Profesorul  Sergiu Mihail Tofan, evocare la patru ani de la trecerea în „fiinţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
evocare sergiu tofan

Sub acest generic a avut loc astăzi, la sediul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, o evocare a lui Sergiu Tofan (1959 -  2011) profesor de filosofie, de istoria religiilor, scriitor, politolog, dar şi om politic.

Foştii colegi de la catedra de Filosofie-Sociologie, alături de membri ai familiei, prieteni şi studenţi au rememorat personalitatea de excepţie a omului şi  profesorului  Sergiu Tofan.

Alexandra Teodorescu, fiica profesorului, a dezvăluit faptul că, în memoria tatălui său, a  înfiinţat Societatea de Filosofie „Sergiu Mihail Tofan”, iar din toamna acestui an va pune la dispoziţia studenţilor gălăţeni o bibliotecă însumând 2000 de volume de specialitate, ce i-au aparţinut profesorului Tofan. 

Lectorul Viorel Rotilă a mărturisit că de la domnul Profesor a învăţat „că filosofia nu înseamnă doar studiul filosofilor şi a temelor filosofice, ci şi implicarea în viaţa societăţii. Principala componentă a supravieţuirii intelectuale o constituie mai curând cei cărora reuşim să le transferăm câte ceva din noi şi măsura în care participăm cu propriile idei la existenţa comunitară. Am învăţat de la regretatul Sergiu Tofan  că moartea poate surveni oricând, întâlnirea cu ea trebuind pregătită din timpul vieţii. Cu alte cuvinte, posteritatea spirituală trebuie pregătită în fiecare zi”. 

Un prieten adevărat, un om luminos, de o verticalitate extraordinară, cu un simţ al umorului aparte, Sergiu Tofan continuă să trăiască prin fiecare dintre noi, cei care am avut şansa de a-l cunoaşte şi cărora, aşa cum bine spunea conferenţiarul Mihai Androne, deşi nu ne-a fost profesor, ne era profesor ori de câte ori  îl întâlneam sau îl ascultam. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite