză Inferioară (zona trecere BAC); versanţi Faleză; strada Coşbuc (în apropierea clădirilor dezafectate); zona Brateş; parcul Cloşca + pădurea alăturată; strada Tunelului; zona centurii mari, zona malului Dunării (Cotul Pisicii). 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite