Poliţistul ajuns contrabandist rămâne în arest, dar complicii săi au fost puşi în libertate. În afacerea cu ţigări era implicat şi un ofiţer al Gărzii de Coastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Galaţi a prelungit astăzi arestarea preventivă în cazul lui Daniel Necula, poliţist de frontieră acuzat de contrabandă cu ţigări, dar a decis ca doi complici ai acestuia să fie puşi în libertate. Membrii grupării au fost prinşi în flagrant pe 26.04.2016 cu 55.000 de pachete de ţigări de contrabandă în maşinile personale.

Oamenii legii i-au prins în flagrant pe Necula Daniel, Spătaru Constantin, Ţandără Geoge şi Cocoş Gheorghe, care acţionau în cadrul unui grup infracţional organizat, constituit în vederea introducerii în ţară a unor importante cantităţi de ţigări de contrabandă din cursul lunii martie 2016.

De amintit este că Necula Daniel este poliţist la Serviciul Poliţiei de Frontieră Galaţi şi este judecat în prezent într-un alt dosar penal tot pentru contrabandă cu ţigări alături de alte şase persoane.

La data de 18.10.2012, contrabandiştii au fost depistaţi în flagrant în timp ce introduceau în ţară importante cantităţi de ţigări, ocazie cu care în autoturismul poliţistului Necula Daniel au fost descoperite 22.000 de pachete de ţigări şi suma de 40.000 lei.

Pe 26.04.2016 colegii săi de la Poliţia de Frontieră Galaţi au avut neplăcuta surpriză să îl găsească pe Necula Daniel într-unul din cele trei autovehicule oprite în trafic pe DN 24 D, ce se deplasau dinspre zona de frontieră spre spaţiile de depozitare din municipiul Galaţi.

În urma percheziţionării  autovehiculelor, în două dintre acestea au fost găsite şi ridicate 55.912 pachete de ţigări. ”În urma investigaţiilor s-a stabilit că ţigările au fost introduse în România din Republica Moldova în noaptea de 25/26.04.2016 prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste râul Prut”, au stabilit procurorii DIICOT Galaţi.

Ţigările proveneau din Ucraina şi Republica Moldova

 În paralel, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea, s-au efectuat 11 percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane de pe raza municipiilor Galaţi, Vaslui şi Craiova. În urma acestor percheziţii au fost găsite şi ridicate alte 21.441 pachete de ţigări de contrabandă de diferite mărci.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna martie 2016, inculpaţii Necula Daniel, Ţandără George,  Spătaru Constantin şi alte persoane rămase neidentificate – cetăţeni ucrainieni şi moldoveni, au iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat, la care a aderat ulterior şi inculpatul Cocoş Gheorghe, grup infracţional organizat în vederea obţinerii de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată cu produse din tutun, provenite din Ucraina şi Republica Moldova”, susţin procurorii DIICOT Galaţi. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 625.000 lei. 

De menţionat este că, în perioada martie 2016 – 15.04.2016, Nedelcu Daniel, Ţandără George şi  Spătaru Constantin i-au oferit suma de 2.200 euro, din care au remis efectiv suma de 1.100 euro, unui complice, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea.

Acesta avea rolul să asigure descărcarea în condiţii de siguranţă a ţigărilor de contrabandă, ce urmau a fi introduse ilegal în România din Ucraina şi apoi asigurarea traseului până la ieşirea din raza de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea.

Necula Daniel, Ţandără George şi Spătaru Constantin au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă,  pe numele lor fiind ulterior emise mandate de arestare preventivă de către judecătorii Tribunalului Galaţi  pentru 30 de zile. Judecătorii au prelungit măsura preventivă pe 20 septembrie doar în cazul poliţistului de frontieră, în timp ce în cazul lui Ţandără George şi Spătaru Constantin au înlocuit arestarea preventivă cu măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite